Hernia de disc şi scolioza pot afecta cariera unui însoţitor de bord?

Dacă ai nelămuriri ne poți scrie pe adresa de e-mail eu@vreausafiustewardesa.ro.



Dana C.: De curând am participat la un interviu de recrutare împreună cu prietena mea. Eu am fost acceptată, ea nu. Marea provocare este că nu ştiu dacă să plec sau nu la respectiva companie arabă, mai ales că am o hernie de disc şi scolioză. În ce măsură credeţi că zborul îmi va afecta sănătatea?

Hernia de disc şi scolioza îţi vor da dureri de spate, poate nu la început, dar te vor afecta în timp pentru că   jobul de însoțitor de bord presupune ore nesfârşite de stat în picioare, ridicarea unor bagaje şi a unor containere grele, împingerea carturilor cu mâncare. În plus, presiunea din avion îţi va accentua hernia de disc. Au existat cazuri când însoțitorii de bord au fost nevoiţi să renunţe la acest job după ce au zburat 1 – 2 ani, tocmai din cauza acestor probleme.

Mihaela A.: Dacă pe fişa de înscriere online se cere Highest Education Certificate, iar eu am terminat facultatea, dar nu am încă diplomă de licenţă, pot să trimit o adeverinţă cum că am terminat facultatea?

O adeverinţă eliberată de secretariatul facultăţii este utilă, însă poţi trimite şi Diploma de Bacalaureat.

Georgiana D.: Poate fi o problemă la interviu faptul că eu nu am lucrat încă nicăieri şi încă sunt la facultate?

Recrutorilor le plac oamenii care ştiu să își pună în valoare cunoştinţele acumulate prin studiu sau muncă în echipă. Experinţa reprezintă un plus, dar nu e neapărat necesar să fii lucrat vreodată ca să treci de un astfel de interviu. Este important modul în care îţi expui calităţile. Avem foarte mulți cursanți care au obținut jobul de însoțitor de bord fără a avea niciun fel de experiență în domeniu. Este foarte important să mergi la interviu cât mai bine pregătit și documentat despre tot ce presupune meseria de însoțitor de bord.

Irina M.: – Din ceea ce am mai citit am ajuns la concluzia că viaţa în Qatar este foarte scumpă şi banii abia ajung de la o lună la alta. Este adevărat? Din salariul unei stewardese la Qatar Airways este îndeajuns să pui şi bani deoparte? Şi îmi permit să te mai întreb care este reţeta succesului tău?

Viaţa în Doha nu este neapărat scumpă. Depinde acum foarte mult ce activități ai, unde îți place să ieși și pe ce anume vrei să îți cheltui banii. Salariul primit ca însoțitor de bord Qatar Airways este acoperitor, poți pune bani deoparte, cumpăra cadouri pentru cei dragi și chiar merge în vacanțe în destinații diferite de cele ale companiei.

Dacă vrei să îți crești substanțial șansele de angajare ca însoțitor de bord, atunci vino la cursul nostru pregatitor. Un curs intensiv de 4 zile în care exersam toate probele de la interviuri, îți realizăm  CV-ul și îți facem fotografii profesionale. Detalii și înscrieri aici. 

Nicoleta Gherman avatar 80x80 Hernia de disc şi scolioza pot afecta cariera unui însoţitor de bord?

About Echipa Vreau să fiu stewardesă

În 2013, proiectul Vreau să fiu Stewardesă a devenit oficial prima platformă din România dedicată celor care vor să aibă o carieră ca însoțitori de bord. De atunci am pregătit peste 1400 de cursanți, iar faptul că 80% dintre cei care au mers la interviuri s-au angajat reprezintă cea mai mare bucurie a noastră.

You may also like

Leave a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.