Pot fi acceptată ca stewardesă dacă port aparat dentar?

În fiecare zi, răspundem cu drag la întrebările voastre. Mai jos regăsiți o serie de răspunsuri la întrebări trimise de cititorii Vreau să fiu Stewardesă.


 

Mihai.: La cursul pregătitor de 4 zile pe care îl susţineţi la Bucureşti sunt acceptați și băieţi?

La toate cursurile pentru însoţitori de bord pe care echipa Vreau să fiu Stewardesă le organizeză pot participa şi băieţii. Te aşteptam cu drag. Ai toate detaliil despre curs aici.

Nico : Pot fi acceptată ca stewardesă dacă port aparat dentar?

Atât timp cât vei purta aparat dentar, șansele să obții jobul de însoțitor de bord sunt mai mici, mai ales la companiile aeriene arabe, care sunt mai stricte în aceasta privință. Ideal ar fi ca până în momentul în care începi să zbori să îți poți da aparatul jos. Am avut cursanți care s-au prezentat la interviu cu aparatul dentar, dar până la momentul în care și-au început jobul l-au scos. Succes!

Diana: Aş dori să ştiu şi eu care sunt criteriile de selecţie a stewardeselor în ceea ce priveşte următoarele:

1. dacă sunt acceptate lentilele de contact şi care este maximul dioptriilor permise;

Lentilele de contact sunt permise, dacă acestea corectează o problemă de vedre în limitele acceptate de companie. În general sunt acceptate dioptrii de până la -/+ 4.

2. dacă semnele pe corp rezultate în urma unor accidente sunt permise;

În general, semnele pe corp sunt acceptate în măsura în care sunt de 1-2 cm maxim şi nu sunt inestetice, însă depinde mult de la companie la companie cât de stricți sunt în această privință. De exemplu, Qatar Airways verifică la sânge în momentul recrutării dacă ai cicatrici sau semne particulare pe corp și, în caz afirmativ, decide că nu ești un candidat potrivit cu profilul companiei. Alte companii în schimb, sunt destul de relaxate în această privință și nu au o problema cu diverse semne/cicatrici

3. dacă a înota este obligatoriu.

Abilitatea de a înota este specificată de fiecare companie în parte pe pagina lor de web, în fişa de aplicaţie pentru interviu, deoarece cerinţele sunt diferite de la o companie la alta. Cea mai mare parte a companiilor din lume cer ca viitori lor angajaţi să aibă această abilitate. Mergi la interviuri şi poţi învăţa să înoţi pe parcurs. Am scris mai multe detalii despre asta în acest articol.

Simona: Îmi doresc să devin însoţitor de bord şi mi-ar fi de ajutor să-mi răspundeţi dacă este posibil având scolioză (nu se observă) şi ochelari de vedere ?

Atât timp cât scolioza nu este în stare avansată sau vizibilă poţi deveni însoţitor de bord. În ceea ce priveşte ochelarii de vedere, dacă te încadrezi în limitele generale de -/+ 4 nu există probleme. Îți recomandăm ca la interviuri să porţi lentile de contact.

Ana: Cum procedez dacă nu am paşaport, dar vreau să aplic online pentru următoarele interviuri?

Recomandat este să ai paşaport valid, dar poţi încerca să trimiţi cartea de identitate scanată, deşi acest lucru NU este indicat. Important: nu sunt acceptate pașapoartele temporare.

Dacă ai nelămuriri ne poți scrie oricând pe adresa de e-mail eu@vreausafiustewardesa.ro, iar noi promitem să îți răspundem în cel mai scurt timp.

Să zbori,

echipa Vreau să fiu Stewardesă

Dacă îți dorești să devii însoțitor de bord, vino să te pregătești alături de echipa Vreau să fiu Stewardesă. Organizăm 4 zile de curs intensiv în care exersezi toate probele de la interviuri, afli totul despre aviație,  înveți cum să răspunzi la întrebarile recrutorilor și avem grijă să te prezinți la următoarea recrutare cu un CV perfect și fotografii profesionale. Detalii și înscrieri aici.

Nicoleta Gherman avatar 80x80 Pot fi acceptată ca stewardesă dacă port aparat dentar?

About Echipa Vreau să fiu stewardesă

În 2013, proiectul Vreau să fiu Stewardesă a devenit oficial prima platformă din România dedicată celor care vor să aibă o carieră ca însoțitori de bord. De atunci am pregătit peste 1400 de cursanți, iar faptul că 80% dintre cei care au mers la interviuri s-au angajat reprezintă cea mai mare bucurie a noastră.

You may also like

Leave a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.