7 ani printre nori: Povestea Roxanei, șef de cabină la Blue Air

Roxana Pîslaru are 7 ani de când vede cerul, oamenii și tot ce o înconjoară într-un mod diferit. Acum 7 ani și-a început călătoria printre nori ca stewardesă Blue Air și în prezent este șef de cabină în cadrul acestei companii aeriene. Recunosc, rar mi-a fost dat să văd pe cineva care vorbește cu atâta drag și recunoștință despre munca sa, pe cineva căruia ochii îi sclipesc când se gândește la zbor, o persoană cu atâta dragoste pentru aviație și pentru meseria pe care o face în fiecare zi.

La începutul interviului mi-a mărturisit că în adolescență nu visa la aviație, ci voia să fie judecător, însă pentru că fratele ei alesese deja o carieră în drept, si-a propus să facă altceva, ceva total diferit. Așa că s-a gândit că a fi stewardesă poate reprezenta o provocare interesantă în viața ei, un mod de a-și pune limitele la încercare zilnic. Astăzi, după 7 ani petrecuți printre nori, și-a dat seama că meseria aceasta e tot ce și-a putut vreodată dori.

Cum au reacționat cei din jur, familie/prieteni când au auzit că vrei să devii însoțitor de bord?

La acea vreme, li se părea tuturor imposibil, încercau până și ai mei să strângă informații despre aviație. În 2010 totul era blocat, nu prea erau șanse de angajare, nu voiam să plec în străinătate, voiam să stau acasă și să zbor de aici, mă speria gândul să fiu plecată cu zilele, cu lunile, nu îmi doream asta pentru mine la momentul acela. M-am înscris apoi la școala de aviație, am cunoscut colegi, oameni noi, și astfel am mai aflat una, alta despre aviație. Eu nu aveam cunoștințe în aviație, mi se părea un minus pentru mine acest lucru, mai ales văzând că ceilalți aveau fie pe cineva din domeniu în familie sau cunoștințe apropiate.

Cum a fost trainingul?

Au fost 2 luni intensive, cel mai intens curs din viața mea, am învățat foarte multe, cu multă muncă din partea mea, dar mi-am dorit foarte tare asta. Când auzeam un motor de avion, mi se părea un vis irealizabil. Școala era lângă aeroportul Băneasa, așa că vedeam zilnic avioane și mi se părea că e prea frumos să fie adevărat, să devin însoțitor de bord.

Am luat examenul, am cunoscut instructori din cadrul companiei Tarom, unde mi-am făcut orele de zbor, și cele 5 curse de control, de la care am învățat foarte multe. Spre exemplu, o instructoare m-a învățat să închid ușa R1 de la avion. Tehnica închiderii ușii, de fapt. Cum să închid ușa ușor, nu îți trebuie forță fizică, ci doar poziția trebuie să fie cea corectă. Și eu acum, zburând, îi învăț pe colegii mei mai noi același lucru, tehnica închiderii ușii. Îi rog pe colegi să închidă ușă când ajung la avion în prezența mea. Este cea mai grea ușă și nu am să o uit niciodată pe acea doamnă instructoare care m-a învățat asta. Când am început practica la Blue Air, se mirau instructorii de aici că știu să închid deja ușa.

Am terminat școala, am făcut practică, am dat examenul la Autoritatea Aeronautică, un examen complex, cu meteo, geografie și apoi am dat line checkul în zbor cu un inspector de la autoritatea aeronautică. Zborul a fost la Riga, cu multe emoții și apoi a început nebunia angajării.

%name 7 ani printre nori: Povestea Roxanei, șef de cabină la Blue Air

%name 7 ani printre nori: Povestea Roxanei, șef de cabină la Blue Air

Cum ai ajuns stewardesă Blue Air?

Nu voiam neapărat la Blue Air, aveam sau auzisem tot felul idei preconcepute despre această companie, la care acum nu aș mai putea niciodată să dau crezare. A fost o lecție, căci eu fugeam de destinul meu, care mă ducea spre această companie, de care aveam să mă îndrăgosestesc iremediabil.

Am dat interviul și l-am luat cu brio. Apoi alte emoțiii, trainingul la această companie, curse de control. Înainte de fiecare cursă era briefingul, cu câte 3 întrebări pentru fiecare. La început mi se părea briefingul atât de greu, îmi era mereu frică de întrebări, fiind totul nou pentru mine, dar acum mi se pare extraordinar.

Și acum mai învăț, mă uit pe manuale în zbor, și după 7 ani, le spun și colegilor același lucru când vin să mă întrebe lucruri în avion, îi îndemn și le arăt unde să caute în manual. E un sfat pe care l-am primit de la un instructor, să mă uit în manual în mod frecvent.

Cum arată o zi din viața ta, când mergi la zbor?

Pentru mine e o terapie, îmi place atât de mult, încât eu mă deconectez de tot când mă îmbrac și trebuie să plec la zbor. E ca un rol. Sunt ca un actor, iar zborul face foarte bine psihicului meu. Nu aduc cu mine nimic în avion, intru cu totul în rol, nu împărtășesc nimic colegilor din punct de vedere emoțional, nu îmi place să amestec viața personală cu cea profesională, jobul asta cred că îmi vine mănușă.

