Florentina, stewardesă Qatar Airways: Atitudinea pozitivă și hotărâtă au contat foarte mult

Florentina a fost hotărâtă, a știu ce își dorește să facă în viitorul ei profesional și a realizat că meseria de însoțitor de bord e cea potrivită pentru ea. Am cunoscut-o în vara lui 2017 la cursul English for Cabin Crew organizat de echipa Vreau să fiu Stewardesă, unde Florentina venise pentru a se pune la punct cu limba engleză și a învăța cum să capete încredere în sine. Se pare că încrederea aceasta a acompaniat-o pe toata durata interviului susținut ulterior la Qatar Airways, dat fiind că recrutoarele au observat rapid hotărârea și sinceritatea cu care le oferea răspunsuri. Iată mai jos pașii ei spre nori
Când te-ai gândit prima oară că vrei să lucrezi ca însoțitor de bord și ce te-a motivat să alegi o astfel de carieră?

Pentru că îmi place foarte mult să călătoresc, anul trecut am trecut prin filtru job-urile care mi-ar putea îndeplini această dorință, iar jobul câștigător a fost acela de însoțitor de bord.

Care este jobul tău din prezent și în ce măsură crezi că a contribuit la obținerea jobului de stewardesă?

Momentan nu mai lucrez de vreo luna, dar am lucrat în Marea Britanie timp de 2 ani și jumătate. Faptul că am lucrat cu diferite naționalități, m-au ajutat să descopăr că pot fi mai răbdătoare, mai înțelegătoare și mult mai prietenoasă decât atunci când lucrăm în România.

De ce ai ales Qatar Airways?

Eu doar am participat la interviul Qatar Airways, iar ei m-au ales pe mine. Voiam să aplic pentru o companie din Orient pentru condițiile de muncă avantajoase pe care le oferă, iar în perioada aceea doar Qatar Airways recruta.

curs English for Cabin Crew 1 768x1024 Florentina, stewardesă Qatar Airways: Atitudinea pozitivă și hotărâtă au contat foarte mult

english for cabin crew grupa 1024x891 Florentina, stewardesă Qatar Airways: Atitudinea pozitivă și hotărâtă au contat foarte mult

english for cabin crew 2017 iulie 768x1024 Florentina, stewardesă Qatar Airways: Atitudinea pozitivă și hotărâtă au contat foarte mult

La câte interviuri ai participat până să obții jobul mult dorit? Ce ai învățat din fiecare experiență de interviu?

Am aplicat online pentru British Airways și pentru Ryanair, iar de la ambele am primit invitații pentru Assesment Day, dar nu am mai avut timp să particip la interviurile celor două pentru că am primit răspuns afirmativ de la Qatar Airways. La Qatar Airways am participat la un singur interviu și acela a fost în Madrid.

Ai participat la cursul English for Cabin Crew organizat de echipa Vreau să fiu Stewardesă. Cum ți s-au părut zilele petrecute alături de noi și interacțiunea cu echipa de traineri? În ce măsură crezi că ceea ce ai învățat la curs te-a ajutat la interviu?

Pentru mine, cursul English for Cabin Crew a fost ca o școală, iar interviul a fost ca un examen la sfârșit de școală. Aș mai spune că este ca o Cutie a Pandorei plină cu informații utile.

De ce crezi că recrutorii te-au ales tocmai pe tine? Ce crezi că a contat cel mai mult la interviu?

Atitudinea pozitivă și hotărâtă pe care am avut-o pe tot parcursul interviului cred că au contat foarte mult. Îmi amintesc că recrutoarele mi-au adresat o întrebare, iar răspunsul meu a fost unul hotărât și clar, iar ele au spus că ei au nevoie de oameni așa hotărâți.

Ai avut emoțiii? Cum ai reușit să le controlezi?

Am avut multe emoții, dar încercam să mă gândesc că sunt în sala de curs de la Vreau să fiu Stewardesă, iar oamenii din jurul meu sunt colegele mele și trainerii, iar eu trebuie să trec cu brio de acest test.

Ce sfat le poți oferi cititorilor Vreau să fiu Stewardesă care își doresc să zboare?
Încercați și veți reuși! Informați-vă foarte bine înainte de interviu, citiți anunțul de angajare pentru că acolo veți găsi răspunsuri pentru viitoarele întrebări pe care le-ați putea avea la interviu.

Un mesaj pentru echipa Vreau să fiu Stewardesă:)
Felicitări pentru dăruirea și bucuria pe care o împrăștiați pe tot parcursul cursurilor și nu numai. Succes!

Vino la cursul English for Cabin Crew și pregătește-ți engleza pentru interviu. Timp de 3 zile, vei învăța vocabularul specific de aviație, vei exersa probele de la interviu, vei asimila tehnici de public speaking și depășire a emoțiilor, astfel încât să fii cât mai bine pregătit pentru recrutările organizate de companiile aeriene. Detalii și înscrieri aici. 

Anca Dumitrescu avatar 80x80 Florentina, stewardesă Qatar Airways: Atitudinea pozitivă și hotărâtă au contat foarte mult

About Anca Dumitrescu

Anca este co-fondator Vreau să fiu Stewardesă, editor și trainer certificat la nivel internațional. Are o experiență de peste 8 ani în jurnalism, marketing și comunicare, iubește să lucreze cu oamenii și să le ofere cea mai bună experiență de învățare. O poți cunoaște la cursul English for Future Cabin Crew, unde se ocupă de îmbunătațirea nivelului de limba engleză al celor care își doresc o carieră printre nori.

You may also like

Leave a comment