Am fost stewardesă 30 de ani – cum am rămas motivată?

O viață de zbor sau mai bine zis, o viață de pasiune. Așa aș putea caracteriza întreaga mea viață petrecută deasupra norilor. Meseria de stewardesă este una foarte frumoasă, dar extrem de solicitantă. Ca să poți deveni însoțitor de bord trebuie să reușești să te adaptezi schimbărilor zilnice. Fiecare zi aduce noi oameni în viața ta, noi încercări și noi reușite. A fi însoțitor de bord nu înseamnă doar să ai calități de a lucra cu publicul, ci și să faci parte dintr-o echipă, a-i sprijini pe ceilalți și a face față cu brio provocărilor.

Dar cred că în afară de asta, de plăcerea de a face această meserie, de a vedea lumea, mai stă ceva: dragostea pentru oameni.

Cu siguranță este lucrul care m-a ținut motivată 30 ani de carieră. Pentru că aviația este despre oameni și pentru oameni. Este despre profesionalism, despre devotament, despre sacrificii, despre răbdare, chiar și atunci când ți se sfâșie inima. Am pornit în carieră cu entuziasm, neștiind mare lucru despre ce însemnă aviația, dar cu o dorință fantastică de a dovedi tuturor că pot face această meserie perfect, cu profesionalism.

Pentru mine a fost ceva ce am facut in mod normal, totul mi se părea fascinant, nu îmi era frică de nimic. Aveam aceeași energie bună și entuziasm ca și când aș fi învățat o limbă străină, aș fi practicat un sport sau as fi cântat la un instrument. Atunci când vezi aviația în felul acesta, nivelul de motivație crește, ca și abilitatea de a face față tuturor provocărilor.

Eram extrem de mândră că pot face ceva ce alții nu pot. Cu trecerea anilor, mi-am dat seama ca pot face din această meserie o carieră, că am calitățile necesare și abilitatea să fac acest lucru.
14807936 10211063537764845 1200274489 o Am fost stewardesă 30 de ani   cum am rămas motivată?

Îmi place să zbor, mi-a plăcut mereu să zbor, și asta a început pe la 17 ani, odată cu primul meu zbor ca pasageră. Am avut mereu un sentiment de mândrie, acolo, în aer. Era ca o super putere. Și îmi plăcea mai ales că eram cu oameni deosebiți alături, parte a aceluiași echipaj. Acum, după 30 ani petrecuți în uniforma de însoțitor de bord, mi-e dor foarte tare de oamenii care mi-au fost alături o viață, decât de zborul în sine. Și mi-e greu uneori fără ei.

Zborul a fost toată viața mea. Și e ceva ce am făcut foarte bine. O carieră.  Când decolam, uitam de tot și de toate. M-au fascinat întotdeauna norii. Iar viața deasupra lor pare una ireală, cu toate că de fapt, este una foarte reală. Cu bune și rele, cu greutăți, cu sacrificii. Dar cu mari satisfacții.
MG 5638 Am fost stewardesă 30 de ani   cum am rămas motivată?

Atunci când poți să aduci fericire în viața oamenilor, să le pui un zâmbet pe buze, să îi faci să nu se mai teamă, înseamnă că nimic nu e în zadar. E satisfacția lucrului împlinit, a lucrului făcut bine. Cum să nu te motiveze asta să mergi mai deprte, să îți transformi cariera într-un stil de viață?

Atunci când cineva îți mulțumește la sfârșitul unui zbor și te asigură ca va reveni e cea mai mare satisfacție. Pentru că atunci realizezi importanța meseriei pe care o practici cu curaj.

