Paula, stewardesă Qatar Airways: Universul îți va oferi ceea ce îți dorești

Cu accentul ei ardelenesc simpatic, extrem de vorbăreață și comunicativă, Paula m-a cucerit din prima. Ne-am cunoscut în noiembrie 2017 la cursul pregătitor Vreau să fiu Stewardesă, iar în cele 4 zile de curs petrecute împreună, mi-a demonstrat că merită din plin să îmbrace uniforma de însoțitor de bord, căci întrunea toate calitățile necesare. Deși inițial visul ei era să lucreze pentru Etihad Airways, viața a îndrumat-o spre Qatar Airways, companie care azi îi va deveni a doua casă. Iată mai jos povestea Paulei.

Când te-ai gândit prima oară că vrei să lucrezi ca însoțitor de bord și ce te-a motivat să alegi o astfel de carieră?

Prima oară când m-am gândit că aș vrea să lucrez ca însoțitor de bord aveam 9 ani. Vizitasem împreună cu clasa aeroportul din Târgu Mureș. Am avut ocazia să urcăm și într-un avion, iar imaginea frumoasă și caldă a însoțioarelor de bord mi-a rămas bine întipărită în minte. M-a motivat atât faptul că am simțit că doresc să urmez această cale, cât și stilul dinamic de viață care vine la pachet cu această meserie. Mi-a plăcut întotdeauna ideea de a avea un job mai alfel.

Care este jobul tău din prezent și în ce măsură crezi că a contribuit la obținerea jobului de stewardesă?

Nu am un job în prezent, însă lucrând ca account manager în marketing online la job-ul anterior, m-a făcut să îmi doresc mai mult să interacționez cu oamenii și prin alte metode.

IMG 8472 1024x768 Paula, stewardesă Qatar Airways: Universul îți va oferi ceea ce îți dorești

De ce ai ales Qatar Airways?

Cred că mai degrabă Qatar Airways m-a ales pe mine. A fost o întâmplare plăcută faptul că am ales să particip la interviu și să fiu aleasă, deși inițial îmi doream să lucrez pentru Etihad Airways.

La câte interviuri ai participat până să obții jobul mult dorit? Ce ai învățat din fiecare experiență de interviu?

Mai participasem în urmă cu doi ani la un interviu Wizz Air. Interviul a decurs bine, dar în final nu s-a concretizat nimic. Cu Qatar Airways a fost dragoste la prima vedere. Am învățat să îmi păstrez calmul și să fiu prezentă în moment pentru a puteaa oferi tot ce e mai bun din mine.

cursuri stewardesa 1024x683 Paula, stewardesă Qatar Airways: Universul îți va oferi ceea ce îți dorești

Ai participat la cursul pregătitor Vreau să fiu Stewardesă în noiembrie 2017. Cum ți s-au părut zilele petrecute alături de noi și interacțiunea cu echipa de traineri? În ce măsură crezi că pregătirea ante-interviu contează la recrutare?

Zilele petrecute alături de echipa “Vreau să fiu Stewardesă” au fost cu adevărat faine. Deși citisem mult înainte despre această meserie și despre cum se desfășoară un interviu, pregătirea alături de voi mi-a adus un plus de încredere și multe detalii extrem de importante pe care nu aveam cum să le aflu din altă parte.

De ce crezi că recrutorii te-au ales tocmai pe tine? Ce crezi că a contat cel mai mult la interviu?

Între mine și recrutoare a fost un click. Eu merg foarte mult pe ideea de naturalețe și sunt întotdeauna eu însămi, iar acest lucru cred că a contat foarte mult. În plus, fiind foarte entuziasmată, am zâmbit continuu.

poza grup Vreau sa fiu Stewardesa curs23 1024x683 Paula, stewardesă Qatar Airways: Universul îți va oferi ceea ce îți dorești

Ai avut emoțiii? Cum ai reușit să le controlezi?

Da, am avut emoții, însă aceastea dispăreau în momentul în care interacționăm cu rectrutoarele. M-am focusat mai mult pe ceea ce trebuia să fac, decât pe faptul că aveam emoții.

Ce sfat le poți oferi cititorilor Vreau să fiu Stewardesă care își doresc să zboare?

Să profite de fiecare șansa care li se oferă și să aibă încredere că atunci când își doresc ceva cu adevărat și sunt pregătiți pentru acel ceva, universul le va oferi ceea ce își doresc.

Un mesaj pentru echipa Vreau să fiu Stewardesă 🙂

Vă mulțumesc pentru tot și keep up the good work. Faceți o treabă foarte faină și energia voastră poartă noroc!

Pregătește-te să devii însoțitor de bord în cadrul cursului Vreau să fiu Stewardesă. Organizăm 4 zile de curs intensiv în cadrul cărora vei învăța tot ce ai nevoie să știi despre aviație, vei exersa probele de la interviuri, îți vei îmbunătăți limba engleza și tehnicile de vorbire în public, vei învăța cum să oferi cele mai creative răspunsuri în fața recrutorilor și cum să treci peste emoții. La finalul celor 4 zile de curs vei pleca acasă cu un CV perfect și cu fotografii profesionale.Înscrieri și detalii aici.

Anca Dumitrescu avatar 80x80 Paula, stewardesă Qatar Airways: Universul îți va oferi ceea ce îți dorești

About Anca Dumitrescu

Anca este co-fondator Vreau să fiu Stewardesă, editor și trainer certificat la nivel internațional. Are o experiență de peste 8 ani în jurnalism, marketing și comunicare, iubește să lucreze cu oamenii și să le ofere cea mai bună experiență de învățare. O poți cunoaște la cursul English for Future Cabin Crew, unde se ocupă de îmbunătațirea nivelului de limba engleză al celor care își doresc o carieră printre nori.

You may also like

Leave a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.