Nu am pașaport. Pot participa la interviul cu o companie aeriană?

Aceasta este probabil una din cele frecvente întrebări primite din partea cititorilor noștri. Odată cu fiecare recrutare de însoțitori de bord anunțată în Romania de o companie aeriană, căsuța noastră de email și secțiunea de comentarii este invadată de astfel de întrebări.

Așadar, poți participa sau nu la un interviu de angajare ca stewardesă dacă nu ai un pașaport valabil?

Toate companiile aeriene cer să ai o copie după pașaport printre actele cu care te prezinți la interviu. Însă, dacă nu ai acest document până la interviu, nu este chiar atât de grav. Dacă recrutorii te vor placea și își doresc să te angajeze vor trece peste acest aspect și îți vor cere ca imediat după recrutare să îți depui actele pentru eliberarea pașaportului.

Însă, e important să ai la tine măcar o copie după buletin, pe care să o incluzi în dosar. Dacă aplici online, la fel, folosește o copie dupa buletin, în caz că nu deții pașaport.

Atenție! Pașapoartele temporare NU sunt acceptate. Cu un astfel de pașaport nu poți intra pe teritoriul țărilor arabe, fiind obligatoriu să ai unul valabil 5 ani. Așa că mare atenție atunci când aplicați pentru emiterea acestui document: aveți grijă să fie unul pe 5 ani, ca să nu aveți după probleme la angajare.

De știut: în Romania, un pașaport valabil 5 ani se emite in 14 zile lucrătoare, iar costul pentru eliberarea lui este în jur de 300 lei.

Dacă vrei să lucrezi ca însoțitor de bord, vino la cursurile Vreau să fiu Stewardesă și vei beneficia de o pregătire completă pentru interviul cu ORICE companie aeriană. Trainerii noștri te vor învăța tot ce ai de făcut pentru a trece cu succes de interviu, vei simula probă cu probă o zi de interviu, îți vei îmbunătăți nivelul de engleză și îți vom face un dosar complet necesar la recrutare – CV și fotografii, astfel încât să te numeri printre cei mai buni candidați. Aici ai mai multe detalii despre curs.

No Comments

Post A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.