Andreea, cu părul ei lung, blond și acei ochi albaștri în care te pierzi, a pășit în sala noastră de curs în vara anului 2021. Visul ei era să îmbrace uniforma roz a companiei aeriene WIZZ Air și a venit la noi să se pregătească pentru asta. La scurt timp după, trecea de toate probele interviului și ne anunța că se alătura companiei la care visa.
Timpul a trecut și după un început minunat în aviație alături de familia WIZZ, a sosit momentul ca Andreea să facă următorul pas în cariera ei printre nori. Din ianuarie 2023 s-a alăturat companiei aeriene naționale a Emiratelor Arabe Unite, Etihad Airways, și s-a mutat în Abu Dhabi. Mai jos puteți citi povestea drumului ei de la vis la cea mai frumoasă realitate.
1. Povestește-ne cum a început cariera ta în aviație
Mereu m-am visat în uniforma de stewardesă și am știut că în aviație este locul meu, acel loc care devine, în același timp, casă și muncă, având în vedere că petreci mai mult timp în zbor decât în propria casă. Cariera mea a început printr-o simplă decizie de a participa la un interviu, fără să am așteptări, ci doar pentru a vedea care sunt așteptările companiilor aeriene. O decizie de moment care mi-a schimbat toată viața.
2. Ce ai făcut ca să obții jobul?
În august 2021 am decis să particip la un interviu Wizz Air în București, unde au fost 175 de candidați, 5 fiind aleși. Nu m-am așteptat niciodată să trec, dar știam că sunt foarte pregătită pentru fiecare probă, după ce am exersat totul în cadrul cursului Vreau să fiu Stewardesă. Așa că la o zi după interviu, am aflat că am fost selectată. Aviația m-a ales pe mine, nu m-am vizualizat niciodată altfel decât într-un avion în jurul lumii, în uniformă, unde să aduc un zâmbet pe fețele oamenilor. Și am reușit! Dar mereu o să recunosc și o să spun tuturor că fără voi, nu aș fi reușit! Mi-ați dat încrederea de care aveam nevoie și sunteți parte din această etapă superbă a vieții mele.
3. Ți-ai început cariera la Wizz Air - ce ai învățat în acea perioadă, lucrând pentru o companie low cost?
Am luat decizia de a lucra în altă țară, pentru a ieși din zona de confort. După un an de muncă și experiențe, sunt total schimbată. M-am maturizat foarte mult, am cunoscut diferite tipologii de oameni și am trăit cele mai frumoase zboruri din viața mea, alături de colegi absolut minunați. Am fost foarte norocoasă!
A fost o experiență absolut fascinantă, sunt extrem de recunoscătoare pentru șansa aceasta, pentru că am învățat să trec singură de provocări zi de zi, având în vedere faptul ca nicio zi in aviație nu este la fel.
4.Cum te-ai decis să treci de la WIZZ Air la Etihad Airways?
Aviația este diferită în Middle East, iar visul meu cel mai mare a fost să lucrez în Orient. Aici poți vedea cu adevărat lumea, călătorești, este un mediu mult mai dezvoltat, dar ești și supus unei provocări foarte mari, unde trebuie să te adaptezi unei alte culturi, altui stil de viață, fiind departe de familie. Am primit șansa aceasta și sunt pregătită să mă cunosc cu adevărat în astfel de schimbări majore.
5. Cum a fost interviul Etihad Airways?
Obținerea jobului de însoțitor de zbor pentru Etihad Airways a fost un proces foarte lung, dar m-am bucurat de fiecare etapă, căci am simțit ca aici este locul meu. Primele 2 etape au fost online, unde am avut o probă cu alți candidați, în care să răspundem la diverse întrebări despre aviație, unde se putea observa felul în care ne exprimăm, poziția corpului, dacă îi ascultăm pe ceilalți. Mai târziu, a urmat o probă individuală cu un recrutor în care să vorbim câteva minute pe baza unui cuvânt dat. Eu am avut "Aircraft" ( Ce putea fi mai frumos de atât?!)
În plus, mi s-a cerut să mă ridic în picioare, fiind analizată ținuta și felul în care m-am prezentat, dar și dacă există tatuaje vizibile.
O săptămână mai tarziu, după ce am trecut prima etapă, am avut proba de role-play și un interviu pe baza CV-ului.
Două săptămâni mai târziu am fost invitată în Abu Dhabi pentru un alt assessment day cu 50 de persoane din toată lumea, 12 fiind aleși. Probele au fost asemănătoare cu cele online, adăugându-se proba de grup. Am fost prima generație invitată în centrul Etihad, unde a fost cea mai frumoasă experiență din viața mea.
Mereu mi-am repetat "I am here to get it, not to try it!" De aceea, am zâmbit întreaga zi, am fost pozitivă, m-am bucurat de fiecare etapă. Cel mai lung și frumos interviu din viața mea.
6. Ce simți când zbori, e adevărat că zborul provoacă dependență?
Zborul este cel mai frumos sentiment, e greu să găsesc cuvintele potrivite pentru ceea ce simt la fiecare decolare sau aterizare. Dar știu că mereu zâmbesc și sunt recunoscătoare pentru șansa aceasta de a-mi trăi visul.
7. Ce rol a jucat Academia Vreau să fiu Stewardesă în drumul tău spre nori?
Oamenii au multe resurse să realizeze lucruri mari, dar nu știu cum să le folosească. De aceea, există persoane așa minunate ca voi, care m-au ajutat să îmi scot in evidență punctele tari, potrivite pentru acest job.
Mereu credeam că nu sunt suficient de bună pentru asta, dar mi-ați deschis drumul spre aviație în cel mai frumos mod posibil, unde am învățat să mă cunosc cu adevărat. Vă sunt recunoscătoare pentru tot și nu încetați niciodată să dați aripi! O faceți prea frumos!
8. Ce îi sfătuiești pe cei care își doresc, la fel ca tine, să cucerească norii și poate nu au curaj/încredere etc?
Mergeți la interviuri, cât mai multe! Dacă nu reușiți, nu este momentul atunci, dar asta nu înseamnă că ce e mai bun nu vă așteaptă. Învățati să aveți răbdare!
Am foarte multe interviuri eșuate, ceea ce m-a ajutat enorm să fiu încrezătoare pentru Etihad.
Deci orice eșec te pregătește, de fapt, pentru ceea ce ai visat și ceea ce este al tău. Vă sfătuiesc să eșuati pentru ca, mai târziu, să câștigați ce e mai frumos pentru viitorul vostru!
9. Ai un mesaj pentru echipa noastră?
Mereu o să spun că mai întâi v-am descoperit pe voi, apoi aviația. Nu încetați niciodată să arătați oamenilor cât de frumos este să zbori și că nimic nu este imposibil dacă își doresc cu adevărat, trebuie doar să vă cunoască pe voi!
Vă sunt recunoscătoare pentru fiecare cuvânt cald și pentru toată susținerea primită. Vă îmbrățișez și ne vedem printre nori!
Te pregătim să treci și tu cu succes de următoarele interviuri ale companiilor aeriene. Vino la cursuri și fii cel mai bun candidat! Următoarele cursuri ale Academiei Vreau să fiu Stewardesă:
- Curs de însoțitori de bord - cel mai complex curs de pregătire pentru viitori însoțitori de bord. La acest link ai toate detaliile.
- Cursul English for Cabin Crew - singurul curs de limba engleză din România care îți pregătește engleza pentru interviurile cu companii aeriene. La acest link ai toate detaliie.