Cum se împacă viața de însoțitor de bord cu cea de familie?

A fi însoțitor de bord nu este un job  normal de la 9-17.00. Programul însoțitorilor de bord este unul atipic, ei se pot trezi la 4 dmineața, pot zbura noaptea, pot avea întârzieri în programul de operare a curselor, zboruri anulate, dar și weekenduri și vacanțe în care muncesc. Viața de familie poate fi uneori destul de greu de menținut, dar depinde foarte mult de toți cei implicați în ea.

Însoțitorii de bord au un program lunar prestabilit, dar mai pot face schimbări în el, în funcție de nevoile comerciale ale companiei. Sau pot licita pentru anumite zboruri/destinații, iar în  funcție de vechimea în companie și poziția ocupată, își pot alege zborurile sau zilele libere.

Este foarte greu însă să menții o relație când nu ai un job cu un program fix. Partnerul trebuie să înțeleagă în primul rând ce presupune acest job și programul impus odată cu acesta. La polul opus, am văzut relații de lungă durată și căsătorii mai reușite la oameni din aviație decât la oameni care muncesc după un program normal și sunt toată ziua împreună.

Faptul că zbori nu înseamnă că nu poți fi iubită, soție sau chiar mamă. Depinde însă foarte mult de persoana de lângă tine, de cât de mult îți înțelege meseria. Și de cât de mult poate accepta să trăiască altfel decât majoritatea oamenilor.

Toată lumea crede că zborul este doar pentru persoane tinere, necăsătorite. Dar acest lucru este departe de adevăr. Zborul este pentru orice persoană care îndeplinește cerințele și calificările cerute de către companiile aeriene și este dispusă să aibă un stil de viață diferit.

Atunci când devii însoțitor de bord trebuie să știi că renunți la vacanțe cu familia, dar găsești alte moduri de a le fi alături și a te bucura de timpul petrecut împreună.

Dar lucrurile se complică mult mai mult  atunci când ești la mii de km distanță, când lipsești în mod frecvent de acasă, când nu ești prezent la evenimente importante ale familiei.

Nu este ușor să fii mamă și stewardesă în același timp, doar un lucru diferit. Să ne gândim la posibilitatea de a călători cu familia sau prietenii, datorită biletelor reduse de călătorie de care beneficiezi. Așa ai șansa să vezi lumea cu bani puțini. Poți vedea locuri noi, cunoaște oameni diferiți,  îți poți duce copiii în vacanțe să învețe diverse lucruri despre culturi noi, obiceiuri și tradiții ale altor popoare.

Regulile companiilor arabe

Majoritatea companiilor aeriene din lume nu au restricții în ceea ce privește starea civilă a propriilor însoțitori de bord. Dacă lucrezi pentru o companie din Orientul Mijlociu precum Emirates, Etihad Airways sau Qatar Airways și vrei să locuiești cu soțul, în afara cazării oferite gratuit de companie, vei primi din partea companiei o sumă lunară de bani de cazare.

Ca să poți să îți aduci soțul/soția să locuiască cu tine în Orient, spre exemplu, persoana respectivă va trebui să aibă o viză de lucru în țara respectivă.

În trecut, companiile din Orientul Mijlociu erau mai stricte și angajau numai persoane necăsătorite și fără copii. Dacă cumva rămâneai însărcinată, contractul tău cu compania se termina imediat. Acum toate companiile acceptă și persoane căsătorite și oferă chiar și concediu maternal (45 de zile, plătit de companie). După terminarea concediului maternal, poți să îți continui cariera de însoțitor de bord la respectiva companie.

Regulile la companiile europene

În Europa lucrurile sunt mult mai relaxate, companiile nu restricționează personalul din punct de vedere al stării civile.

Există companii în Europa unde poți îmbina foarte bine viața de familie cu cea de stewardesă, și aici mă refer la companiile low cost care nu au layovere și unde te întorci la bază întotdeauna după misiunea de zbor. Viața de familie este aproape normală, cu excepția perioadelor supraaglomerate de sezon turistic, vara și la sfârșitul anului, când se zboară foarte mult.

