“O experiență uimitoare: să învăț ce sunt aripile și să cred că orice e posibil”

Când un curs Vreau să fiu Stewardesă se încheie și trebuie să ne luăm la revedere de la ai noștri cursanți, apare acea strângere de inimă și o dorință puternică să nu se termine totul acum. La cursul pregătitor din februarie 2018, am legat prietenii strânse cu o grupă minunată de tineri care au adânc înfipt în suflet microbul zborului. Fiecare dintre ei a venit la curs speriat, emoționant, cu frici și incertitudini cu privire la ce își dorește să facă în viața profesională. Au venit pentru un curs de aviație, dar au plecat acasă cu un bagaj de cunoștințe despre viață, despre ce însemană să fii om, să ai sufletul deschis, să nu judeci, să lupți în fiecare zi pentru o mai bună versiune a ta. Au învățat că cea mai bună investiție este cea în educație și că prietenia ne face mai frumoși pe dinăuntru. Și dacă vreți să aflați ce au simțit după 4 zile petrecute alături de noi, vă invităm să le citiți mărturiile.

Florina Mădalina Moraru

Am venit la acest curs de pregătire pentru un interviu la o companie aeriană cu gândul că acesta va fi primul pas în cariera de însoțitor de bord.Primul impact live cu echipa a fost în decembrie 2017, la petrecerea de Crăciun. Deși nu cunoașteam pe nimeni dinainte, de la acea petrecere am simțit o energie pozitivă, transmisă de niște oameni minunați, calzi, care, parcă, formau o frumoasă familie.

Am așteptat cu nerăbdare din decembrie până în februarie, că să îi reîntâlnesc și să primesc, în sfârșit, darurile lor minunate, cunoștințele și experiența lor. În aceste 4 zile de curs am învățat o grămadă de informații folositoare, simt că am acumulat experiență, m-am îmbogățit interacționând cu toți colegii de aici și cu toți instructorii, și în mod cert mă simț mult mai pregătită, am mai multă încredere în mine.

Îmi doresc să reușesc să profesez cu succes această meserie și să fiți mândri de mine, pentru că eu sunt foarte mândră pentru că v-am cunoscut și am făcut parte din această echipă minunată.
Vă mulțumesc și vă iubesc!

 

workshop vreau sa fiu stewardesa O experiență uimitoare: să învăț ce sunt aripile și să cred că orice e posibil

 

Dorel

Nu pot să spun altceva decât că a fost o experiență minunată. Am acumulat, pe parcursul acestor zile de training, foarte multe informații, nu doar despre cum să te prezinți la un interviu pentru însoțitor de bord, ci și cum să te comporți, efectiv, la orice ce fel de interviu.
Am învățat că totul vine din atitudine și din felul tău de a fi, restul poate fi învățat sau îmbunătățit. Mulțumesc!

Cu drag,

 

Loredana Auxente

A fost cea mai frumoasă experiență pe care am avut-o în ultima vreme și pe care nu o voi uita cu siguranță. Am venit plină de emoții și temeri și pot să spun că plec cu mult mai multă încredere în mine și în puterile mele. Am acumulat, de asemenea, și o mulțime de informații pe care, cu siguranță, nu le-aș fi știut dacă nu aș fi fost alături de voi. Sper să îmi îndeplinesc visul și să vin să vă strâng în brațe pentru că fără voi nu aș fi reușit asta. O să vin oricum!

Aș trece prin experiența asta din nou și din nou. Am cunoscut mulți oameni minunați aici și asta datorită vouă. Love you and thank you from the bottom of my heart!
Abia aștept să vă văd din nou! :X

 

Miruna Gabriela Pene

La revedere, dragile mele…
Deși am petrecut puțin timp împreună, cu siguranță îmi veți lipsi.
Am venit la acest curs pentru a învața, pentru a-mi îndeplini un vis, iar așteptările mi-au fost cu mult depășite. Aici am întâlnit oameni valoroși și am legat prietenii.
Mulțumesc pentru că sunteți niște oamenii atât de frumoși și că inspirați atâția oameni.
Hope to see you soon,
I will fly!

cursanti vreau sa fiu stewardesa 1021x1024 O experiență uimitoare: să învăț ce sunt aripile și să cred că orice e posibil

cursante Vreau sa fiu Stewardesa peru si slovacia O experiență uimitoare: să învăț ce sunt aripile și să cred că orice e posibil

Nicolae Onea

Well, I can say that I came here knowing nothing about an interview with an airline company. It was awesome andI had a lot of fun with m colleagues.

