Interviu cu Iulia Carmen, stewardesă Emirates: “Orice este posibil, dacă iți dorești cu adevărat!”

Iulia zboară de aproape un an pentru compania aeriană Emirates, iar uniforma bej pare ca a fost croită special pentru ea, având în vedere că o prinde perfect. Și-a început cariera printre nori în țară, la o companie aeriană cu baza în Cluj Napoca, apoi pașii au îndreptat-o către însoritul Dubai, oraș ce i-a devenit a doua casă. În acest interviu acord pentru Vreau să fiu Stewardesă, Iulia a ales să ne povestească despre viața ei de stewardesă Emirates, provocările acestei meserii și întâmplări care au marcat-o de pe zboruri.

Cum ai ajuns să zbori și ce te-a determinat să alegi această meserie?

Încă de când eram mica mi-am dorit să zbor cu avionul și nu am avut ocazia. Am auzit de însoțitori de bord care călătoresc prin toată lumea și mi-am spus că este ceea ce vreau să fac și eu. Doar că la început mi-a fost greu să plec de acasă așa că am început să zbor la o companie cu baza în Cluj-Napoca, în orașul meu. După un an și jumătate de zburat cu ei, am decis că e timpul să trec la un alt nivel și să-mi împlinesc visul.

Cum a decurs recrutarea ta? Ai avut emoții?Aveam emoții dar am încercat să mă controlez și să le ascund. Cred că un om are emoții când își dorește ceva cu adevărat, fie de frică să nu piardă acel lucru sau emoții fiind copleșit de fericire ca e acolo și chiar trăiește momentul mult dorit.

De ce crezi că ai fost aleasă?

Am fost pozitivă, am zâmbit cât de mult am putut și am fost prietenoasă cu toata lumea. Am avut încredere în mine și am știut că dacă nu trec interviul o să mai am ocazia să încerc. Totuși, am dat tot ce am putut.

Ce îți place cel mai mult la jobul acesta? Există și aspecte mai puțin plăcute pe care un aspirant la aceasta meserie ar trebui sa le cunoască?

Singurul lucru care poate mă deranjează momentan este că nu pot să-mi văd familia foarte des, merg acasă doar de câteva ori pe an. Alte aspecte mai puțin plăcute, în momentul de față, nu am.

De cât timp lucrezi pentru compania Emirates? Ce ne poți spune despre aceasta companie?

Lucrez de 10 luni. Am văzut o mulțime de locuri extraordinare pe care poate nu aveam ocazia să le văd dacă nu ajungeam aici. Este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat și mă simt foarte norocoasă că am ajuns aici. Din punctul meu de vedere, este o companie de top.

iulia carmen emirates 2 Interviu cu Iulia Carmen, stewardesă Emirates: Orice este posibil, dacă iți dorești cu adevărat!

S-a întâmplat vreodată să întâlnești situații de urgenta pe zbor? Cum ai reacționat? Dar pasageri care ți-au mulțumit pentru modul în care i-ai tratat? Ne poți da un exemplu?

De situații de urgență nu am avut parte, doar câteva situații medicale, minore. Am reacționat calm, am știut ce am de făcut pentru a ajuta acea persoană și am încercat să acționez cât mai repede pentru a remedia problema.Pe fiecare zbor sunt pasagerii care îmi mulțumesc pentru modul în care îi tratez. Am avut o mămică care călătorea cu băiețelul ei de 2 ani, văzusem că era foarte obosită și aproape ca adormea iar cel mic era plin de energie. I-am propus mămicii să am grija de el până se odihnește ea. Am început să mă joc cu băiețelul, mămica s-a odihnit si în cele din urmă copilul a adormit la mine în brațe. Mi-a făcut plăcere și tot timpul o să-mi facă plăcere să ajut familiile și mămicile care călătoresc singure cu copii.

Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai de la zboruri?

Cea mai frumoasa amintire este chiar de ziua mea, 1 iulie. De ziua mea eram la lucru în zbor spre Dubai, iar colegii mi-au făcut cea mai frumoasă surpriză si cea mai dulce. Mi-au adus tort, mi-au cântat la mulți ani si mi-au pregătit o felicitare cu urări din partea fiecăruia! A fost prima dată când eram plecată de acasă, departe de prieteni si familie. Chiar mă gândeam că de data asta nu are cine să-mi cânte La Mulți Ani de ziua mea si nu mai e mama lângă mine să-mi pregătească tort. Dar totul a avut o întorsătura extraordinară. Mi-au dat lacrimile. Cea mai frumoasă zi de naștere la 40.000 ft.

Cum reușești să împaci zborul cu viața personală? Poți păstra un echilibru între cele două?

Îmi place mult să zbor și să călătoresc, nu îmi afectează viața personală.

Ai vreun sfat pentru persoanele care vor să devină însoțitori de bord?

Este cea mai frumoasă meserie! Dacă acesta este visul vostru cu adevărat, îl veți obține cu siguranță! Să nu vă dați bătuți, să fiți pozitivi, să aveți încredere în voi, pentru că orice este posibil, dacă iți dorești cu adevărat!

*interviu realizat de Roxana Ionuț

Cursurile Vreau să fiu Stewardesă te ajută să obții jobul de însoțitor de bord la orice companie aeriană. Pregătește-te alături de traineri certificați la nivel internațional, cu vastă experiență în aviație, învață totul despre meseria de însoțitor de bord, simulează probă cu probă toate etapele unui interviu și pregătește-ți un dosar de interviu perfect: CV & fotografii conform cerințelor impuse de companiile aeriene. Detalii și înscrieri aici.

Nicoleta Gherman avatar 80x80 Interviu cu Iulia Carmen, stewardesă Emirates: Orice este posibil, dacă iți dorești cu adevărat!

About Echipa Vreau să fiu stewardesă

În 2013, proiectul Vreau să fiu Stewardesă a devenit oficial prima platformă din România dedicată celor care vor să aibă o carieră ca însoțitori de bord. De atunci am pregătit peste 1400 de cursanți, iar faptul că 80% dintre cei care au mers la interviuri s-au angajat reprezintă cea mai mare bucurie a noastră.

No Comments

Post A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.