Există viață după aviație? Vă răspunde o fostă stewardesă

Jobul de însoțitor de bord a fost mereu înconjurat de mituri și mister și este în continuare vânat de foarte mulți oameni. Fie că alegeți o companie low cost, una de linie sau una privată, probabil vă întrebați ce puteți face după acest job sau care sunt oportunitățile de creștere profesională. Pentru cei care își doresc o carieră lungă în aviație, lucrurile sunt puțin mai clare. Însă pentru cei care vor să trăiască viața de “crew” pentru câțiva ani și apoi să revină cu picioarele pe pământ, rămân multe temeri și întrebări fără răspuns. 

Să fii însoțitor de bord nu este deloc ușor. Însă poate cel mai frumos lucru este faptul că înveți multe lucruri utile, îți dezvolți anumite capacități care te vor ajuta enorm pe viitor și care îți pot permite să te reorientezi în carieră după experiența de cabin crew. 

Care sunt acele calități pe care ți le dezvolți și care îți pot fi de mare folos ?

În primul rând, putem vorbi de soft skills sau calitățile de care ai nevoie în lucrul cu oamenii. Ai nevoie de răbdare, diplomație, competențe de comunicare și autocontrol atunci când ai de-a face zi de zi cu oameni din diverse țări, în diferite condiții de stres sau care trec prin stări emoționale dificile. Tu trebuie să fii mereu plăcută, însă și fermă când este nevoie, să știi să spui “nu” fără să spui “nu” și să ai grijă că toată lumea să aibă un zbor cât mai bun. Ei bine, aceste calități pot fi utilizate la fel de bine în alte domenii și astfel te poți orienta către joburi în care ai de lucru cu publicul: agenție imobiliară, hotel, ghid turistic, aeroport etc.

Expertiză în… călătorii. Nu puține stewardese am văzut care s-au îndrăgostit de călătorii atât de mult încât au făcut din asta un job full-time și după aviație. Fie că au devenit consultanți în turism sau au găsit un job la o agenție de turism, fie și-au dezvoltat propria agenție astfel încât să păstreze independența cu care s-au obișnuit în rolul de cabin crew. Cunosc și cazuri de stewardese care au scris cărți despre experiențele lor sau și-au creat bloguri de succes, făcând din asta o meserie. Piața influencingului este foarte ofertantă în acest moment, iar o stewardesă va avea mereu acel ceva deosebit care atrage publicul. corina preoteasa stewardesa Etihad 2 scaled Există viață după aviație? Vă răspunde o fostă stewardesă
Capacitatea de organizare și viteza de reacție
. Nu cred să existe job în care să nu ai nevoie de aceste competențe și ce loc mai bun să le șlefuiești decât la bord? Un zbor înseamnă organizare, cu mult înainte de decolare și cu mult după aterizare, iar termenele limită și situațiile neașteptate sunt variate și schimbătoare. Acest tip de skill este foarte căutat în multe companii și te poți ușor orienta spre un job de administrator sau asistent, unde poți organiza totul în cele mai mici detalii, la fel ca în galley (zona de “bucătărie” din avion). 

Înveți să “citești” oamenii. După câțiva ani ca însoțitor de bord, recunoști un pasager care va “face urât” după mers sau după felul cum spune (sau nu spune) “bună ziua”. O privire prin cabină și știi cui îi este foame, cui îi este sete și cui îi este rău. Îți dai seama dacă un om are o problemă serioasă sau doar vrea atenție. Toate acestea sunt lucruri valoroase în domeniul reuselor umane. Cel mai probabil mai trebuie făcut un curs înainte de a viza acest job, însă baza este deja formată. 

Se știe că stewardesele vorbesc de obicei mai multe limbi străine. Dacă nu stăpâniți limbile străine foarte bine, n-ar fi o idee rea să începeți să exersați, pentru că acest tip de skill este foarte căutat în orice industrie. De multe ori nu se ține cont așa mult de pregătirea într-un anumit domeniu cât timp vorbești fluent limba pe care o caută ei. Astfel că cunosc foste stewardese care au mers către domenii care mai de care mai variate datorită fluenței într-o anume limbă. corina preoteasa stewardesa Etihad 3 scaled Există viață după aviație? Vă răspunde o fostă stewardesăAșadar, pentru aceia dintre voi care aveau această temere și poate acest lucru vă împiedica să vă îndepliniți visul de a zbura, aveți acum răspunsul. 

Chiar unii însoțitori de bord actuali care își doresc o schimbare se tem să o facă din acest motiv: nu reușesc să vadă în ce direcție să meargă. Trebuie să faceți o introspecție, să vă gândiți la ce sunteți buni, ce vă place și ce domenii vă atrag, astfel încât să începeți să vă documentați încă din timpul anilor de zbor, înainte de a face pasul înapoi spre joburile “tradiționale”. 

Dacă nu vă propuneți să fiți însoțitori de bord pe termen lung, există mereu opțiuni. Ține doar de voi să fiți flexibili, să nu vă opriți niciodată din învățat și să știți să faceți un self-marketing de efect. 

Articol scris de Corina Preoteasa, fostă stewardesă Etihad Airways

Pe Corina și poveștile sale frumoase le găsiți la www.urmeprinlume.ro

Te pregătim să obții jobul de însoțitor de bord:

Cursul de pregătire pentru însoțitori de bord te ajută să treci cu succes interviul la orice companie aeriană. Pregătește-te alături de traineri certificați la nivel internațional, cu vastă experiență în aviație, învață totul despre meseria de însoțitor de bord, simulează probă cu probă toate etapele unui interviu și pregătește-ți un dosar de interviu perfect: CV & fotografii conform cerințelor impuse de companiile aeriene. Detalii și înscrieri aici.

No Comments

Post A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.