Rujul roșu la interviul de stewardesă – câteva recomadări din partea echipei Vreau să fiu Stewardesă

Diana Vreeland, o legendă în lumea modei, spune despre culoarea ei preferată: „Roșu este culoarea strălucirii și a relevanței în același timp. Nu m-aș plictisi de roșu cum nu te poți plictisi de omul pe care îl iubești.”

Multiplele semnificații și efecte ale acestei culori m-au făcut să cred că este cea mai potrivită nuanță de ruj pentru stewardese.

Rujul este foarte important pentru stewardese. Regulile de grooming trebuie strict respectate de către un însoțitor de bord, indiferent de compania la care lucrează, pe care o reprezintă. În ceea ce privește machiajul, acesta este obligatoriu, la fel și aplicarea rujului. Indiferent cât de mult îți place sau nu, indiferent cât de obositor este să fii mereu impecabil, frumoasa uniformă vine la pachet cu un set de reguli. Firește că, poți insera o nota personală și chiar ar fi indicat să o faci. De exemplu, să ții cont de nuanțele care ți se potrivesc, dar fără să ieși din standardele impuse.

Rujul roșu a fost pentru mine unul din standardele impuse și pentru multe companii aeriene este un „must”. Trebuie să recunosc, nu am fost o fană a rujului roșu . Cu toate acestea, după multe căutări și având posibilitatea de a alege din multitudinea de nuanțe, am găsit două variante care mi se potriveau mănușă.

Pentru zborurile lungi din timpul zilei foloseam BOSS | MATTE LIP KIT de la Kylie.(https://www.kyliecosmetics.com/products/boss-matte-lip-kit)

Iar pentru zborurile scurte sau de noapte foloseam Diva mat de la MAC .

(https://www.amazon.co.uk/MAC-Matte-Lipstick-Diva-New/dp/B00O9S2K4S)

Sunt doua nuanțe total diferite de roșu. Cea din urmă se apropie mai mult de vișiniu, un roșu închis , nocturn, tainic. Când îl purtam mă simțeam învăluită în mister. Cealaltă nuanță în schimb este un roșu viu, diurn, solar. Îmi plăcea să îl aplic dimineața devreme. Această nuanță de roșu te îndeamnă la acțiune, îți pune sângele in mișcare, astfel că mă pregătea psihic pentru un zbor lung.

Deși este pretențios, în cele mai grele zile, când eram obosită și trebuia să merg la zbor, rujul roșu mi-a stat alături ca un prieten bun.

Pentru că la cursurile Vreau să fiu Stewardesă ne place să respectăm toate regulile de grooming ale însoțitorilor de bord și să le împărtășim cu cursanții noștri, am cerut și alte păreri referitoare la nuanțele cele mai potrivite de la o parte din echipa Vreau sa fiu Stewardesă.

Georgiana preferă rujul de la Fenty Beauty, nuanța Uncensored. Nu doar că îl preferă, ci îl adoră:

„Este preferatul meu, pentru că îl aplic dimineața și rezistă până seara. Mai mult, nici nu se usucă pe buze. Pentru mine este perfect. Totuși pentru un look profi, de stewardesă, aș recomanda încă o aplicare.”

Rucsi spune că nuanțele ei preferate sunt Red Wood precum și celebrul Russian Red de la MAC.

„Mai folosesc și Lip Stain always Red de la Sephora, pe care îl aplic uneori peste un lip balm pentru că este foarte mat și tinde să se usuce. Dar îl recomand cu încredere pentru că ține un zbor întreg.”

Anca este adepta unui machiaj mai lejer, astfel că preferă nuanțele mai naturale.

„Recunosc, sunt o persoană care știe foarte puține despre arta machiajului și, drept urmare, ritualul meu de machiaj e foarte, foarte scurt: hidratarea feței, spf, fond de ten, un strop de pudră căci am tenul gras și un pic de blush. În rest, de vreo 2 ani am renunțat să mai folosesc orice alt machiaj (mascara, farduri sau creion de ochi), iar pentru buze am doar 2 opțiuni:

Baume De Rose Nutri-Couleur – Cherry Bomb, de la BY TERRY. Îl ador pentr că e extrem de light, hidratează buzele și are o nunață discretă de roșu care îmi place mult.

Outrageous Plump Effect de la Sephora, un gloss care mi-a devenit cel mai bun prieten din 2017, când l-am descoperit.

Acum că am stabilit cât de important este rujul. Mai am o singură întrebare:

Ție ce nuanță de roșu ți se potrivește? Ce folosești cel mai des?

*articol realizat de Roxana Ionuț, editor și trainer Vreau să fiu Stewardesă, fostă stewardesă Gulf Air

No Comments

Post A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.