Cursanții noștri de la Chișinău prind aripi: Povestea Tudoriței, stewardesă Wizz Air

Tudorița este un model pentru toți cei ce deși visează la a profesa în domeniul aviației, din diferite considerente renunță. O fire curajoasă, așa cum se auto-descrie, a decis să lupte pentru ceea ce își dorește. După două interviuri eșuate, al treilea a fost cu noroc și încă în țara sa natală, Moldova. Astăzi, Tudorița se pregătește să îmbrace unforma Wizz Air.

Cine este Tudorița și cum ai descrie-o dacă ai fi prietena ei cea mai bună

Tradus din limba greacă, numele Teodora semnifică “Dar de la Dumnezeu”. Un amestec de calități contrare: prietenoasă, glumeață, energică, independentă, curajoasă, voluntară puțin autoritară dar în același timp sensibilă, fragilă și copilăroasă, iar la toate acestea neapărat este prezent zâmbetul colorat.

Astfel mereu glumesc, cum o să desfaci darul, așa Tudoriță vei primi.

tudorita wizz air 5 682x1024 Cursanții noștri de la Chișinău prind aripi: Povestea Tudoriței, stewardesă Wizz AirCum ai activat în tine “microbul” zborului? Cum și unde s-a întâmplat asta? Cum ai ajuns să visezi la un job printre nori?

Cumva ideea mi-a fost insuflată de mama mea, care la rândul ei în tinerețe a avut ocazia să participe la un interviu în Odessa, deci curajul ei m-a motivat și l-am păstrat în suflet ca un vis aparte. Pe parcurs în viață au apărut oameni, locuri, situații și evenimente ce m-au făcut să înțeleg că visele se nasc din aceste momente și e timpul să acționez. Țin minte și acum primul zbor din anul 2016. Am zburat la Frankfurt cu escală prin Kiev și eram super emoționată cum o să mă descurc. Oare am frică de zbor? Două zboruri în aceeași zi mi s-a părut o experiență „wow”. Pe parcursul zborului am urmărit însoțitoarele de bord, ca mai apoi să realizez că o zi din viața lor se aseamănă mult cu rutina pe care o aveam noi în ziua unui concert la dansuri: make-up impecabil, coafură elegantă, costum la patru ace, briefing-ul în colectiv, concertul propriu-zis cărui ne dedicam 100% și purtam la noi cel mai important accesoriu, ZÂMBETUL. Atunci m-am îndrăgostit.

tudorita wizz air 9 768x1024 Cursanții noștri de la Chișinău prind aripi: Povestea Tudoriței, stewardesă Wizz Air

Cum ai trecut de la dorință la acțiune? Ce pași ai urmat ca să obții acest job?

În Germania am locuit lângă aeroportul din Frankfurt, zi de zi întâlneam însoțitori de bord, iar cu zgomotul motoarelor de avion mă culcam noaptea și mă trezeam dimineața. La sfârșitul anului 2018 am hotărât că e timpul să trec de la dorință la acțiune. Căutând informații cred că am răsfoit tot internetul, am realizat cât de mult mi se potrivește acest job și stil de viată, iar experiența și cunoștințele acumulate pe parcurs au fost un plus care m-a motivat și mai mult. Țin minte că am găsit pagina voastră, am citit toate articolele, iar întrebarea pe care v-am adresat-o a fost: ”Să primești aripi la 27 de ani nu-i prea târziu?” Iar răspunsul dumneavoastră m-a încurajat, hotărându-mă astfel să particip la cursurile Vreau să fiu Stewardesă organizate la Chișinău.

tudorita wizz air 6 576x1024 Cursanții noștri de la Chișinău prind aripi: Povestea Tudoriței, stewardesă Wizz Air

La câte interviuri cu companii aeriene ai participat pana sa fii învingătoare? 

