Leona, stewardesă Wizz Air și povestea primilor săi pași către nori

Leona ne-a fost cursantă în primăvara lui 2017, când s-a decis să e timpul să facă primii pași spre lumea aviației și să participe la un curs pregătitor Vreau să fiu Stewardesă. Ambițioasă și mereu cu zâmbetul pe buze, a știu că primul eșec la interviul Wizz Air e cea mai bună motivație să nu se lasă și să meargă mai departe. Cel de-al doilea interviu i-a adus noroc și aripile mult așteptate. Iată povestea Leonei.

Cine este Leona și cum ai descrie-o dacă ai fi prietena ei cea mai bună?

Leona este o fată sinceră, conștiincioasă, punctuală și ambițioasă. O persoană dornică să ajute oamenii și să descopere toate fațetele lumii.  

Cum ai activat în tine “microbul” zborului. Cum și unde s-a întâmplat asta? Cum ai ajuns să visezi la un job printre nori?

Îmi doresc asta din copilărie. În drum spre aeroport, proiectându-mă în lumea aviației. am simțit un fior, a fost o emoție nemaiîntâlnita de mine, în acel moment mi-am dat seama că nu mă văd făcând altceva.

IMG 0345 1024x683 Leona, stewardesă Wizz Air și povestea primilor săi pași către nori

Cum ai trecut de la dorință la acțiune? Ce pași ai urmat ca să obții acest job?

Am considerat că am nevoie de cineva care să mă instruiască și astfel am ales să urmez cursul “ Vreau sa fiu stewardesă”.

foto grup curs19 1024x683 Leona, stewardesă Wizz Air și povestea primilor săi pași către nori

Urmează ca în curând să îmbraci uniforma Wizz Air. Cum a fost la interviu? Ne poți spune prin ce probe ai trecut?

Prima probă îți solicita psihicul, fiind într-o continuă așteptare a unui răspuns pozitiv – prezentarea personală.
A 2-a probă: role-play (Mama și copilul se aflau pe locurile situate lângă ușa de urgență, fiind un loc nesigur pentru copil, trebuia să găsesc o alternativă de a le oferi aceleași condiții, însă în alt loc. (au plătit suplimentar pentru a avea mai mult spațiu). În primul rând le-am mulțumit pentru că au ales compania noastră și i-am întrebat cum se simt, dacă le pot oferi ceva de băut. Mi-am cerut scuze că îi deranjez și le-am spus că locurile rezervate de ei nu le oferă toată siguranța și le pot oferi un loc mult mai aproape de însoțitorii de bord (în caz că aveau nevoie de ceva), m-am oferit să-i ajut cu bagajul, iar într-un final am primit un răspuns: “Dacă ești atât de drăguță, mă voi muta.”
A 3-a probă, proba de grup: aveam o singură inimă pe care o puteam dona și 5 persoane prezentate de recrutoare. Trebuia să ne justificam cui și de ce îi oferim inima.
Interviul final a constat în detalierea CV-ului, informații legate de locul de muncă, de ce îmi doresc această meserie, etc.

cursanti curs19 1024x683 Leona, stewardesă Wizz Air și povestea primilor săi pași către nori

Care ți s-a părut cea mai dificilă probă de la interviu? Cum ai reușit să treci peste tot și să îți învingi emoțiile?

Proba de grup. De ce? Am crezut că opinia mea total diferită de a echipei mă va afecta. Deși în final am căzut de comun acord cu echipa, mi-am susținut și justificat părerea și totodata am evidențiat persuasiunea colegei mele.

De ce crezi că recrutorii te-au ales tocmai pe tine? Ce calitate a contat cel mai mult?

Am fost naturală, sinceră. Tot timpul am avut zâmbetul pe față și nu, nu a fost un zâmbet crispat. La interviul final am fost întrebată cum mă simt, iar eu am răspuns: “Sunt foarte fericită să mă aflu aici”. Consider că determinarea și entuziasmul cu care tratam orice întrebare au contat cel mai mult.

18010881 1405989612772715 4579323414893208867 n Leona, stewardesă Wizz Air și povestea primilor săi pași către nori

De cate ori ai mers la interviuri cu companii aeriene până să fii selectată? Ce ai învățat din fiecare experieță de interviu?

Am participat acum 6 luni la un interviu al companiei Wizz Air. Am fost eliminată după proba de role-play (greșeala aparținându-mi). Nu m-am demoralizat, ci din contră, m-am ambiționat și mi-am spus ca voi fi prezentă la fiecare interviu până voi fi acceptată (am spus asta și recrutoarelor la interviul final, lucru ce le-a amuzat).

Ai urmat cursul pregătitor Vreau să fiu Stewardesă alături de echipa noastră. Cum ți s-au părut trainingul și interacțiunea cu trainerii?

A fost foarte util, acest curs m-a făcut să fiu mult mai stăpână pe mine. Trainerii m-au încurajat și mi-au oferit feedback pozitiv. Am întâlnit oameni speciali și am legat prietenii frumoase.

IMG 0274 1024x683 Leona, stewardesă Wizz Air și povestea primilor săi pași către nori

Ce sfat ai oferi cititorilor Vreau să fiu Stewardesă care își doresc să îți urmeze exemplu și să lucreze ca însoțitori de bord?

Your wings already exist, all you have to do is “FLY”.

Un mesaj pentru echipa Vreau să fiu Stewardesă 🙂

Țineți-o tot așa, într-adevăr oferiți și împliniți visuri .

Dacă îți dorești să devii însoțitor de bord, te putem ajuta să:

  • ai un CV perfect pentru interviu (detalii despre serviciul nostru de corectare și editare CV ai aici)
  • să te pregătești cât mai bine pentru interviul Emirates. Poți alege cursul de pregatire pentru interviul Emirates care va avea loc pe 18 august atât la Cluj, cât și la București.
  • să îți îmbunătățești nivelul de engleză pentru interviu și să exersezi probele de la recrutare în cadrul cursului English for cabin crew.
Anca Dumitrescu avatar 80x80 Leona, stewardesă Wizz Air și povestea primilor săi pași către nori

About Anca Dumitrescu

Anca este co-fondator Vreau să fiu Stewardesă, editor și trainer certificat la nivel internațional. Are o experiență de peste 8 ani în jurnalism, marketing și comunicare, iubește să lucreze cu oamenii și să le ofere cea mai bună experiență de învățare. O poți cunoaște la cursul English for Future Cabin Crew, unde se ocupă de îmbunătațirea nivelului de limba engleză al celor care își doresc o carieră printre nori.

You may also like

Leave a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.