Empatia – trăsătura cheie în această meserie

Oamenii se tem de zbor. Mulți dintre ei au o fobie a zborului. Am reușit de-a lungul anilor însă să îmi dezvolt una dintre calitățile indispensabile ale acestei meserii – empatia. Sunt genul de om căruia ii pasă foarte mult de ceilalți. Uneori mă identific prea mult, aș putea spune, cu problemele unora, în încercarea de a-i ajuta. Dar cred că oamenii încetează să se mai teamă atunci când văd relaxarea cu care le vorbești despre zbor, când le arăți că înțelegi prin ce trec, că nu e o rușine să se teamă, ci e vorba doar de necunoscut, de ceva ce ei nu au mai experimentat, dar care pentru tine reprezintă mediul în care trăiești zi de zi, casa ta, de fapt. Pentru că avionul devine casa ta de deasupra norilor. Un loc pe care îl cunoști cu ochii închiși, un loc în care ești în siguranță, în care îți place să trăiești și să experimentezi zi de zi. Un loc în care glumele cu colegii au alt sens, în care limbajul aviatic este ca o limbă străină pentru necunoscători, un loc în care visezi.
14859371 10211063496363810 1118114617 o Am fost stewardesă 30 de ani   cum am rămas motivată?

Eu am început să zbor foarte devreme, iar meseria asta m-a format pe deplin. M-a ajutat să fiu omul care sunt astăzi. M-a disciplinat, m-a învățat să am răbdare, să prețuiesc oamenii așa cum sunt, să vad realitatea din cu totul altă perspectivă. M-a făcut mai responsabilă cu mine dar și cu ceilalți, m-a învățat ce înseamnă sacrificiul dar și recunoștința, mi-a arătat ca nimic nu este imposibil atât timp cât îți dorești cu adevarat și crezi în tine.

Meseria aceasta te pune la încercare în fiecare zi. Îți testează limitele, curajul. Pentru că nu este ușor să stai departe de cei dragi de sărbători, de zile de naștere, de evenimente nefericite din viața fiecăruia. Este o meserie în care neprevăzutul poate apărea oricând, în care viața altora depinde de tine, de cunoștințele tale, de cât de bine îți faci meseria.

Te motivează să continui, pentru că îți dai seama că ești diferit de ceilalți, că faci ceva deosebit, că ești admirat și invidiat în același timp, că faci parte dintr-o categorie de oameni speciali, și că stă în puterea ta să aduci bucurie oamenilor, fie ea și pentru o perioadă scurtă de timp.
rucs Am fost stewardesă 30 de ani   cum am rămas motivată?

Dacă ar fi după mine, aș încuraja pe toată lumea să practice această meserie. Pentru că în nici o altă meserie nu se îmbină mai bine frumosul cu curajul, dorința de a trai , la propriu, cu capul în nori și picioarele pe pământ.

Mi-aș dori să fiu un exemplu pentru cei ce visează să zboare, și să îi motivez să își depășească temerile, să creadă în ei și în puterea de a fi diferiți, de a fi curajoși, de a vedea cu alți ochi viața de dincolo de nori, de a îndrăzni să zboare.

Nu încetați să visați să zburați!

Cer senin!

Dacă vrei să lucrezi ca însoțitor de bord pentru mari companii aeriene, vino la cursurile pregătitoare Vreau să fiu Stewardesă. Lunar organizăm cursuri pentru viitorii însoțitori de bord la Bucuresti, Cluj Napoca, Timișoara sau Chișinău. Vezi când au loc următoarele sesiunie de training și rezervă-ți un loc. Cei mai buni traineri în aviație se vor ocupa de pregătirea ta. Detalii aici.

Mihai Rucsandra avatar 80x80 Am fost stewardesă 30 de ani   cum am rămas motivată?

About Rucsandra Mihai

Rucsandra are experiență de 28 de ani în aviația comercială și privată. A zburat cu toți președinții României de după 1990 și a promovat până la funcția de șef de cabină, oferind mereu pasagerilor săi cel mai înalt nivel de customer service. Rucsandra este însoțitor de bord cu o experiență semnificativă în domeniu, dar și trainer acreditat. Consideră că aviația este despre oameni, încredere, cunoștințe, și responsabilitate, despre onestitate, pasiune, profesionalism și competență.

You may also like

Leave a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.