Am participat la interviurile companiilor Fly Emirates, Qatar și Wizz Air. M-am pregătit riguros pentru fiecare în parte. Descriindu-le la general, le-aș compara cu jocul “Ruleta Rusească”, pentru că include mai multe etape și dacă ai trecut de una nu ai garanție că treci și de a doua. În cazul meu, interviurile m-au ajutat să înțeleg unde greșesc, să învăț câte o lecție din asta și la următorul să fiu pregătită și mai bine.

tudorita wizz air 8 698x1024 Cursanții noștri de la Chișinău prind aripi: Povestea Tudoriței, stewardesă Wizz Air

Cum a decurs interviul Wizz Air de la Chișinău? Care ți s-a părut cea mai dificilă probă de la interviu? Cum ai reușit să treci peste tot și să îți învingi emoțiile?

Interviul Wizz Air  de la Chișinău era programat la ora 9, eu am ajuns la hotel la ora 8, deci am avut timp să-mi stăpânesc emoțiile și să realizez de ce mă aflu acolo. Am fost 35 de candidați, după prima probă am rămas doar 10, iar după role-play doar 4, a urmat exercițiul în grup unde nimeni nu a fost eliminat. Ultima etapă a fost interviul final.

Cea mai dificilă mi s-a părut proba de Presentation pentru că într-un minut trebuie să convingi recrutoarea că meriți să mergi în etapa următoare pentru a obține jobul.

Cred că experiențele anterioare m-au ajutat să înfrunt emoțiile. Chiar de dimineață m-am simțit relaxată, puțin banal, dar o mantră ce o repetam în minte m-a făcut toată ziua să zâmbesc: Paris, first class, international” cred ca toți viitorii însoțitori de bord cunosc filmul.

tudorita wizz air 7 1024x768 Cursanții noștri de la Chișinău prind aripi: Povestea Tudoriței, stewardesă Wizz Air

Numerele persoanelor ce au trecut interviul, printre care și cel al Tudoriței

De ce crezi că recrutorii te-au ales tocmai pe tine? Ce calitate a contat cel mai mult?

Am încercat să fiu cât se poate de sinceră, să zâmbesc, să fiu răbdătoare și să le mulțumesc că au și ei răbdare. Mi-am pus în vizor toate calitățile și nu am acționat prea “overconfident”, o greșeală pe care am comis-o la interviul Fly Emirates.

Te-ai pregătit alături de echipa noastră în cadrul unui curs pregătitor Vreau sa fiu Stewardesă? Cum ți s-a părut și în ce măsură crezi ca te-a ajutat la interviu? Ce părere ai despre trainerii Vreau sa fiu Stewardesă?

Am participat la cursurile voastre pentru a înțelege dacă doresc cu adevarat acest job, am primit curaj și încredere, mi-am făcut prieteni noi cu care am participat împreună la interviuri și acum ținem legătura. Un mare mulțumesc Doamnei Rucsandra Magdalena Mihai pentru că ne-a pregătit până la cel mai mic detaliu. Am fost plăcut surprinși să aflăm că mentorul nostru este o fostă stewardesă cu experiență în domeniu de 30 de ani.

tudorita wizz air 2 Cursanții noștri de la Chișinău prind aripi: Povestea Tudoriței, stewardesă Wizz Air

Ce sfat ai oferi cititorilor Vreau să fiu Stewardesă care își doresc să îți urmeze exemplu și să lucreze ca însoțitori de bord?

Celor ce urmează să meargă la un interviu, îi sfătuiesc cu mare drag să urmeze cursurile voastre, pentru a înțelege în primul rând dacă doresc cu adevărat acest job.

tudorita wizz air 4 Cursanții noștri de la Chișinău prind aripi: Povestea Tudoriței, stewardesă Wizz Air

Un mesaj pentru echipa Vreau sa fiu Stewardesă 🙂

Echipei “Vreau sa fiu Stewardesă” le doresc mulți ani prosperi, mulți cursanți, recunoaștere internațională, să aveți succes în continuare și vreau să vă mulțumesc pentru că mi-ați insuflat încredere că : “A primi aripi la 27 de ani nu-i prea târziu”.

Înscrie-te și tu la următorul curs Vreau să fiu Stewardesă de la Chișinău și pregătește-te să devii însoțitor de bord alături de trainerii noștri. Te așteaptă un curs complex, la finalul căruia ești pregătit să mergi la orice interviu cu companii aeriene. Detalii și înscrieri aici.

No Comments

Post A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.