Sandra, stewardesa Qatar Airways: Povestea aripilor care au dus-o spre Doha

Sandra se numără printre norocoșii candidați la un job de însoțitor de bord pentru care primul interviu la o companie aeriană a fost și cel norocos. A doua zi după terminarea cursului pregătitor Vreau să fiu Stewardesă a participat la o recrutare Qatar Airways și ulterior a aflat că viața i se va schimba la 180 de grade și Doha va deveni a doua ei casă. Astăzi, Sandra se află deja în training la Qatar Airways și se pregătește ca în curând să îmbrace uniforma unei companii aeriene de 5 stele. Iată povestea frumoasă a primilor ei pași printre nori:

Când te-ai gândit prima oară că vrei să lucrezi ca însoțitor de bord și ce te-a motivat să alegi o astfel de carieră?

Să fiu însoțitor de bord nu este ceva ce mi-am dorit dintotdeauna, deși mi-a plăcut de mică să zbor. Prima data când am început să mă gândesc serios că aș putea alege această meserie a fost în primul an de facultate, când am dat din întâmplare peste profilul unei stewardese din Orient. M-au fascinat locurile prin care călătorea, stilul de viață pe care aceasta îl prezenta și, de atunci, fiind iubitoare de nou și dornică de aventură, am știut că asta trebuie să fac și eu.

De ce ai ales Qatar Airways?

Încă de când m-am hotărât că vreau să practic această meserie mi-am spus că voi alege o companie din Orient, faptul că am ales Qatar Airways este oarecum întâmplător. Ei erau cei care veneau să recruteze primii la București în momentul în care am decis să aplic.

sandra stewardesa doha Sandra, stewardesa Qatar Airways: Povestea aripilor care au dus o spre DohaLa câte interviuri ai participat până să obții jobul mult dorit? Ce ai învățat din fiecare experiență de interviu?

 Am participat la un singur interviu, care a fost și cel norocos.

Ai participat la un curs pregătitor Vreau să fiu Stewardesă chiar înainte de interviu. Cum ți s-a părut cursul și interacțiunea cu echipa de traineri? În ce măsură crezi că pregătirea ante-interviu contează la recrutare? 

Consider că pregătirea ante-interviu este extrem de importantă. Atunci când mergi la interviu pregătit, nu ai de ce să te temi. Este bine ca fiecare candidat să știe dinainte ce îl așteaptă, care vor fi probele etc. Am petrecut o zi extrem de frumoasă la curs, echipa de traineri mi-a insuflat încrederea de care aveam nevoie, pe lângă informațiile extrem de utile în legătură cu ceea ce avea să mă aștepte. Mulțumesc încă o dată, fetelor!

De ce crezi că recrutorii te-au ales tocmai pe tine? Ce crezi că a contat cel mai mult la interviu?

Nu știu ce anume le-a atras atenția recrutorilor asupra mea, cred doar că am fost omul potrivit la momentul potrivit, că acesta a fost momentul meu și așa a trebuit să se întâmple. Faptul că am trecut interviul a reprezentat exact schimbarea de care aveam nevoie în viața mea la momentul respectiv. M-am simțit bine la interviu, am zâmbit tot timpul, am fost stăpână pe mine și cred că asta s-a văzut și a contat destul de mult. Poate sună a clișeu, dar nu m-am gândit nicio secundă că nu voi trece acel interviu. Am mers acolo sigură că voi reuși! Experiența în Customer Service cred că a contat destul de mult la obținerea jobului de stewardesă, dar nu cred că a fost decisivă.

Ai avut emoțiii? Cum ai reușit să le controlezi?

Bineînțeles că în momentul în care am ajuns acolo și am văzut extrem de multe fete frumoase, mi-am spus pentru o secundă “Ce caut eu aici?”, dar mi-am revenit repede și mi-am repetat în minte că voi reuși. Faptul că eram pregătită pentru acel interviu și că știam ce mă așteaptă la fiecare probă mi-a oferit o siguranță care m-a ajutat să trec peste emoții și să mă concentrez pe ceea ce aveam efectiv de făcut.

20424049 1742650322452064 4798013643706469490 o 819x1024 Sandra, stewardesa Qatar Airways: Povestea aripilor care au dus o spre Doha

 Ce sfat le poți oferi cititorilor Vreau să fiu Stewardesă care își doresc să zboare?

Să nu le fie frică de eșec și să încerce până vor reuși pentru că atunci când îți dorești ceva cu adevărat, acel lucru se va întâmpla la momentul potrivit! De asemenea e foarte important să meargă la interviu pregătiți și informați.

Un mesaj pentru echipa Vreau să fiu Stewardesă 🙂

Fetelor, sunteți minunate, vă pup cu drag și vă mulțumesc din suflet pentru sprijinul acordat!

Dacă îți dorești să devii însoțitor de bord, vino să te pregătești alături de echipa Vreau să fiu Stewardesă. Organizăm 4 zile de curs intensiv în care exersezi toate probele de la interviuri, afli totul despre aviație și avem grijă să te prezinți la următoarea recrutare cu un CV perfect și fotografii profesionale. Detalii și înscrieri aici. 

Anca Dumitrescu avatar 80x80 Sandra, stewardesa Qatar Airways: Povestea aripilor care au dus o spre Doha

About Anca Dumitrescu

Anca este co-fondator Vreau să fiu Stewardesă, editor și trainer certificat la nivel internațional. Are o experiență de peste 8 ani în jurnalism, marketing și comunicare, iubește să lucreze cu oamenii și să le ofere cea mai bună experiență de învățare. O poți cunoaște la cursul English for Future Cabin Crew, unde se ocupă de îmbunătațirea nivelului de limba engleză al celor care își doresc o carieră printre nori.

You may also like

Leave a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.