Cum a decurs interviul Emirates de la Roma – aprilie 2018

Peste 600 de oameni au fost la Open Day-ul organizat de Emirates la Roma weekendul trecut. Interviul s-a desfășurat pe durata a mai multor zile, iar la final 52 de persoane au ajuns până la interviul final. Din ele, doar 18 au putut să susțină interviul, urmând ca restul candidaților să fie contactați de companie în următoarele luni.  Prioritate la susținerea interviului final au avut persoanele venite din alte țări ca să îl susțină. Una din fostele noastre cursante s-a numărat printre norocoșii care au ajuns la interviul final de la Roma și ne-a relatat cum s-au desfășurat lucrurile.

Iată cum s-a desfășurat interviul Emirates:

“Prima zi a foat doar CV Drop. Am fost foarte mulți, fiecare candidat a primit  1-2 întrebări din partea recrutorilor. La mine au fost 2: De ce am plecat de la fostul job și ce fac în prezent?
 
Pentru Assessment day am primit un mail cu invitația. A doua zi a fost prezentarea companiei și prima probă de grup, eu și colegul am avut 2 Cartonașe pe care erau înscrise diverse meserii despre care a trebuit să discutăm. Din cauza faptului ca am fost foarte mulți, după fiecare grup se afișau rezultatele.
 
După, a urmat al doilea test de grup cu subiectul “You have only 2 cars left for renting and 8 customers“ . A urmat a doua eliminare și am rămas in jur de 70. A treia zi a urmat testul de engleză și ultima eliminare. Testul a fost foarte ușor. A fost legat de înțelegerea textului.
Am rămas în jur de 52 de persoane la final. După test am fost invitați în sală și ni s-a comunicat că au doar 3 zile pentru interviul final și pot lua doar 18 persoane. Prioritari au fost cei din alte țări, interviul final durând o oră pentru fiecare, ceilalți urmând să fie chemați în următoarele luni să susțină interviul final. La interviul final au fost întrebările puse in funcție de background. Eu una am avut foarte multe legate de aviație și customer service (notă: fosta noastră cursantă lucrează în prezent ca însoțitor de bord) . Acum urmează așteptarea de 4 săptămâni.
Următoarele recrutări Emirates pot fi consultate aici.
recrutare emirates Cum a decurs interviul Emirates de la Roma   aprilie 2018

Finaliștii interviului de la Roma

Cum te putem ajuta pentru interviul Emirates:

  • îți realizăm un CV perfect pentru interviu – detalii aici
  • te putem pregăti pentru recrutare în cadrul unei sesiuni de private coaching – detalii aici

Dacă îți dorești să devii însoțitor de bord, vino să te pregătești alături de echipa Vreau să fiu Stewardesă. Organizăm 4 zile de curs intensiv în care exersezi toate probele de la interviuri, afli totul despre aviație și avem grijă să te prezinți la următoarea recrutare cu un CV perfect și fotografii profesionale. Detalii și înscrieri aici. 

Anca Dumitrescu avatar 80x80 Cum a decurs interviul Emirates de la Roma   aprilie 2018

About Anca Dumitrescu

Anca este co-fondator Vreau să fiu Stewardesă, editor și trainer certificat la nivel internațional. Are o experiență de peste 8 ani în jurnalism, marketing și comunicare, iubește să lucreze cu oamenii și să le ofere cea mai bună experiență de învățare. O poți cunoaște la cursul English for Future Cabin Crew, unde se ocupă de îmbunătațirea nivelului de limba engleză al celor care își doresc o carieră printre nori.

You may also like

2 comments

  • Andreea mai 3, 2018   Reply →

    Dacă lucrezi la o altă companie aeriană te poti duce la interviu pentru emirates sau trebuie să îți dai demisia înainte? Ma gandesc sa nu fie un fel de concurenta între ei sau ceva…

    • Rucsandra Mihai mai 7, 2018   Reply →
      Rucsandra Mihai

      Bună Andreea,

      Poți merge la interviu la Emirates chiar dacă ești angajată la o altă companie aeriană.Procesul de recrutare, de la prezentarea la interviu până la golden call poate dura și două luni.
      Dacă ești accepatată, și ai primit și raspunsul oficial de la Emirates , abia atunci poți să îți dai demisia.
      Mult succes!

      Rucsandra

Leave a comment