Te-ai confruntat cu situații de urgență în acești 7 ani? Cum ai reacționat?

Am trecut prin 2 depresurizări, o ieșire din pistă la Cluj și câteva întreruperi de decolare. Eu par foarte dură pe zbor, par că nu sunt empatică. Dar trecând prin aceste situații de urgență, mi-am dat seama că am fost extrem de empatică, nu m-am panicat, am acționat doar, mi-am făcut meseria instinctiv. Nu ma panichez niciodată, calculez atent fiecare mișcare, simt adrenalină și acționez.

În cazul depresurizării, mi-am dat seama că ne depresurizăm, am vorbit cu colega mea și i-am spus și ei, ne-am sincronizat perfect, am primit comenzile din cockpit, fusese o defecțiune a sistemului de presurizare. Decolasem de la București, eram la altitudinea de croazieră, așa că a trebuit să ne întoarcem.

Am avut și un caz medical pe aceeași cursă, un pasager care s-a panicat, i-am acordat prim ajutor, l-am calmat. În aceste situații, aplici procedurile mai bine decât sunt scrise. Am realizat cât de important este CRM-ul(crew resource management) în acele momente, am comunicat chiar și fără să vorbim, m-am înțeles prin semne cu colegii. Important să nu intervină panica, fiind un dușman într-o situație de urgență. Pasagerul așteaptă de la tine calm și atenție la detalii. Pasagerii așteaptă de la tine să vadă că totul e în regulă și să fii un punct de sprijin pentru ei. Nu mi-e frică de situațiile de urgență, dacă urmezi procedurile, lucrurile astea scrise sunt pentru a acționa ușor într-o asemenea situație.

Pasageri cu probleme sau agresivi ai avut? Cum comunici cu ei?

Dacă e doar un pasager nervos, încerc să îi înțeleg supărarea, nu o iau personal. Chiar dacă el își varsă nervii pe mine, am încercat să îl ajut, să vorbesc normal cu el, de asta sunt acolo. O calitate a mea este să mă pun în pielea celuilalt. De asta îi înțeleg. În general, și în viața personală, mă raportez la celalalt. Au fost tot felul de situații, dar am ieșit din toate cu brio.

%name 7 ani printre nori: Povestea Roxanei, șef de cabină la Blue Air

Cum este să fii șef de cabină?

Sunt șefă de cabină de 2 ani și s-au schimbat multe de atunci, e o mare mare responsabilitate pe care o ai. La început eram stresată la briefing, aveam emoții și eram sceptică legat de ce va urma. Am avut norocul să fiu apreciată și înainte să devin șefă de cabină. Am fost îndemnată de colegi să aplic pentru această poziție.

Nu îmi place să mă consider șef, eu îi coordonez doar, sunt un exemplu pentru ei, undeori colegii de pe zbor mă întreabă de ce muncesc cot la cot cu ei. Pentru că eu trebuie sa fiu un exemplu, nu îmi place să fiu altfel decât ei.

Ce lecții îi înveți pe cei cu care lucrezi, ce le transmiți unor juniori?

Că dacă îți place ceea ce faci, să faci cu încredere, pentru că e chiar ceva diferit față de orice alt loc de muncă pe pământ. Trebuie să îți placă foarte mult ceea ce faci, să vină din interior, să îți asumi meseria asta, să nu te deranjeze că zbori când e ziua iubitului/iubitei, să nu fie un minus asta, să ți-l asumi, trebuie să fim o echipă.
Nu îmi plac invidiile și încerc să îi mulez și pe juniori în acest sens. Să nu existe bârfe și invidii în cadrul echipajului. Cred că ne putem educa în acest sens. La locul de muncă suntem un echipaj și trebuie să ne facem treaba bine, să ne intrăm în rol, să lăsăm problemele de acasă la ușa avionului. Avem nevoie de o capacitate de detașare foarte mare.

Ai vrut vreodată să renunți?

Au fost și curse foarte grele, au fost momente în care am fost foarte supărată, dar nu am vrut să renunț niciodată. Meseria asta e un lucru pe care nu mi-l impun, ci care vine din adâncul sufletului meu.

Nu vreau să renunț, nu știu ce aș putea face, nu văd ce aș face, deocamdată sunt aici, mă simt confortabil, nu vreau să schimb nimic acum.

Ce face stewardesa Roxana când nu zboară?

Citesc, am devenit pasionată de film, petrec timp cu prietenii, am alte priorități, fac marțea ce fac alții sâmbăta, în funcție de când am ziua liberă, ies în oraș, îmi place să plec în călătorii, să mă simt bine. Îmi place foarte mult să călătoresc.

