Cum să învingi frica de zbor – sfaturi de la o stewardesă

Înainte de toate, de ce te-ai teme? Avionul este cel mai sigur mijloc de transport. Și cel mai rapid. Dacă nu ai călători cu avionul, cum ai putea să te bucuri de un răsărit sau apus deasupra norilor? Cum ai ajunge cât mai rapid la persoanele dragi sau în locurile de vacanță la care visezi?

Viața mea s-a desfășurat 30 ani deasupra norilor. Nu mi-a fost niciodată frică să zbor, dimpotrivă. Mi s-a părut cel mai firesc lucru, exact așa cum mergi zi de zi la birou, pe pământ. Întotdeauna am gândit că dacă e să se întâmple ceva, se poate întâmpla oriunde. Un prim pas în alungarea aviofobiei – teama de zbor cu avionul – constă în compararea riscului de a suferi un accident în diverse situaţii. De exemplu, riscul de a fi rănit în urma unui accident rutier este de 1 la 5.000, iar cel de a fi intoxicat este de unu la trei milione. Poți merge pe stradă și ți se poate întâmpla orice, sau poți merge cu mașina și poți avea accident. Așa că, nu mai bine zbori ?

Nu mai bine te bucuri de toate senzațiile tari pe care ți le oferă zborul? Și mai ales de  un peisaj neprețuit. Pe mine m-au fascinat întotdeauna norii pentru că mereu, după clipe îndelungi și plumburii de răzvrătire a norilor, răsare soarele. Imaginile pe care le vedeți deasupra norilor nu se compară cu nimic. Pentru o scurtă perioadă de timp, sunteți stăpânii cerului. Nici un răsărit sau apus de soare la înălțime nu este la fel cu altul.

Așa că vă îndemn să zburați fără frică, pentru că e o lume fascinantă acolo sus.

Și ca să puteți să vă relaxați înainte și în timpul călătoriei cu avionul, vă dau câteva sfaturi: nu încercați să beți băuturi alcoolice înainte de călătorie pentru a prinde curaj. Nu veți face decât să vă deshidratați. Veți avea nevoie atunci de cât mai multe lichide. Mai bine vă relaxați. Bucurați-vă de magazinele din duty free, uitați-vă la avioane, fiți fericiți că puteți călători.

Alegeți să zburați dimineața. Avioanele întâmpină, în general, mai multe turbulențe pe măsură ce ziua trece și solul se încălzește. De asemenea, aveți mai multe șanse să întâlniți furtuni după-amiaza. Luați un zbor de dimineață  și pentru a câștiga timp. Dacă vă sperie decolarea, vă sfătuiesc să nu vă uitați pe geam, stați mai bine pe un loc la culoar sau la mijloc. Iar când se apropie momentul desprinderii avionului de sol, închideți ochii si vizualizați destinația finală, locurile pe care le veți vizita curând, oamenii pe care îi veți întâlni.

Luați-vă cu voi o carte, o revistă, ceva de citit ce vă poate ține departe măcar cu gândul, în timpul decolării. Evitați să dormiți în timpul decolării sau aterizării.

Presiunea aerului poate determina acea senzație inconfortabilă în urechile dumneavoastră în timpul decolării sau aterizării. Acest lucru se datorează faptului că presiunea aerului din jurul vostru se schimbă mai repede decât aerul din urechi. De obicei, acest lucru este ușor de evitat cu un căscat sau gumă de mestecat. Totuși, dacă dormiți  în momentele de  schimbare de presiune a aerului (decolare sau aterizare ) nu puteți echilibra presiunea din urechi, ceea ce poate duce la o infecție a urechii, la deteriorarea timpanului, amețeli, sângerări nazale sau pierderea severă a auzului. Soluție: mestecați ceva în timpul acestor perioade de timp.

După decolare, uitați-vă la un film sau citiți o carte bună. Întotdeauna am la mine o carte, e un timp pentru citit de care beneficiez din plin. Faceți conversație cu cei de alături, bucurați-vă că sunteți acolo.

Nu abuzați de băuturi alcoolice în timpul zborului, cum vă spuneam, vă vor deshidrata și veți avea nevoie de multe lichide. În schimb, hidratați-vă, mâncați ceva ceva, mestecați gumă de mestecat. Vă recomand să o folosiți mai ales în timpul decolării și aterizării, vă ajută să reduceți presiunea pe care o simțiți în urechi, în cazul în care căile respiratorii superioare vă sunt cât de puțin înfundate.

Faceți poze. Dacă nu aveți curaj să vă apropiați de ferestrele avionului, faceți-vă poze în avion. Vă veți amuza copios după aceea, când vă veți vedea cât de încordați erați din cauza acestei frici.

Nu vă fie frică dacă avionul întâlnește zone de turbulență, piloții știu foarte bine ce fac, însoțitorii de bord sunt acolo să vă asiste pentru orice, iar avioanele sunt din ce in ce mai sofisticate, dotate cu echipamente de ultimă generație, și depistează din timp zonele cu probleme, pentru a putea fi evitate.

Și, mai ales, relaxați-vă. Este un timp prețios pe care îl puteți petrece meditând sau bucurându-vă de viață.

Vă urez, așa cum face și comandantul avionului de fiecare data, sit back, relax and enjoy the flight.

Cer senin!

Rucsandra

Vrei să devii însoțitor de bord, dar engleza ta nu e cea mai bună? Vino la Cursul English for Cabin Crew. Îți îmbunătățești engleza, înveți tehnici de public speaking și de depășire a emoțiilor, te pregătești intensiv pentru interviurile cu companii aeriene și înveți vocabular de specalitate alături de un trainer cu experiență semnificativă în aviație. Detalii și înscrieri aici.

Mihai Rucsandra avatar 80x80 Cum să învingi frica de zbor   sfaturi de la o stewardesă

About Rucsandra Mihai

Rucsandra are experiență de 28 de ani în aviația comercială și privată. A zburat cu toți președinții României de după 1990 și a promovat până la funcția de șef de cabină, oferind mereu pasagerilor săi cel mai înalt nivel de customer service. Rucsandra este însoțitor de bord cu o experiență semnificativă în domeniu, dar și trainer acreditat. Consideră că aviația este despre oameni, încredere, cunoștințe, și responsabilitate, despre onestitate, pasiune, profesionalism și competență.

You may also like

2 comments

  • Elena octombrie 9, 2018   Reply →

    Salut
    Cand intocmim CV-ul, este obligatoriu sa fie numit ,,Curriculum Vitae” sau ,,Resume” in mijlocul paginii sau lasam simplu fara nici o denumire si incepem deodata cu profilul si toate cele…?
    Multumesc

    • Rucsandra Mihai octombrie 10, 2018   Reply →
      Rucsandra Mihai

      Bună Elena,

      Nu este nevoie sa îl numești în nici un fel dacă nu vrei.Poți începe cu conținutul. Neapărat să aibă poză, însă. Noi te putem ajuta să îți faci un CV perfect. Detalii în acest link:

      https://vreausafiustewardesa.ro/iti-facem-cv-ul-perfect/

      O zi frumoasă!

      Rucsandra

Leave a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.