Bianca, de la modelling la o carieră deasupra norilor, în uniforma Wizz Air

Am cunoscut-o pe Bianca în anul 2019, în cadrul unei sesiuni de pregătire în privat. O fată extrem de frumoasă, deșteaptă, avidă de a învăța cât mai multe și în același timp foarte determinată să reușească ceea ce și-a propus. La scurt timp după această pregătire Bianca a reușit să treacă de primul ei interviu cu o companie aeriană, iar acum se pregătește să îmbrace uniforma Wizz Air.

Cine este Bianca și cum ai descrie-o dacă ai fi prietena ei cea mai bună?

Bianca este persoana nehotărâtă cu lucrurile mici, dar sigură pe ea când vine vorba de visuri. Este persoana la care știi că poți apela pentru că are abilitatea de a se pune în pielea ta și poate empatiza cu trăirile tale. Este persoana loiala și de încredere, căreia  îi place să se implice și care își face treaba ca la carte, oferind 100% și tratând persoanele din jurul său așa cum și-ar dori și ea, la rândul ei, să fie tratată.

Cum ai activat în tine “microbul” zborului. Cum și unde s-a întâmplat asta? Cum ai ajuns să visezi la un job printre nori? 

Din momentul în care am avut prima experiență ca pasager, la vârsta de 12 ani, am știut că asta voi face în viitor, că voi zbura. A fost mai mult decât dorință, a fost certitudine. Certitudinea că voi face tot ce îmi va sta în putință să ajung în uniforma de stewardesă și că nimic nu îmi va anula acest vis. Nu am fost uimită să observ pe parcursul timpului că această dorință nu s-a estompat, ci s-a amplificat, spre deosebire de alte visuri trecătoare are copilăriei, întrucât am simțit din primul moment că sunt făcută pentru asta.

Cum ai trecut de la dorință la acțiune? Ce pași ai urmat că să obții acest job?

Pot spune că am așteptat îndelung pasul dintre dorință și acțiune, motiv pentru care m-am bucurat de el la superlativ. După ce mi-am terminat studiile am știut că momentul se apropie, motiv pentru care am apelat la frumoasa comunitate care îndeplinește visuri: Vreau sa fiu stewardesă. După ce am citit toate articolele existente pe site, de la începuturi și până în prezent, am făcut o vizită la sediu. La acea vizită mi-am dat seama câte lucruri nu știam de fapt, iar odată ce am luat la cunoștință tot ce era de știut despre interviu și viața de stewardesă în general, am căpătat un mare și încrezător avânt către interviu.

bianca batranu wizz air 1024x769 Bianca, de la modelling la o carieră deasupra norilor, în uniforma Wizz Air
Care este jobul pe care îl ai în acest moment? Te-a ajutat în vreun fel la interviu experiența din CV?

Până în momentul de față am lucrat ca model, atât național cât și internațional. Nu există suficient spațiu în articol să explic cât de mult m-a pregătit modellingul pentru meseria de stewardesă. În primul rând, modellingul nu a luat niciodată locul însoțitoarei de bord în lista mea de priorități, ci doar m-a pregătit pentru adevărata mea dorință. Tot călătoritul, toată interacțiunea multiculturală, toate oportunitățile de a lucra și conviețui cu oameni din medii total diferite față de cele cu care eram obișnuită, au construit profilul stewardesei la care aspiram. Am învățat să mă orientez, să înțeleg nevoile celorlalți, să mă modelez astfel încât să mulțumesc toate părțile, să urmez un program strict și nu în ultimul rând, să comunic în ciuda unei evidente bariere lingvistice.

La câte interviuri ai fost până să fii selectată? Ce ai învățat din fiecare experiență?

Am fost la un singur interviu, cel de la Wizz Air, care s-a dovedit a fi și cel norocos pentru mine. Pot spune că am învățat ceva nou de la probă la probă, întrucât am comunicat în permanență cu ceilalți participanți și am făcut schimb de idei vis-a-vis de ce s-a întâmplat înăuntru.

Cum a decurs interviul Wizz Air? Care ți s-a părut cea mai dificilă probă de la interviu? Cum ai reușit să treci peste tot și să îți învingi emoțiile?

Înainte de interviu am crezut că role-play va fi cea mai grea probă. În realitate însă, cea mai grea parte este așteptarea dintre probe, până când recrutorul afișează numerele selectate pe mai departe. În acele momente de așteptare, care par o eternitate, reiei în gând tot ce ai spus în interior și îți vin un milion de noi idei sau îmbunătățiri. Cu cât trec mai multe zeci de minute, cu atât adrenalina crește și gândurile o iau razna. În momentul în care îți primești confirmarea pe mai departe, te bucuri pentru o clipă, dar curând apar emoțiile pentru următoarea probă și tot așa, într-un cerc vicios, până ajungi la interviul final, când reușești sa te mai relaxezi. După finalizarea interviului realizezi însă ca ai trecut cu brio, ceea ce înseamnă că, în ciuda tuturor emoțiilor, chiar ești făcut pentru asta. Mai realizezi și că emoțiile nu și-au avut rostul și știi că dacă ai putea să iei ziua de la capăt, ai face-o de data aceasta fără ele.bianca batarnu wizz air 1 e1582615090970 1009x1024 Bianca, de la modelling la o carieră deasupra norilor, în uniforma Wizz Air

De ce crezi că recrutorii te-au ales tocmai pe ține? Ce calitate a contat cel mai mult?