Legat de viața de stewardesă, eu nu am nicio problemă, aș putea să locuiesc toată viață într-un hotel. Îmi petrec timpul ca un om normal, dar fără zile de Paște, Revelion etc. Și dacă sunt liberă și mă sună de la companie că au nevoie de mine, plec, chiar uitând că aveam lucruri importante de făcut, chiar dacă am alte probleme personale de rezovat.

%name 7 ani printre nori: Povestea Roxanei, șef de cabină la Blue Air

%name 7 ani printre nori: Povestea Roxanei, șef de cabină la Blue AirCe te-a învățat aviația în anii aceștia? Cum ai evoluat?

Sunt mai sigură pe mine acum decât acum 7 ani, am realizat că îmi place să stau și singură. Mi s-a întâmplat să nu cunosc pe nimeni în echipaj când plecam undeva. Am învățat că nu e bine niciodată să îți faci o părere despre cineva sau ceva fără să cunoști totul despre asta. În fiecare zi mai adaugi ceva la tine, mai înveți ceva, aflu cum să te raportezi la oameni.

Pe de altă parte, am o problemă cu trezitul dimineață. De mică. Nu îmi place. Nu mi-a plăcut niciodată. Și cu toate astea, în 7 ani de zile nu am un concediu medical și nici un inapt, sunt foarte responsabilă, aviația fiind locul în care trebuie să fii mereu responsabil și asumat în munca ta.

Ce a spus familia ta când ai început să zbori?

Nu credeau în meseria asta, nu le-a convenit plecările mele, dar acum s-au obișnuit. Am avut un contract de o luna în Italia, o lună la Varșovia, la Larnaca, Catania, Amsterdam, Bergamo, Liverpool, Torino. Mi-a plăcut să stau plecată de acasă. Am fost în Laponia de Crăciun, am zburat de revelion, deși nu era planificat, trebuia să am concediu, dar nu a fost o problema pentru mine, am plecat în cursă și am sărbătorit anul nou la zbor.

Pentru ce ești recunoscătoare acum, de când faci meseria asta?

Pentru starea de bine pe care o am, pentru ce mă face să simt când sunt în aer, cu toate că sunt multe responsabilități, dar dacă faci cu plăcere, nu simți asta, nu mi se pare așa greu, pentru mine e o terapie, mă deconectez, la zbor mă simt în largul meu.

Cum te-ar descrie colegii tăi? Prietenii?

Prietenii știu că sunt total opusul a ceea ce arăt/ par dură, că nu empatizez, dar sunt exact invers a ceea ce arăt la prima vedere. Daca tu plângi, eu nu plâng, ci caut soluții. Colegii cred ca m-ar descrie ca tipicară. La serviciu sunt tipicară, mai ales cu groomingul. Mi-ar placea poate să port alți pantofi, sau să port altfel eșarfa, dar sunt reguli impuse, trebuie să le respecți, să ți le asumi. Am o chestie cu respectarea procedurilor. Trebuie să încercăm să fim perfecționiști, greșeala este omenească, important este să fim conștienți de ea și să o corectăm pe viitor.

În școala ni s-a spus că 3 greșeli în avion sunt fatale. Eu am luat în serios acest lucru, nu sunt perfectă, dar încerc să fiu cât mai serioasă, cu zâmbetul pe buze și responsabilă. În situațiile de urgență trebuie sa fii mereu pregătit, la câte vieți avem pe mână zilnic. Nu poți controla nimic, de aceea pregătirea este esențială.

Ce ai transmite unui tânăr care e la început de drum în aviație?

Nu face lucrul asta dacă nu îl simți. Eu pot să îți spun că are și părți bune și rele, nu există loc de muncă ideal. Tu ești însă cel care decide dacă poate face asta. Dacă nu simți, mai bine nu îl mai faci. Aviația reprezintă un tărâm magic, pe care odată ce ai pășit, te transformi într-un alt om, chiar din prima zi.

*articolul face parte din proiectul editorial “Vreau sa fiu Stewardesa & Blue Air îți deschid drumul spre nori”  și vă aduce o serie de interviuri cu însoțitori de bord și recrutori Blue Air despre tot ceea ce înseamnă fascinanta lume a aviației.

Dacă îți dorești să devii însoțitor de bord, vino să te pregătești alături de echipa noastră la cursul pregătitor din perioada 14-17 iunie. Organizăm 4 zile de curs intensiv în care exersezi toate probele de la interviuri, afli totul despre aviație și avem grijă să te prezinți la următoarea recrutare cu un CV perfect și fotografii profesionale. Detalii și înscrieri aici. 

Anca Dumitrescu avatar 80x80 7 ani printre nori: Povestea Roxanei, șef de cabină la Blue Air

About Anca Dumitrescu

Anca este co-fondator Vreau să fiu Stewardesă, editor și trainer certificat la nivel internațional. Are o experiență de peste 8 ani în jurnalism, marketing și comunicare, iubește să lucreze cu oamenii și să le ofere cea mai bună experiență de învățare. O poți cunoaște la cursul English for Future Cabin Crew, unde se ocupă de îmbunătațirea nivelului de limba engleză al celor care își doresc o carieră printre nori.

You may also like

Leave a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.