De la sportul de performanță la însoțitor de bord Emirates – povestea lui Darius

De la sportul de performanță la meseria de însoțitor de bord ar putea fi numită povestea drumului spre nori semnată de Darius. Sau cum să îți schimbi viața într-o singură zi, în cazul său. Darius ne-a călcat pragul la Cluj, timid, dar cu curiozitatea de a afla ce înseamnă cu adevărat această meserie, și mai ales cu sfatul mamei sale de a-și depăși limitele și a-și urma visul de a călători în întreaga lume. A avut curajul să își înfrunte temerile și a tras lozul câștigător din prima încercare, iar astăzi poartă cu mândrie uniforma companiei Emirates.

1.Cine este Darius si cum l-ai descrie daca ai fi prietenul lui cel mai bun?
Darius este o persoana energică, dinamică, o fire veselă, deschisă, cu o atitudine pozitivă în tot ceea ce face.

2. Cum ai activat in tine “microbul” zborului? Cum și unde s-a întâmplat asta? Cum ai ajuns să visezi la un job printre nori?
Cred că posibilitatea de a calatori în întreaga lume, de a cunoaște oameni și culturi noi, precum și motivația financiară m-au făcut să-mi îndrept atenția, spre acest job. În cercul meu de prieteni era și o frumoasă stewardesă și discuțiile avute cu ea m-au făcut să devin din ce în ce mai curios și așa am început să mă informez despre această meserie și tot ceea ce implică ea. Cu cât am fost mai informat, cu atât mi-am dat seama că aceasta este o meserie care mi se potrivește și pe care aș practica-o cu plăcere.

3. Cum ai trecut de la dorință la acțiune? Ce pași ai urmat ca să obții acest job?
Am început să caut informații despre interviul Emirates, despre procesul de recrutare, despre ceea ce caută ei la un candidat și așa am aflat despre cursul de pregătire Vreau sa fiu Stewardesă, care avea loc la Cluj cu doua zile înainte de interviu. M-am înscris imediat și nu-mi pare rău! Toată pregătirea, toată informația pe care am primit-o mi-a fost de mare ajutor la interviu.
%name De la sportul de performanță la însoțitor de bord Emirates   povestea lui Darius

4. Care este jobul pe care îl ai în acest moment? Te-a ajutat în vreun fel la interviu experiența din CV?
Cred că toate experiențele de-a lungul vieții mele de până acum sintetizate prin școală, sport, jobul actual, alături de experiența în customer service dobândită in USA, prin programul Work & Travel și UK , unde muncesc acum, au contribuit la reușita mea de la interviu.

5. La câte interviuri ai fost până să fii selectat? Ce ai învățat din fiecare experiență?
Am avut șansa de a fi selectat de renumita companie aeriană Emirates la primul interviu la care am participat.
Interviul pentru mine, a fost o experiență unică, plină de emoție, care mi-a dat încredere în forțele mele proprii.

6. Cum a decurs interviul Emirates? Care ți s-a părut cea mai dificilă probă de la interviu. Cum ai reușit să treci peste tot și să-ți învingi emoțiile?
Am venit la interviu destul de detașat, pentru că în prima fază am zis că doar vreau să văd ce înseamnă interviul Emirates, voiam să văd cum mă descurc, care îmi sunt limitele, unde mai am de lucrat, pentru că știam că e concurența mare și participanții sunt bine pregătiți. În sinea mea știam însă că tot ceea ce am făcut până acum erau cerințe pe care recrutorii le caută. De mic am făcut sport și prin sport am învățat să-mi înving emoțiile, să mă concentrez, să fiu disciplinat, ordonat, sportul m-a făcut să devin un om energic, am învățat să mă adaptez echipei, să lucrez în echipă, am învățat să găsesc soluțiile potrivite pentru problemele apărute și să le rezolv în timp util. Tot prin sport, am învățat să comunic mai bine cu oamenii, să fiu atent și cooperant. Toate aceste calități pe care le-am dobândit prin sport m-au ajutat să trec cu bine peste fiecare probă a interviului, peste fiecare emoție sau temere!
darius moldovan 1 emirates De la sportul de performanță la însoțitor de bord Emirates   povestea lui Darius

7. De ce crezi că recrutorii te-au ales tocmai pe tine? Ce calitate a contat cel mai mult?
Probabil că ceea ce am transmis eu prin atitudine, siguranță și o anumită relaxare au fost factori care au dus la alegerea mea. Cred că atitudinea pozitivă, încrederea în forțele proprii și aspectul fizic au fost cele trei atu-uri ale mele care au contat în alegerea făcută de către recrutori.

8.Te-ai pregătit alături de echipa noastră în cadrul unui curs Vreau să fiu Stewardesă organizat în august 2018 la Cluj. Cum  ți s-au părut training-ul și interacțiunea cu trainerii?
Da, cred că am fost foarte  inspirat când am apelat la ajutorul vostru, fiindcă voi m-ați ajutat să înțeleg ce înseamnă cu adevărat să fii însoțitor de bord, să înțeleg  mentalitatea pe care trebuie să o am vis-a-vis de această meserie. Cred, de asemenea, că a fost retușul final în pregătirea mea pentru acest job. Prin voi am înțeles că sunt pregatit să trec într-o altă etapă a vieții mele, că vreau să evoluez și sunt pregătit pentru o noua schimbare! Vă mulțumesc!

Pe toată durata cursului, am avut parte de mult  zâmbet și foarte mult profesionalism! Cu acest zâmbet pe buze, trainerii ne-au familiarizat cu toate etapele interviului, explicându-ne cum să abordăm fiecare probă, să fim atenți la cel mai mic detaliu, cum să ne prezentăm la interviu, s-a lucrat atât pe grupuri cât și cu fiecare persoană în parte. Ni s-a insuflat încrederea in noi, lucru care te face să privești cu mai multă detașare interviul. Sunteți o echipă minunată și faceți lucruri minunate!

9. Ce sfat ai oferi cititorilor Vreau să fiu Stewardesă care își doresc să îți urmeze exemplul și să lucreze ca însoțitori de bord?
Sfatul meu e să nu renunțe niciodată la visurile lor! Orice e posibil, când îți dorești ceva cu adevărat!

Mihai Rucsandra avatar 80x80 De la sportul de performanță la însoțitor de bord Emirates   povestea lui Darius

About Rucsandra Mihai

Rucsandra are experiență de 28 de ani în aviația comercială și privată. A zburat cu toți președinții României de după 1990 și a promovat până la funcția de șef de cabină, oferind mereu pasagerilor săi cel mai înalt nivel de customer service. Rucsandra este însoțitor de bord cu o experiență semnificativă în domeniu, dar și trainer acreditat. Consideră că aviația este despre oameni, încredere, cunoștințe, și responsabilitate, despre onestitate, pasiune, profesionalism și competență.

You may also like

Leave a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.