Septembrie 2019 la Vreau să fiu Stewardesă: 3 cursuri, 61 de cursanți, peste 100 de ore de training

Septembrie 2019 a fost cea mai intensă luna din activitatea Vreau să fiu Stewardesă de până acum: am avut 3 cursuri la rând timp de 3 săptămâni, din care 2 fully booked cu mult înainte să înceapă și o listă lungă de așteptare pentru un al treilea curs, care s-a petrecut în ultimul weekend din lună. Am muncit enorm alături de echipa mea și am petrecut cu mult mai multe ore la sediul Vreau să fiu Stewardesă decât acasă, în mod cert. Dar hei, Vreau să fiu Stewardesă e pentru mine o familie, așa că cine mai simte diferența între acasă și birou când mergi cu drag acolo unde poți să îți pui toată pasiunea și puterea de muncă în practică.

Așadar, mulțumesc Vreau să fiu Stewardesă, datorită ție munca e doar un motiv de împlinire. Mulțumesc cursanților mei care mă transformă zi de zi într-un alt om atunci când intru în sala de curs și mulțumesc colegelor mele care au muncit la rândul lor enorm ca lucrurile să funcționeze așa cum trebuie.

E ceva magic care se întâmplă de fiecare dată când începem un nou curs: orice problemă aș avea, orice gând sau grijă mi-ar umbri fruntea, uit de toate în momentul în care intru în sală și le spun cursanților: “Good morning everyone! I am so happy to meet you today, thank you for choosing us to guide you towards the sky!”

Am avut 61 de cursanți care au ales să se pregătească alături de noi în septembrie. 61 de prietenii câștigate, multe ore și zâmbete calde, îmbrățișări sincere și, de ce nu, și lacrimi în ochi la final de curs și fraze precum: “nu aș fi vrut să se termine așa de repede!”

De multe ori am spus că multă lume a încercat, de-a lungul timpului, să replice cursurile noastre, însă ceea ce nimeni nu a reușit până acum a fost să redea atmosfera, bucuria și căldura din sala de curs. Aceste 3 săptămâni, deși extrem de intense și pe alocuri epuizante, au adus sentimente noi și relații speciale cu fiecare grupă de cursanți pregătită. În sală am avut participanți care au venit din Anglia, Germania și Italia pentru curs și chiar și o cursantă portugheză, Ana Laura de Montenegro, venită la București alături de mama ei, care ne găsise cursul pe siteul nostru internațional: www.howtobecabincrew.com. Toți au ales să urmeze un curs pregătitor marca Vreau să fiu Stewardesă fie pentru că ne urmăreau de multă vreme și ne cunoșteau munca, fie pentru că prietenii lor au fost deja la curs și ulterior s-au angajat, fie pentru că aveau nevoie de o doză de motivație și curaj în viața lor și au simțit că și-o pot primi alături de noi.

%name Septembrie 2019 la Vreau să fiu Stewardesă: 3 cursuri, 61 de cursanți, peste 100 de ore de training În prima zi de curs unii dintre ei erau atât de emoționați să ne cunoască, să fie în sala de curs și parte din întreaga experiență Vreau să fiu Stewardesă și ne-o spuneau cu atât de mult drag, încât pur și simplu nu puteam decât să îi luăm în brațe și să le arătăm recunoștința noastră. Și să facem tot ce ne stă în putință pentru a le depăși așteptările. Pentru că da, excellent customer service înseamnă să muncești oricât ca să depășești așteptările celor care te aleg!

Pentru cele peste 100 de ore petrecute în sala de training, mulțumim!

Pentru toată căldura voastra, mulțumim!

Pentru că ne-ați ales și ați crezut în noi, mulțumim!

Pentru că am ajuns la cursul #138 datorită vouă, mulțumim!

Pentru toate îmbrățișările, cuvintele calde și zâmbetele împărtășite mulțumim!

Din toată inima, 

echipa Vreau să fiu Stewardesă

No Comments

Post A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.