Anca – you can really say she’s doing everything with passion – it’s obvious in the way she teaches and talk to her students.

Ms. Rucsandra, she is such a kind and friendly person. She is awesome.

Ms. Aida, well, now I understand what constructive feedback looks like. I mean that she reacted like the guys from the FBI Behavior Department, for a moment I thought she is from a movie. She is smart, brilliant and very professional.

Cristina was a great “host” for me in Bucharest. I will remember her all my life because I was laughing like in childhood with her. She was my guide here and everytime I will think about Bucharest I will remember that my first trip here was with her showing me the city. 

Ms. Lili – she is a lovely person, with a very positive attitude and I think everyone felt comfortable with her.

trainer lili nistor stewardesa O experiență uimitoare: să învăț ce sunt aripile și să cred că orice e posibil

 

Dan Adriana Teodora

Dragă fetelor – Anca, Rucsandra, Aida, Cristina și Lili

Sunt recunoscătoare și mulțumesc Domnului că v-am întâlnit până la urmă. Vă mulțumesc pentru toate informațiile oferite și pentru că ne-ați împărtășit din experințele voastre. Sfaturile voastre și informațille sunt exact ceea ce lipsea din puzzle-ul meu.
Sunteți niște oameni minunați, frumoași și calzi.
Am petrecut aceste 4 zile extraordinare cu cea mai mare plăcere. Am găsit aici oameni care au avut de la bun început intenția de a ne ajuta și de a oferi suport ceea ce a contat foarte mult pentru mine.
Mi-ați oferit încredere și vreau să vă demonstrez că ați făcut o treabă excelentă cu mine și cred că este valabil pentru toți.
Vă doresc din suflet mult succes cu proiectul vostru și fie ca toți cursanții voștri să își îndeplinească visurile.

Go go go Vreau să fiu Stewardesă! Mult suces!

IMG 9263 1024x768 O experiență uimitoare: să învăț ce sunt aripile și să cred că orice e posibil

 

IMG 9279 1024x768 O experiență uimitoare: să învăț ce sunt aripile și să cred că orice e posibil

IMG 9293 1024x768 O experiență uimitoare: să învăț ce sunt aripile și să cred că orice e posibil

IMG 9380 1024x1024 O experiență uimitoare: să învăț ce sunt aripile și să cred că orice e posibil

Roxana

A fost o experiență unică pe care am trăit-o intens timp de 4 zile și care aș fi vrut să nu se mai termine.
Sunteți o echipă minunată și reușiți să faceți o treabă extraordinară, cu multă pasiune și dăruire și acum la final, cred cu tărie că schimbați viețile oamenilor. Pe a mea, ați schimbat-o sau mai bine zis, am schimbat-o împreună, pentru că m-ați ajutat să îmi dau seama ce îmi doresc cu adevărat, m-ați ajutat să visez din nou ca atunci când eram copil și să lupt cu toate forțele mele, să îmi îndeplinesc ceea ce îmi doresc.
Mă simt alt om, din toate punctele de vedere, personal, profesional, social, am învățat foarte multe lucruri, am descoperit la mine lucruri pe care nu credeam că le dețin și pentru asta vă mulțumesc din suflet și cu siguranță nu vă voi uită. Mă bucur că am avut ocazia de a vă cunoaște și de împărtăși cu voi cine sunt eu, Roxana.

Cel mai mult mi-a placut faptul că poți vorbi liber fără ca cineva să te judece. Cursul are o structură foarte bună și să o țineți tot așa.

Vă mulțumesc! Succes în continuare!

