Adevărul pe care trebuie să îl știi despre obținerea unui job de însoțitor de bord: Dacă vrei să lucrezi pentru WIZZ Air, Ryanair, Easyjet, Emirates, Qatar Airways, Etihad Airways, Oman Air, Gulf Air, Saudia și lista poate continua - adică pentru mari companii aeriene care fac recurent angajări de însoțitori de bord, atunci NU ai nevoie de un atestat de însoțitor de bord (NU trebuie să urmezi nicio școală de aviație înainte) și nici NU este considerat un avantaj la interviu faptul că deții un astfel de atestat.
Recrutorii nu testează cunoștințe de aviație la un interviu cu o companie aeriană și nici nu te vor pune pe o “listă specială” pentru că ai un atestat obținut în avans. Pentru ei, cel mai important aspect este ca tu să deții o serie de abilități necesare unui viitor însoțitor de bord: prezență de spirit, abilitate de a lucra în echipă, comunicare fluentă în engleză, abilități de vorbit în public, customer service, atitudine profesionistă, imagine impecabilă, rezistență la stres și o atitudine orientată mereu spre confortul clientului. Aceste abilități sunt testate în cadrul unui interviu, prin diverse probe, orale sau scrise (de ex. testele scrise de limba engleză), jocuri de echipă, roleplay-uri, teste de creativitate sau de vorbit în public.
Așadar, dacă tu vrei să fii însoțitor de bord, fă-ți o documentare minimă dinainte, află toate cerințele unei companii aeriene(dacă cer sau nu acest atestat) și nu te mai gândi că doar investind mii de euro pe diplome(vechea problemă românească - SĂ AM CÂT MAI MULTE DIPLOME cu care să îmi tapetez pereții, bune de nimic în practică) poți avea o șansă în acest domeniu.
La Academia Vreau să fiu Stewardesă te pregătim de interviu. PUNCT! Nu îți oferim atestate de însoțitor de bord, false promisiuni de angajare (vezi toate reclamele de tipul “JOB GARANTAT”). Trăim în anul 2023, nimeni niciodată nu îți va garanta un job, în niciun domeniu - ca să îl obții trebuie să muncești pentru el, să treci un interviu și să dovedești niște cunoștințe, nimic nu cade din cer!
Prin cursurile pe care le-am introdus în România acum 10 ani, am conturat un program de training intensiv care se mulează exact pe nevoie de pregătire ale unui viitor însoțitor de bord - pe cunoștințele de care are nevoie ca să treacă cu succes de interviul cu o companie aeriană. Ulterior, angajatorul, adică acea companie aeriană care îți va oferi jobul, se va ocupa de pregătirea ta în profunzime - de aceea toate marile companii aeriene au propriile academii de training, în cadrul cărora treci printr-un curs riguros de 2 luni, dai examene și obții, într-un final, licența de însoțitor de bord. NU înainte.
Așadar, drumul tău în aviație e următorul:
- Te pregătești de interviuri
- Aplici la companii aeriene care fac angajări
- Mergi la interviu
- Treci cu succes de interviu, semnezi contractul de muncă
- Urmezi un training de specialitate oferit gratuit de compania aeriană
- Dai examene la finalul trainingului, îți obții atestatul și începi să profesezi ca însoțitor de bord
Succes tuturor și faceți alegeri care să vă avantajeze. Mereu!
Anca Dumitrescu - fondator Academia Vreau să fiu Stewardesă