Probele interviului Emirates de la București – martie 2019

Pe 24 martie 2019, Emirates a recrutat din nou însoțitori de bord la București. Cu doar 2 zile înainte, pe 22 martie, compania aeriană din Dubai s-a aflat și la Craiova, unde a organizat o recrutare despre care am scris aici.

Recrutoare a fost aceeași ca la Craiova, Kavita (din India) și se pare că a urmat același scenariu de interviu și același număr de candidați selectați la final. Din cei peste 110 candidați prezenți la interviul de la București, doar 6 au ajuns până la sfârșit (5 fete și un băiat).

Iată cum au decurs probele interviului Emirates:

  1. CV DROP: candidații au fost trecuți într-un tabel cu datele lor de identificare și au primit un număr de ordine. Au întrat rând pe rând să facă cunoștință cu recrutoarea, să predea CV-ul și o fotografie și au primit, în mare parte, aceeși întrebare: “Cu ce te ocupi în prezent?” Din păcate, după această probă, recrutoarea a ales să “taie în carne vie” și a trecut mai departe doar 17 candidați.
  2. Prima probă de echipă: Candidații au fost împărțiți în grupuri de câte 2-3, iar fiecar echipă a primit o fotografie cu o situație din avion (o stewardesă servind masa unor pasageri, un pasager care își face un selfie, o stewardesă și un copil etc). Pe spatele fotografiilor erau trecute o serie de întrebări orientative pentru candidați. La final, fiecare echipă trebuia să prezinte în fața tuturor fotografia primită și detaliile despre activitatea însoțitorului de bord. După această probă au fost eliminați încă 7 candidați, astfel că au rămas în interviu doar 10.
  3. Reach test și grooming check: fiecare candidat a fost măsurat și verificat de cicatrici/semne particulare, astfel încât să corespunda cerințelor impuse de Emirates.
  4. A doua probă de echipă: cei 10 candidați care au rămas la interviu au trecut la proba în care trebuie să dovedească că știu cum să lucreze într-un grup mai mare, pot comunica cu ușurință și lua decizii împreună rapid. Au primit o situație tot de la bordul avionului în care au fost nevoiți să ajungă împreună la cea mai bună soluție pentru pasageri. 6 persoane au trecut de această probă și au ajuns în finală
  5. Testul de engleză și interviul final: acestea vor fi susținute online, de către cei 6 finaliști în zilele care urmează.

Felicitări finaliștilor și multă baftă în continuare! Să primiți mult-așteptatul GOLDEN CALL!

Dacă vrei să lucrezi ca însoțitor de bord, vino la cursurile Vreau să fiu Stewardesăși vei beneficia de o pregătire completă pentru interviul cu ORICE companie aeriană. Traineri noștri te vor învăța tot ce ai de făcut pentru a trece cu succes de interviu. Iată cursurile pe care le avem programate în următoarele 2 luni:

    • 28-29 martie: curs Vreau să fiu Stewardesă la Iași (detalii aici)
    • 11-14 aprilie 2019: cursul pregătitor Vreau să fiu Stewardesă de 4 zile, la București (detalii aici)
    • 17-19 mai 2019: cursul English for Cabin Crew la București (detalii aici)
Anca Dumitrescu avatar 80x80 Probele interviului Emirates de la București   martie 2019

About Anca Dumitrescu

Anca este co-fondator Vreau să fiu Stewardesă, editor și trainer certificat la nivel internațional. Are o experiență de peste 8 ani în jurnalism, marketing și comunicare, iubește să lucreze cu oamenii și să le ofere cea mai bună experiență de învățare. O poți cunoaște la cursul English for Future Cabin Crew, unde se ocupă de îmbunătațirea nivelului de limba engleză al celor care își doresc o carieră printre nori.

You may also like

Leave a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.