 

Gabriela

Luându-mi sufletul în dinți, m-am pregătit și am călătorit peste mări și țări pentru a-mi lua aripile. Și nu aripile efective, ci cele pentru care am venit să învăț. Cu siguranță în scurtul timp petrecut împreună cu această familie pot spune că o să plec cu un bagaj mai plin de cunoștințe.
Într-o atmosferă caldă, plină de pasiune, am învățat să îmi țin zâmbetul pe buze și am conștientizat, cel mai important, defectele și lipsurile pe care le am.
O experiență uimitoare, să învăț ce sunt aripile și să cred că orice e posibil dacă întră adevăr îți dorești acest lucru.

 

Patricia Diandra Inche-Durand

Știu doar de câteva luni că îmi doresc să fiu însoțitoare de bord, iar acest curs a fost găsit de către unchiul meu.
Ca să fiu sinceră, am fost oarecum sceptică la început, dar acum pot să vă scriu, fără a exagera în vreun fel, că de abia îmi stăpânesc lacrimile. A fost o experiență care mi-a schimbat viața, am întâlnit în voi oameni incredibili atât la nivel profesional, cât și uman. Acest curs nu doar mi-a dat informația și uneltele cu care să lucrez pentru a deveni cabin crew, ci și încredere cum nu am crezut că pot primi din partea unor personae pe care le-am cunoscut atât de recent.
Vă voi purta în suflet mereu, vă datorez mai multe decât vă puteți imagina și a fost o adevărată plăcere să petrec tot timpul acesta în familia Vreau să fiu Stewardesă pentru că vreau și voi fi stewardesă! :X

 

%name O experiență uimitoare: să învăț ce sunt aripile și să cred că orice e posibil

%name O experiență uimitoare: să învăț ce sunt aripile și să cred că orice e posibil

%name O experiență uimitoare: să învăț ce sunt aripile și să cred că orice e posibil

 

Lisa

Cum aș putea să încep? Mi-a plăcut să cunosc niște persoane care să mă inspire atât de mult. Vă ador, pentru fiecare zâmbet și fiecare privire care m-a făcut să înțeleg ceva. Dacă devin cabin crew este pentru că aici am descoperit atât de multe lucruri noi. Nota 1000 pentru echipă, pentru treaba făcută și nota 200000…000 pentru cei ce o fac. Am învățat mult și nu doar aviație, ci despre viață și oameni. Vă ador repet!
Experiența este sigur unică și una pe care o să mi-o amintesc toată viață. #keepyoursmileup

 

Anonim

Vă mulțumesc din suflet, echipă minunată!
Zilele petrecute la curs m-au ajutat să am mai multă încredere în mine și să lupt pentru visul meu, fiecare zi petrecută cu voi a fost minunată și vă sunt recunoascătoare pentru fiecare sfat minunat primit. M-ați încărcat numai cu gânduri pozitive și multă, multă energie.
Vă mulțumesc!

 

Ovidiu Iacob

Voi zbura!

Iată că am ajuns și la al doilea “final”, al doilea curs a luat sfârșit.
Cu maxilarul încleștat și cu un gol în piept, mi-aș fi dorit să nu se mai termine!
M-am simțit lângă voi ca într-o familie. Nu obișnuiesc să mă atașez de oameni, dar voi ați avut acel ceva, care m-a apropiat “teribil” de mult!
Vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru mine și colegii mei, dar și pentru faptul că într-o bună zi voi zbura. Și asta datorită vouă!
Pe curând!

 

Ianis Nicola, Slovacia

I am very happy to have the chance to be here with all of you. I appreciate every moment here. I learned so many things and details about an airline interview.

I am also more confident and I trust myself more. I feel very well prepared and I will use everything on my next interview. I am very thankful for this training and for your Romanian hospitality. Everyday, I felt very welcome and comfortable. You all were very nice to me and treat me in the nicest way possible.

I will recommend your course to everybody who wants to become cabin crew, I will never forget and I will always remember you when I fly.

Thank you so much!

