Cum a fost interviul Emirates de la Varșovia

Știa încă din clasa a 9-a că vrea să fie stewardesă și iată că, încet-încet, drumurile o vor duce spre nori. Primul pas l-a făcut în noiembrie 2017 când a venit la noi la curs. Al doilea pas spre nori l-a făcut în momentul în care a cumpărat un bilet de avion cu direcția Varșovia, pentru a participa la un interviu Emirates. De aici, o las pe Adina să vă povestească ce a urmat:

“Nu știu din ce impuls am ales Varșovia dintre toate locațiile din Europa unde aveau loc recrutări, dar sper că a fost cu noroc. Pe 28 aprilie, în cea mai mare sală de conferințe a hotelului Novotel, 250 de persoane se înghesuiau să își predea CV-ul celor două recrutoare. În scurt timp, am fost informați că afară, în recepție, mai erau încă pe atâtea persoane în așteptare. Am fost rugați să venim pe rând, doar cu CV-ul și o poză. Aveam să fim întrebați câteva lucruri despre noi, pe măsură ce ne notam numele și adresa de email pe un laptop. Ni se spusese de la început că în jurul orei 19:30 ar trebui să primim un email cu invitația pentru Assesment Day-ul din ziua următoare. Ni s-a repetat pe parcursul zilelor faptul că, deși nu este tocmai confortabil, nu vom primi feedback în cazul respingerii.

A doua zi a început încă de la ora 9 cu prezentarea companiei, rolul și îndatoririle unui însoțitor de bord precum și avantajele și viața într-o țară musulmană, dar cosmopolită.

Am fost împărțiți în 3 grupe și ne-am prezentat pentru probele de creativitate pe perechi. Doi câte doi am primit o imagine cu un obiect și o meserie cu scopul de a spune ce aveau în comun. Eu și colega mea din Polonia am avut o periuța de dinți și meseria de florar.

Am fost 129 inițial, iar în urma primei probe am rămas 72 de candidați. Ne-am întors în sală pentru proba de înălțime, minim 1,60 cm și minim 2,12 pe vârfuri. Tot atunci am fost întrebați și de posibile tatuaje sau cicatrici. După verificare a urmat un alt exercițiu, de această dată de lucru în echipă. Am primit un caz, iar noi am căutat să ajungem la o decizie unanimă. După această probă am rămas 46 de persoane. Cea din urmă probă a zilei a fost testul de engleză care a fost relativ ușor în opinia mea, însă era nevoie de atenție și cred că s-a urmărit și puterea de concentrare după atâtea ore, pentru că în final am realizat că am petrecut 12 ore, probă după probă.

Înainte de a pleca ni s-au dat 3 foi cu 3 zile diferite pentru a ne întoarce la interviul final. Eu fiind din România le-am explicat că nu mai pot rămâne și că aș prefera să suțin interviul final online, via Skype.

Am înțeles de la celelalte persoane că a doua zi recrutoarele aveau să treacă prin același proces cu alți 120 de candidați pentru că, din pricină numărului mare fusesem împărțiți în două zile de Assessment. Tot din ce mi-au povestit ulterior fetele am aflat că aproximativ 40 de persoane rămăseseră și a doua zi.

După câteva zile de la întoarcerea în țară am primit un telefon din Dubai pentru a mă anunța data interviului final pe care l-am susținut ulterior pe Skype cu una din recrutoarele Emirates. În prezent am trimis toate documentele necesare și aștept decizia lor.

Mulțumim frumos pentru relatare, Adina! Îți ținem pumnii să primești cât mai curând răspunsul pozitiv. 

Te pregătim să devii însoțitor de bord! Vino la cursul pregătitor Vreau să fiu Stewardesă și vei învăța totul despre ce trebuie să faci pentru a te angaja la o mare companie aeriană. Organizăm 4 zile de curs intensiv în care exersezi toate probele de la interviuri, afli totul despre aviație și avem grijă să te prezinți la următoarea recrutare cu un CV perfect și fotografii profesionale. Detalii și înscrieri aici.

Anca Dumitrescu avatar 80x80 Cum a fost interviul Emirates de la Varșovia

About Anca Dumitrescu

Anca este co-fondator Vreau să fiu Stewardesă, editor și trainer certificat la nivel internațional. Are o experiență de peste 8 ani în jurnalism, marketing și comunicare, iubește să lucreze cu oamenii și să le ofere cea mai bună experiență de învățare. O poți cunoaște la cursul English for Future Cabin Crew, unde se ocupă de îmbunătațirea nivelului de limba engleză al celor care își doresc o carieră printre nori.

You may also like

Leave a comment