Stewardesă Emirates sau Etihad Airways? Andreea a ales uniforma crem și rujul roșu

Andreea se numără pe lista (lungă) a cursanților Vreau să fiu Stewardesă care îsi văd visul împlinit. În plus, a avut șansa să fie recrutată de doua mari companii aeriene (Emirates și Etihad Airways) și astfel să marcheze o dublă reușită. Și-a ascultat sufletul și a ales, într-un final să fie stewardesă Emirates, iar în câteva zile zboară spre Dubai, unde începe o nouă etapă din viața ei.

Vă redau mai jos emailul primit de la Andreea, la scurt timp după ce participase la interviuri și gândurile transmise către noi.

M-am pregătit dinainte pentru un eșec

“Mă uitam printre emailuri și le-am gasit pe cele de la voi. Conversația care m-a condus câteva zile mai târziu în fața unor probe destul de grele lansate de recrutorii de la Emirates la interviu. La cursul “Vreau să fiu stewardesă” am avut emoții mari: în primul rând pentru că engleza mea nu sună atât de bine ca a celorlalte fete, dar și pentru că mereu am detestat public speaking, dar când am ajuns la interviu eram total relaxată, pentru că știam că nu o să ajung în finală. Asta nu pentru că nu cred în mine, ci pentru că m-am pregătit dinainte pentru un eșec, iar dacă mi se întâmplă ceva bun, să mă pot bucura mult mai mult. Urăsc să fiu dezamagită și să-mi pun speranțele în ceva, să mă agăț de un posibil viitor, așa că interviul meu cu Emirates a fost cât se poate de relaxat și, într-un final, după 3 zile de probe și un interviu de o oră jumătate cu recrutoarea, am fost sunată. Plecam la munte, miercuri dimineața. Sinceră să fiu, nici nu știu cum am condus până acolo pentru că am stat numai cu telefonul la ureche și nimănui nu îi venea să creadă că eu chiar o să plec. Așa, dintr-o dată.

andreea julei emirates Stewardesă Emirates sau Etihad Airways? Andreea a ales uniforma crem și rujul roșu

Inima îmi spunea că voi fi stewardesă Emirates

Nu mă gândeam decât la un singur lucru: ideea mea inițială a fost să merg la interviu pentru Etihad Airways, la Belgrad, pe 14 Decembrie, iar Emirates trebuia sa fie un fel de încălzire. Dar am mers și la Belgrad, unde a fost muuuult mai simplu. Am fost extraordinar de relaxată, probele nu sunt nici pe departe ca cele de la Emirates, iar eu am susținut încă un interviu final cu un recrutor foarte draguț pe nume Mike. Intr-o saptamana urma să primesc un raspuns și de la Etihad (răspuns care a fost de asemenea pozitiv), dar inima imi spune că voi stewardesă Emirates încă de pe atunci.

Îmi pare bine că v-am cunoscut, că sunteți niște oameni deosebiți și că mi-am facut foarte mulți prieteni la curs cu care păstrez și acum legătura. Vă pup!”

Aceasta a fost povestea Andreei și, odata cu ea, mai oferim o pereche de aripi unui cursant Vreau să fiu Stewardesă. Pentru că rolul nostru este să fim aproape de cei care vor să fie și mai aproape de nori!

Să zburați!

[vc_message message_box_style=”standard” style=”rounded” message_box_color=”info” icon_type=”fontawesome” icon_fontawesome=”fa fa-plane” icon_openiconic=”vc-oi vc-oi-dial” icon_typicons=”typcn typcn-adjust-brightness” icon_entypo=”entypo-icon entypo-icon-note” icon_linecons=”vc_li vc_li-heart” icon_pixelicons=”vc_pixel_icon vc_pixel_icon-alert”]Echipa Vreau să fiu Stewardesă se ocupă de pregătirea ta pentru interviul Emirates de la București. Ți-am pregătit o zi intensivă de curs, în care vei exersa toate probele de la interviu, vei afla tot ce trebuie să știi despre Emirates, cum să anticipezi ceea ce vor recrutorii și cum să îți construiești răspunsurile de la interviul final. Detalii și înscrieri aici.

[/vc_message]

No Comments

Post A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.