Întrebarea aceasta am primit-o și la interviul final. De ce cred că am fost tocmai eu aleasa? De ce alții trec prin mai multe interviuri până când sunt aleși, iar eu am reușit din prima? Răspunsul meu a fost: pentru că mi-am început ziua zâmbind. Pentru că am venit aici cu inima deschisă, cu căldură și cu dorința de a pune o cărămidă la visul meu. Nu am știu dacă voi reuși, dar am știut că am numai de câștigat. În ciuda tuturor emoțiilor, atunci când am intrat în sala de interviu, m-am comportat profesionist, așa cum m-aș comporta și în timpul unui zbor. Mi-am imaginat că recrutorii sunt într-adevăr pasageri, iar rolul meu este acela de a le face zborul cât mai plăcut. Odată ce am trecut de bariera ,,sunt la interviu”, am reușit să scap și de blocajul emoțiilor și să mă concentrez pe nevoile pasagerului.

Sunt sigură că cea mai mare importanță au avut-o concentrarea de care am dat dovadă, interesul și implicarea. Am fost atentă la tot ce m-a înconjurat, am comunicat în permanență cu ceilalți participanți și am învățat din greșelile lor. Când cineva ieșea din sala de interviu, mai trecea printr-un soi de interviu, de data asta mai informal, în fața celorlalți participanți curioși. Am fost fericită să observ că nu a existat nici un spirit competitiv între noi, ci din contră, ne-am susținut reciproc până în ultimul moment. De asemenea, este util să înțelegem că recrutorii sunt niște persoane foarte calme și deschise, care ne încurajează să fim creativi și să punem întrebări atunci când avem nelămuriri. Sunt răbdători și atenți, oferind șanse egale tuturor, chiar și după un interviu de 12 ore. Odată ce trecem de teama față de recrutor, interviul devine mult mai relaxat.

Când ai primit golden call și când vei începe să zbori ?

La exact două săptămâni după interviu am primit fericitul email(deși eu începusem să îmi verific emailul încă din ziua 2). În prezent încă aștept formarea grupei și începerea training-ului, întrucât interviul a avut loc în luna Noiembrie, iar încă de pe atunci grupele erau formate pentru Ianuarie-Februarie.

Te-ai pregătit alături de echipa noastră în cadrul unui private coaching la București. Cum ți s-au părut training-ul și interacțiunea cu trainerul?

Vizita la sediu a fost cea mai fericită decizie pe care am putut să o iau în acest context. Am învățat o mulțime de informații noi și utile, de la un trainer cu foarte multă experiență în aviație, Rucsandra Mihai, pe care le-am aplicat în cadrul interviului și care mi-au adus mult-dorita uniformă. Eu am venit cu dorința, iar echipa Vreau sa fiu stewardesă a venit cu informația. Am format un întreg frumos și am reușit împreună, iar pentru asta voi fi veșnic recunoscătoare!

Ce sfat ai oferi cititorilor Vreau să fiu Stewardesă care își doresc să îți urmeze exemplu și să lucreze ca însoțitori de bord?

Dragi aspiranți la aripi, vă doresc să luptați pentru visul vostru și vă sugerez să o faceți prin toate mediile de informare posibile. Dorința este esențială dar nu suficientă, iar o informare corectă, în cunoștință de cauză este esențială pentru reușită. Nu plecați de la premisa ,,cât de greu poate să fie?”, pentru că s-ar putea să fiți surprinși. Este foarte greu!

Vă urez mult succes și să prindeți aripi cât mai curând!

Te pregătim să treci cu succes de interviul cu orice companie aeriană:

 

  • 1. Cursul de pregătire pentru însoțitori de bord din perioada 27 februarie – 1 martie te ajută să treci cu succes interviul la orice companie aeriană. Pregătește-te alături de traineri certificați la nivel internațional, cu vastă experiență în aviație, învață totul despre meseria de însoțitor de bord, simulează probă cu probă toate etapele unui interviu și pregătește-ți un dosar de interviu perfect: CV & fotografii conform cerințelor impuse de companiile aeriene. Detalii și înscrieri aici.

 

  •  2. Curs de perfecționare a limbii engleze: Pregătește-ți engleza pentru interviul cu orice companie aeriană la cursul English for Cabin Crew. Un curs unic în România conceput special pentru candidații care vor să își îmbunătățească nivelul de limba engleză, în care te ajutăm să comunici mai ușor, îți dezvoltăm vocabularul și tehnicile de public speaking, exersăm probele interviului și îți pregătim un CV perfectDetalii și înscrieri aici.

 

  • 3. Cursuri la Madrid, Chișinău și Londra: Pentru cei aflați în afara țării organizăm în perioada următoare o serie de cursuri la Chișinău, Madrid și Londra. Consultă secțiunea noastră de cursuri și vezi ce ți se potrivește! 

 

  • 4. Pentru a aplica pentru un post de însoțitor de bord vei avea nevoie de un CV perfect. Noi te putem ajuta prin a construi un CV personalizat care va face diferența în fața recrutorilor. Detalii aici.

No Comments

Post A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.