Povestea Florinei, stewardesă Emirates: De la un vis la cea mai frumoasă uniformă

Povestea Florinei, stewardesă Emirates: De la un vis la cea mai frumoasă uniformă

Drumul Florinei în aviație a început odată cu pandemia. În aprilie 2020 ar fi trebuit să participe la un curs la Academia Vreau să fiu Stewardesă, dar cum acest lucru nu a mai fost posibi, Flori nu s-a lăsat. S-a înscris la cursul nostru online, iar mai apoi trecea cu succes de interviul Ryanair, iar mai apoi de cel WIZZ Air, companie aeriană pentru care a și acceptat să lucreze.

Doar că Flori nu s-a oprit aici, iar la un an după a aplicat la Emirates și pas cu pas, visul ei de a purta celebra pălărie roșie a prins contur. Azi o vedem în uniforma celebrei companii din Dubai și suntem tare mândre de ea. Pentru că soarta e mereu de partea celor dispuși să muncească din greu pentru obiectivele lor. 

Povestește-ne cum a început cariera ta în aviație. Știm că ai făcut pasul cel mare în plină pandemie, când nimeni nu ți-ar fi dat vreo șansă să obții un job în domeniu.

Totul a început într-un aeroport. Eram la poarta pentru zborul spre Paris și observam fetele care lucrau acolo. În acel timp, mă gândeam cât de interesant este jobul și dacă putea fi potrivită pentru el. Atunci aveam doar 16 ani. Am început informez despre o carieră în aviație, criteriile de selecție și cum pot deveni candidata perfectă și atunci am găsit Academia Vreau să fiu Stewardesă și fetele extraordinare care formează această echipă. Îmi făcusem un plan pentru a ajunge la interviu pregătită. Am început cu mine. Engleza nu era punctul meu forte, am făcut studiile în Italia și la ei engleza nu este o prioritate în liceu. Așa am decis plec în UK ca lucrez ca și AuPair. Munceam în uk și făceam cursuri de engleză). Între timp mi-am pregătit ținuta pentru interviu și mi-am asigurat din timp locul la cursul Academiei Vreau să fiu Stewardesă, dar Covidul mi-a stricat planurile. Trainerii de la Academia Vreau să fiu Stewardesă știu cine vrea ajungă la obiectivul său fac orice pentru a îl obține, așa eu am făcut cursurile online, chiar în plină pandemie. Eram foarte informată înainte de a face cursurile lor despre interviuri și aviație, dar trainerii m-au învățat tot ce trebuie știu pentru a fi super încrezătoare și mi-au oferit curajul de a aplica.

Ți-ai început cariera la Wizz Air - ce ai învățat în acea perioadă, lucrând pentru o companie low cost?

WIZZ Air a fost o experiență scurtă, dar frumoasă. Aveam bază la Malpensa și totul era minunat. Aveam mica mea familie acolo. WIZZ Air este o companie foarte bună pentru a îți începe cariera. Te pregătesc foarte bine la cursuri. Programul este haotic, dar îți permite să ai o viață cât de cât organizată și cât de cât “normală”. În aviație nu îți poți permite să ai un program normal de munca ca și cum ai lucra la birou. La WIZZ ai posibilitatea de a cere zboruri dimineața sau seara. Au fost 6 luni pline de experiențe pozitive și negative, dar nu voi regreta nici o dată această perioadă.

 

Cum te-ai decis să treci de la WIZZ la Emirates?

În luna august 2021 Emirates a redeschis recrutarea online. Îmi era foarte frică de un eșec, așa că nu aveam curajul să aplic, dar tot continuam să văd anunțurile lor pe Instagram, așa că am decis să le trimit totuși CV-ul. După doua luni m-am trezit, după un zbor, cu un email de felicitări. Pas cu pas, treceam probele datorită tuturor celor învățate la cursul Academiei Vreau să fiu Stewardesă și în luna decembrie am primit mult așteptatul Golden Call.

Cum a fost interviul Emirates? 

Am ajuns la Roma convinsaă că nu voi trece interviul. Eram acolo doar pentru a încerca, aveam deja jobul mult visat și îmi plăcea viața mea la Wizzair, asa că nu aveam nimic de pierdut și m-am prezentat cu CV-ul realizat la Academia Vreau să fiu Stewardesă în mână și cu mult curaj. 

La interviu m-am simțit ca un star. Știam cum să raspund la intrebari și știam cum decurge un interviu (trecusem deja cu succes de interviurile WIZZ și Ryanair). Am plecat de la interviu observând că recrutoarea era impresionata de mine și cu complimente din partea ei. Eram aproape sigură de success și după câteva săptămâni am avut confirmarea.

Spune-ne puțin despre perioada de training la Emirates: cum ți s-a părut, cum a decurs totul.

Wow! Trainingul la Emirates e destul de intens, în special daca nu ai experiență, două luni zi de zi, dar nu este imposibil. O experiență super plăcută, un grup mixt de colegi din toată lumea. Te introduc treptat în lumea Emirates și te fac să trăiești cu valorile lor: Cosmopolitan, Considerate, Personal, Pioneering and Thorough.

Cum te-ai simțit când ai îmbrăcat pentru prima data mult dorita uniformă Emirates?

Sincer, nici acum nu realizez că port uniforma lor. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să probez the iconic red hat. M-am îmbrăcat în uniformă si am facut videocall cu familia mea. (nu știa nimeni că am primit uniforma). Purtând-o pentru prima dată, am realizat cât de puternică am fost dorința mea de a nu mă da niciodată bătută.

Ce simți când zbori, e adevărat că zborul provoacă dependență?

Îmi place descriu aceast sentiment cu o frază a lui Leonardo da Vinci: "Once you have tasted flight, you will forever walk the earth with your eyes turned skyward, for there you have been, and there you will always long to return."

Ce rol a jucat Academia Vreau să fiu Stewardesă în drumul tău spre nori?

Rolul decisiv. Tu ai visul, Anca și echipa ei au soluția pentru a ajunge printre nori. 

Ce îi sfătuiești pe cei care își doresc, la fel ca tine, să cucerească norii și poate nu au curaj/încredere ?

Sfătuiesc pe oricine să creadă în visul său. Cerul este destul de mare pentru toți. Lumea aviației este destul de mare, dacă nu treci interviul la compania X, asta nu înseamnă că visul tău se termina acolo, doar că trebuie să fii dispus la sacrificii și să dai totul pentru tine.

Ai un mesaj pentru echipa noastră?

Fetelor, sunteți minunate! Continuati să îmi trimiteți colegi printre nori! Sper să ne vedem curând!

Înapoi la blog

Te pregătim să obții jobul de însoțitor de bord!

Academia Vreau să fiu Stewardesă te ajută să obții un job în aviație în cel mai scurt timp. Alege unul din serviciile sau cursurile noastre și pregătește-te să fii cel mai bun candidat la interviuri!