Dar, așa cum spuneam si mai sus, nimeni și nimic nu te împiedică să fii și mamă, și să poți să faci și meseria de însoțitor de bord.

La multe din companiile europene mari din Europa, Air France, KLM, British Airways, Lufthansa, Tarom, poți face chiar și carieră în acest domeniu, pentru că limita de vârstă până la care poți lucra ca și însoțitor de bord este foarte avansată, ea coincide uneori cu vârsta de pensionare.

Personalul aeronautic din România dispune chiar de o lege specială de pensionare, care te condiționează să ai minim 50 ani și 20 de ani de zbor la activ pentru a putea să te pensionezi, daca vrei.

Din propria mea experiență de 30 ani ca stewardesă, pot să spun cu mâna pe inimă că meseria nu m-a împiedicat niciodată să am o viață normală de familie. Am avut lângă mine oameni deosebiți, care mi-au înțeles pasiunea pentru aviație și care nu mi-au impus să fac ceva ce nu îmi place sau să renunț la zbor pentru familie. M-au susținut în tot ceea ce am făcut de-a lungul carierei și m-au încurajat să îmi urmez visul. Am reușit să le îmbin pe amândouă și să am o carieră cu adevărat frumoasă. De multe ori, când ajungeam prin diverse locuri în lume, îmi doream să fiu cu cei dragi alături, să se bucure și ei odată cu mine de frumusețea acelor locuri. Mă resemnam cu gândul că le voi arăta pozele când ajung acasă sau le voi oferi o vacanță în același loc. Și asta pentru că am avut posibilitatea să călătoresc cu bilete reduse de la companie.

Mi-a plăcut atât de mult să zbor, dar am făcut de multe ori și compromisuri pentru a continua.

Sărbători și momente speciale în avion

De multe ori, îți dorești să petreci weekenduri cu cei dragi, pentru că la un job normal, pe pământ, ai liber sâmbăta și duminica. Sau să poți fi de Crăciun acasă. Am petrecut atâtea Sărbători în avion că nu le mai știu numărul. Însă am reușit să facem amintiri memorabile din ele. Într-un an, am zburat în ziua de Crăciun la Dubai. Am cumpărat căciulițe de Moș Crăciun pentru tot echipajul și le-am purtat pe toată durata zborului. Pasagerii au fost mai mult decât încântați, mai ales că ei deja erau în starea de sărbătoare. În alt an, am zburat în noapte de Înviere chiar la Tel Aviv, locul de unde se aduce lumina sfântă pentru sărbătoarea Paștelui. Pe tronsonul de întors, pentru că deja trecuse de miezul nopții, am ciocnit ouă, am mâncat drob și cozonac, ca și când eram acasă, cu familia.

Dar tot în familie eram, dar în cea de-a doua familie, așa cum mi-a plăcut mereu să spun. Lucrând atât de mulți ani împreună cu aceeași oameni, ajungi să îi consideri pe toți ca făcând parte din aceeași mare familie. Aviația e despre oameni, mai mult decât orice altă meserie. Am legat prietenii durabile, fără granițe, apartenență religioasă sau rasă. Aviația unește oamenii, pentru că acolo sus, în aer, ești mai aproape ca oriunde de sufletele lor.

Oriunde ai alege să zbori, satisfacțiile sunt pe măsură. Iar cine vrea să stea lângă tine, o va face indiferent dacă vei fi acasă o zi întreagă sau numai o parte din ea, indiferent dacă relația va cere sacrificii sau nu.

Meseria de însoțitor de bord nu este pentru oricine, dar cine o alege va trebui să știe că o va face cu sufletul, și că merită cu vârf și îndesat.

Pregătește-te să devii însoțitor de bord în cadrul cursurilor Vreau să fiu Stewardesă. Organizăm cursuri intensive în cadrul cărora vei învăța tot ce ai nevoie să știi despre aviație, vei exersa probele de la interviuri, îți vei îmbunătăți limba engleza și tehnicile de vorbire în public, vei învăța cum să oferi cele mai creative răspunsuri în fața recrutorilor și cum să treci peste emoții. La finalul pregătirii vei pleca acasă cu un CV perfect și cu fotografii profesionale. Detalii și înscrieri aici.

No Comments

Post A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.