Carpatair Flight Training organizează un nou curs de însoțitor de bord din 27 ianuarie

Școala de Însoțitori de bord din cadrul Carpatair Flight Training organizează începând cu 27 ianuarie un nou curs pentru obținerea atestatului de Însoțitor de bord.

Condițiile necesare pentru înscrierea la Școala de Însoțitori de Bord Carpatair Flight Training sunt:

  • Vârsta minimă: 18 ani
  • Cunoștințe de limba engleză – nivel mediu

Probele eliminatorii pentru admiterea la Școala de Însoțitori de Bord Carpatair Flight Training sunt:

  • Test scris la Limba Engleză – Procentajul de promovare este de 75%
  • Examen oral la Limba Engleză – Calificativul este Admis sau Respins

Actele necesare sunt:

  • CV actualizat însoțit de o fotografie portret și de o fotografie plan amplu
  • 4 fotografii color tip pașaport
  • Copie după Raportul Medical (se poate preda până la finalizarea pregătirii în cadrul școlii și înainte de prezentarea la examenele teoretice din cadrul Autorității Aeronautice Civile Române)
  • Copie legalizată după Cartea de Identitate

Programul de pregătire:

Curs inițial de formare însoțitori de bord în cadrul Școlii de Însoțitori de Bord Carpatair Flight Training, pregătire teoretică și practică la sol – durata 204 ore

Disciplinele studiate:

  • Legislație și reglementări aeronautice
  • Pregătirea privind lupta contra focului și fumului
  • Antrenament de supraviețuire în apă
  • Pregătire privind tehnici de supraviețuire în alte zone de operare (deșert, junglă, regiuni arctice, etc.)
  • Noțiuni de medicină aeronautică și prim ajutor
  • Relațiile cu pasagerii
  • Comunicare
  • Limba Engleză
  • Factori umani și managementul resurselor echipajului
  • Noțiuni de transport aerian al bunurilor periculoase
  • Noțiuni de securitate aeriană
  • Disciplina și responsabilități
  • Teoria zborului și noțiuni generale despre avion
  • Meteorologie

Pregătirea teoretica este urmată de:

  • Evaluarea cunoștințelor și testare în cadrul Școlii de Însoțitori de Bord Carpatair Flight Training – 13 ore
  • Examinare teoretică în cadrul Autorității Aeronautice Civile Române – 1 zi

Durata cursurilor, inclusiv obținerea atestatului de însoțitor de bord, este estimată la maximum 2 luni de zile de la data începerii cursurilor, cu condiția promovării tuturor examenelor.

Costul pregătirii, inclusiv obținerea atestatului de însoțitor de bord, este de 1.300 EUR.

IMPORTANT:

! Pentru studenții care nu sunt din Timișoara, Carpatair Flight Training poate intermedia, la cerere, cazare și transport la tarife preferențiale.

! Carpatair Flight Training vă informează că, în privința ocupării unui post de Însoțitor de Bord in cadrul Companiei Carpatair, în baza performanțelor studenților, există șanse mari ca aceștia să fie recrutați în vederea ocupării posturilor vacante.

! Pentru informații suplimentare și înscrieri: sib@carpatair.com.


No Comments

Post A Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.