Prima stewardesă din lume – povestea lui Ellen Church

Ellen Church s-a născut la 22 septembrie 1904, într-o fermă din apropierea orașului Cresco, Iowa. Povestea spune că a fost fascinată de avioanele pe care le-a văzut pe cer copil fiind. A știut încă de atunci că nu dorește să devină o soție de fermier, să aibă grijă de copii și de vaci. Își dorea o viață mai aventuroasă. A absolvit liceul Cresco și în 1926 a obținut o diplomă de asistentă medicală. În următorii ani a lucrat la Spitalul Francez din San Francisco, dar în timpul liber a luat lecții de zbor și a devenit în cele din urmă un pilot licențiat. În fiecare zi, când mergea spre și de la  locul de muncă, ea trecea pe lângă birourile cellen church 3 Prima stewardesă din lume   povestea lui Ellen Churchompaniei Boeing, B.A.T (precursor al  companiei United Airlines).

La acea vreme, companiile ca Boeing începuseră deja să zboare cu mărfuri și pasageri în toată țara. În 1926, atunci când companiile aeriene din Statele Unite au început serviciul de călători, nu exista nimeni la bord care să ofere servicii pasagerilor. Micile avioane transportau pilotul, un copilot și aproximativ doisprezece pasageri. În timpul zborului, copilotul își părăsea comenzile și se întorcea în cabină pentru a se ocupa de pasageri. El servea  prânzul acestora și avea grijă de cei care erau înspăimântați de zbor. Avioanele zburau la aproximativ 5.000 de metri și, la acea altitudine, turbulențele erau frecvente. Pasagerii se temeau să zboare, iar unii dintre ei aveau chiar probleme medicale în timpul zborului.

În 1928, o companie aeriană germană a adăugat un al treilea membru al echipajului, un însoțitor de bord. Principala sa datorie era aceea de a îngriji pasagerii. Acest lucru a permis copilotului să rămână în cabina de pilotaj să piloteze avionul. În 1930, Boeing Air Transport a decis să adauge un al treilea membru al echipajului și pe zborurile de pasageri, exact așa cum se proceda deja în Europa. Dar s-a întâmplat ceva care a schimbat planul asta într-o mică măsură –  Ellen Church a cerut un loc de muncă.

Când Ellen a intrat cu îndrăzneală în birourile din San Francisco ale B.A.T. (Boeing Air Transport), în februarie 1930, ea era hotărâtă să devină parte a industriei aviatice comerciale. Ca pilot licențiat, știa că nu avea prea multe șanse să se angajeze în această calitate, pentru că aviația comercială era încă dominată de bărbați.

Avioanele erau adesea nesigure. Zborul era periculos, dar mulți au văzut aviația ca pe  o nouă frontieră ce trebuie depășită. Acești pionieri ai aerului erau dispuși să își asume șansa de a zbura. Ellen a fost una dintre aceștia.

ellen church 4 Prima stewardesă din lume   povestea lui Ellen Church

Într-o zi, Ellen s-a oprit la biroul Boeing și a întrebat dacă există vreo șansă să obțină un loc de muncă. Steve Stimpson, managerul companiei, i-a spus că în acel moment compania aeriană intenționa să angajeze persoane care să aibă în grijă pasagerii, așa cum deja făceau unele companii aeriene europene. Pentru că nu a putut deveni pilot comercial al companiei B.A.T, Boeing Air Transport, care nu vedea cu ochi buni o femeie pe acest post, Ellen a inventat poziția de “stewardesă“.

Dar Ellen a avut o altă idee: compania să ofere asistență medicală pe durata zborului – asistentele medicale de sex feminin puteau să aibă mai multă grijă de pasageri în timpul zborurilor, mai ales că aceștia erau speriați de călătoriile pe calea aerului. Cei mai mulți oameni se temeau să zboare și pe bună dreptate, pentru că au existat multe accidente la acea vreme.

ellen church 2 Prima stewardesă din lume   povestea lui Ellen Church

Ellen a crezut în ideea ei, că poate face acest gen de muncă foarte bine. De fapt, o asistentă medicală era exact ceea ce compania aeriană avea nevoie. Domnul Stimpson a fost de acord, dar urma sa îi convingă și pe ceilalți acționari de la Boeing. Aceștia au decis să dea planului lui Ellen o perioadă de probă de trei luni, după ce inițial îi respinseseră ideea ca fiind una fără șanse de izbândă.