 

Aly de la Brașov

Dragele mele,

Vă spun așa, căci de ceva vreme vă consider ca și familia mea. Vă mulțumesc din suflet pentru faptul că plec mai informată, mai învățată și cel mai important lucru pentru mine, mai încrezătoare.
Doresc din tot sufletul ca următorul mesaj să fie acela de a vă aduce la cunoștință faptul că “zbor printre nori” datorită VOUĂ, echipei minunate pe care o aveți. Voi faceți tot posibil ca oricine vă trece pragul să își împlinească visul
Vă pup și vă îmbrățișez: Anca, Rucsi, Georgi și Cri.

 

Giorgiana Oltei

Această perioadă scurtă (din păcate) alături de voi și de colegi m-a maturizat, m-a ajutat să mă mai temperez, să fiu mai răbdătoare și mi-a acordat o mulțime de prieteni noi, cu care sper că voi păstra legătură de-a lungul vieții. Aceste 4 zile au fost foarte frumoase, educative și voi chiar știți cum să vă apropiați de cursanții voștri. Aceste zile au fost printre cele mai frumoase din viața mea, această experiență pe care am trăit-o este unică și datorită vouă sunt sigură că vom ajunge toți să lucrăm la companiile la care visam și totul vi se datorează vouă.
Vă mulțumesc pentru toată această experiență minunată și pentru că sunteți persoane minunate!

 

Nicoleta

 Am emoții acum :), încă am…
Am ajuns aici cu puțină încredere în mine, dar cu o dorință puternică pentru visul meu,
Vreau să fiu stewardesă mi-ai dat încredere să lupt cu ambiție, putere și credință.
Voi nu doar ați pus o cărămidă, ci aproape că mi-ați construit zidul. Pentru asta vă mulțumesc!
Faceți parte din visul meu și veți merge cu mine printre nori atunci când am să prind aripi.
Vă doresc mult succes în continuare cu tot ceea ce faceți, să rămâneți mereu așa cum v-am cunoscut: minunate!

Cu drag,

 

Anonim

Mă bucur că am avut ocazia să fac parte din această minunatată echipă, că am avut oportunitatea să colaborez și să învăț foarte multe lucruri de folos, nu doar la un interviu, ci pentru ce mă va aștepta în viață. Mereu îmi voi aduce aminte cu drag de voi, ați contribuit cu o mică parte în încrederea mea de sine. Sunteți foarte dedicate și super în ceea ce faceți, ospitaliere, pot să menționez că toate degajați un aer de frumusețe, de încredere, de acel ceva care îți transmite că totul va fi bine.
Vă mulțumesc pentru tot ce m-ați învățat și am învățat de la voi vă voi păstra într-un loc bine în sufletul și memoria mea.

 

Anonim

Acest curs a fost cu siguranță peste așteptările mele. Mulțumesc pentru răbdarea acordată

Mă bucur faptul ca m-am putut exprima liber și să fiu eu însumi, am putut râde și învăța în același timp

A fost o conexiune mai mult prietenească, muuult mai mult decât elev – profesor (apreciem foart emult acest lucru)

Acum mă simt pregătit pentru interviu, am dezvoltat calitățile necesare datorită vouă

Vă îmbrățișez! 🙂

Dacă îți dorești să devii însoțitor de bord, vino să te pregătești alături de echipa Vreau să fiu Stewardesă. Organizăm 4 zile de curs intensiv în care exersezi toate probele de la interviuri, afli totul despre aviație și avem grijă să te prezinți la următoarea recrutare cu un CV perfect și fotografii profesionale. Detalii și înscrieri aici. 

Anca Dumitrescu avatar 80x80 O experiență uimitoare: să învăț ce sunt aripile și să cred că orice e posibil

About Anca Dumitrescu

Anca este co-fondator Vreau să fiu Stewardesă, editor și trainer certificat la nivel internațional. Are o experiență de peste 8 ani în jurnalism, marketing și comunicare, iubește să lucreze cu oamenii și să le ofere cea mai bună experiență de învățare. O poți cunoaște la cursul English for Future Cabin Crew, unde se ocupă de îmbunătațirea nivelului de limba engleză al celor care își doresc o carieră printre nori.

You may also like

Leave a comment