4 ani de cursuri English for Cabin Crew și un cadou pentru tine!

În mai 2014 organizam pentru prima oară cursul English for Cabin Crew – primul curs din România dedicat pregătirii la limba engleză a viitorilor însoțitori de bord. A fost și a rămas singurul astfel de curs de la noi din țară, un curs intens care ne-a permis să aplicăm noi metode de învățare și rezultate pe măsură, în cadrul celor 3 zile de curs pe care le dedicăm acestui training.

Din 2014 până azi am organizat 20 de cursuri English for Cabin Crew care i-au ajutat pe cursanții noștri să își depășească bariera de comunicare în limba engleză, să se familiarizeze cu testele scrise care se dau de obicei la interviurile cu companii aeriene, să exerseze probe de la recrutare și să învețe tehnici extrem de utile de public speaking și depășire a emoțiilor. Am demonstrat prin acest curs că engleza ne poate fi principalul aliat la interviu, ne-am jucat cu “creativitatea” cursanților noștri, am trasformat actul de învățare într-o experiențăă relaxantă, utilă, în care cursanții noștri să fie 100% implicați.

Și pentru că ne dorim ca fiecare aniversare a noastră, fiecare “milestone” pe care îl atingem să fie împărtășit cu noi, vă oferim cadou 50% reducere la următoarele cursuri English for Cabin Crew (18-20 mai, 20-22 iulie).

Ce vei studia la cursul English for future Cabin Crew:

  • cum să îți faci o prezentare personală care să impresioneze recrutorii
  • cum să oferi cele mai bune răspunsuri la interviu
  • vocabular specific de aviație
  • tehnici de vorbit în public și de depășire a emoțiilor
  • vei exersa zilnic teste scrise de limba engleză precum cele de la interviu
  • vei simula probele de la interviuri
  • vei trece printr-o serie de jocuri interactive de dezvoltare personală
  • exerciții de grup și tehnici de lucru în echipă
  • vei râde mult și vei învăța prin practică, nu teorie
  • vei pleca acasă cu un bagaj de cunoștințe uriaș despre aviație, viața însoțitorilor de bord, interviuri cu companii aeriene, reguli de engleză pe care să nu le mai încalci niciodată, prietenii frumoase și amintiri pe măsură

Cum beneficiezi de reducerea noastră aniversară?

  • Oferta este valabilă pentru cursurile English For Cabin Crew care vor avea loc în perioada 18-20 mai și 20-22 iulie.
  • Te înscrii la curs aici – pentru înscriere trebuie să completezi formularul din pagina de curs
  • Oferta este valabilă până pe 13 la ora 24:00 pentru toate persoanele care se înscriu și achită taxa de participare.
  • cursul redus cu 50% se poate achita fie prin plata cu cardul sau prin virament bancar(vei găsi datele contului bancar în pagina cursului, la fel si cele de plată cu cardul.)
  • oferta este valabilă doar pentru cursurile din perioada menționată și nu se reportează pentru alte cursuri Vreau să fiu Stewardesă
  • dacă ai nevoie de informații suplimentare despre această ofertă, ne poți suna la numărul de telefon 0726924847 (între orele 10 și 18.00) sau să ne scrii pe adresa eu@vreausafiustewardesa.ro

Să zburați cât mai sus,
echipa Vreau să fiu Stewardesă

Anca Dumitrescu avatar 80x80 4 ani de cursuri English for Cabin Crew și un cadou pentru tine!

About Anca Dumitrescu

Anca este co-fondator Vreau să fiu Stewardesă, editor și trainer certificat la nivel internațional. Are o experiență de peste 8 ani în jurnalism, marketing și comunicare, iubește să lucreze cu oamenii și să le ofere cea mai bună experiență de învățare. O poți cunoaște la cursul English for Future Cabin Crew, unde se ocupă de îmbunătațirea nivelului de limba engleză al celor care își doresc o carieră printre nori.

You may also like

Leave a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.