Ellen a fost angajată ca stewardesă și i s-a spus să găsească încă șapte asistente medicale pentru a lucra în avioane împreună cu ea. La acel moment se numeau stewardese, termen folosit până în anii 1970, când s-a schimbat în air hostess, mai apoi în flight attendant sau cabin crew.

Primele stewardese au fost  Ellen Church, Margaret Arnott, Jessie Carter, Ellis Crawford, Harriet Fry, Alva Johnson, Inez Keller, și Cornelia Peterman. Acest lucru nu a fost însă ușor. Locul de muncă era plătit bine, cu 125 de dolari pe lună, dar de multe ori părinții tinerelor selecționate nu erau de acord ca ele să zboare. Ellen a găsit totuși șapte asistente medicale instruite care au îndeplinit condițiile rigide ale companiei.

Stewardesele sau “fetele de cer”, așa cum le-au numit B.A.T, trebuiau să fie asistente medicale licențiate, necăsătorite, mai mici de 25 de ani, care cântăreau mai puțin de 50 de kilograme și măsurau mai puțin de 162 cm înălțime.

Căsătoria, sarcina sau luarea în greutate însemnau terminarea imediată a profesiei, iar majoritatea erau forțate să nu mai lucreze ca stewardese la vârsta de 32 ani, considerată a fi o vârstă mult prea înaintată.

Avioanele timpurii nu puteau să suporte greutăți prea mari, astfel că o stewardesă nu putea să cântărească mai mult de 50 kilograme. Avioanele aveau coridoare înguste și plafoane scăzute, astfel încât femeile nu puteau fi mai înalte de 162 cm. Trebuiau să fie femei albe și de obicei din familii din clasa mijlocie a societății. În plus, față de serviciul la pasageri, care însemna să servească prânzuri, cafea și supă fierbinte, ele îi îngrijeau pe pasagerii înspăimântați, curățau interiorul avionului, fixau scaunele în șuruburi de podea, înainte de decolare și trebuiau, atunci când era necesar, să ajute la ridicarea bagajelor, să facă alimentarea avionului cu combustibil și să ajute piloții să împingă aeronava în hangare. ellen church 6 Prima stewardesă din lume   povestea lui Ellen Church

Ele purtau pelerine care sugerau uniforma de asistentă medicală, dar aveau și buzunare adânci pentru lucruri esențiale ca șurubelnițe, gumă de mestecat și orarul căilor ferate.

De multe ori avioanele aveau probleme cu motoarele sau erau forțate să aterizeze din motive de vreme rea. Era datoria stewardeselor să folosească orarul căilor ferate, să poată reruta pasagerii către un tren pentru a putea continua călătoria. Munca era foarte grea, iar zborul dura multe ore, cu multe opriri.

După ce s-au încheiat cele trei luni de probă, cele opt stewardese(incluzând-o și pe Ellen) au rămas în continuare angajate ale companiei B.A.T. În cele din urmă B.A.T. a fuzionat cu alte două companii mici pentru a forma United Airlines.

A fost momentul când aviația începea să se schimbe și alte companii aeriene au început să recruteze propriile lor stewardese. Conform ziarelor vremii din anul 1938, locurile de muncă erau extrem de competitive, dar procesul de angajare era înrădăcinat în sexism. “Pentru a-și primi slujbele de 100-125 de dolari pe lună, solicitantele pentru cele 300 de posturi de stewardesă trebuiau să fie asistente medicale licențiate, de la 21 la 26 de ani, cu o greutate de  45 -54 de kg, și o înălțime de 162-165 cm”.
ellen church 5 Prima stewardesă din lume   povestea lui Ellen Church

Ideea lui Ellen a fost un succes răsunător nu numai în aviație, astfel că directorii de căi ferate au urmat exemplul, sperând să aducă o parte din strălucirea stewardeselor și pe pământ. Ziarele din 1937 menționează o recrutare pentru hostess pe linia de cale ferată New Heaven, și deși eforturile lui Ellen de a angaja femei în aviație au deschis o nouă eră, erau preferate doar femeile care arătau foarte bine, aveau un anumit farmec și îndeplineau cerințele de vârstă, greutate, înălțime, stare civilă.

Începând cu anul 1940, stewardesele erau deja accepate ca parte a echipajului de zbor. În anii următori, cerința de a fi doar asistente medicale a dispărut, din două motive. Unul a fost că avioanele au început să fie mai sofisticate și pasagerilor nu li se mai făcea rău zburând, deci nu mai era nevoie e o asistentă medicală la bord. Al doilea motiv a fost începutul celui de-al doilea război mondial, în 1941 foarte multe asistente medicale intrând în armată, moment în care ele nu puteau fi înlocuite.

Ellen Church a devenit în 1930 prima stewardesă din lume(deși nu a fost primul însoțitor de bord, pentru că o precedase în 1912, germanul Heinrich Kubis).

La 15 mai 1930, ea a avut primul zbor într-un Boeing 80A, un zbor de 20 de ore de la Oakland/San Francisco la Chicago, cu 13 opriri și 14 pasageri. Ellen Church și cele șapte asistente medicale selecționate au început prima zi de lucru ca primele stewardese oficiale, angajate ale companiei Boeing. Patru au zburat de la San Francisco la Cheyenne, Wyoming, iar celelalte patru au zburat de la Cheyenne la Chicago.ellen church Prima stewardesă din lume   povestea lui Ellen Church

Din păcate, cariera lui Ellen ca stewardesă a fost relativ scurtă – o accidentare cauzată de un accident de mașină i-a încetat cariera după numai 18 luni de când pornise în această aventură. Dar asta nu i-a sfârșit și cariera în aer.
Zece ani mai târziu, când Statele Unite au intrat în cel de-al doilea război mondial, Ellen s-a alăturat Aviației Militare și a ajutat la evacuarea soldaților răniți din Africa și Italia cu avionul. Pentru “realizarea meritorie a acestei misiuni de zbor”, ea a primit Medalia Aerului.

S-a mutat după război la Terre Haute, Indiana, unde a devenit director de asistență medicală și mai târziu administrator la Union Hospital. În 1964, s-a căsătorit cu Leonard Briggs Marshall, președintele primei Bănci Naționale din Terre Haute. Un tragic accident de călărie i-a încheiat viața în 1965.

Ellen a creat o nouă carieră în noua industrie de zbor, într-un moment în care mulți bărbați au crezut că ideea unei femei care lucrează într-un avion era o glumă. A fost nevoie de o femeie hotărâtă din Iowa să îî facă să își schimbe părerea.

Înscrie-te la cursul pregătitor Vreau să fiu Stewardesă, iar noi te pregătim să obții jobul de însoțitor de bord la o mare companie aeriană. Cursul este unul intensiv, cu traineri care au făcut carieră în aviație și recrutare, o materie foarte bine structurată care să te familiarizeze cu tot ce înseamnă procesul de recrutare din aviație, probele de interviu, testele scrise de limba engleză și modul în care trebuie să te comporți față în față cu recrutorii. Îți realizăm inclusiv CV-ul cu care vei merge la interviu și fotografiile, astfel încât dosarul tău să fie impecabil. Rezervă-ți acum locul la curs. Detalii aici.

Mihai Rucsandra avatar 80x80 Prima stewardesă din lume   povestea lui Ellen Church

About Rucsandra Mihai

Rucsandra are experiență de 28 de ani în aviația comercială și privată. A zburat cu toți președinții României de după 1990 și a promovat până la funcția de șef de cabină, oferind mereu pasagerilor săi cel mai înalt nivel de customer service. Rucsandra este însoțitor de bord cu o experiență semnificativă în domeniu, dar și trainer acreditat. Consideră că aviația este despre oameni, încredere, cunoștințe, și responsabilitate, despre onestitate, pasiune, profesionalism și competență.

You may also like

Leave a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.