Interviul Emirates, prin ochii unei cursante Vreau să fiu Stewardesă

O serie de cursante Vreau să fiu Stewardesă au reușit să treacă de interviul Emirates de pe 8 august 2015 de la București, după două zile solicitante și pline de emoții. Alina, una din cursantele nostre, ne-a împărtășit pe larg experiența ei de la interviu, care sper să vă fie utilă și vouă. Nu a fost ușor, dar a reușit să ajungă până la interviul final, iar pe 28 octombrie 2015 a plecat spre Dubai, ca stewardesă Emirates. Incă o dovadă că visul tău se poate împlini dacă ai un strop de noroc, te pregătești riguros și esti suficient de ambițios să treci peste orice obstacol.


„Așa cum am zis, am revenit cu detalii despre cele mai dificile zile din viața mea: interviul Emirates. Să încep cu începutul. Am ajuns sâmbătă dimineață, la 08:15, la hotele Athenée Palace Hilton, mai mult decât pregătită (sau cel puțin așa credeam eu) pentru o zi luuuuungă de probe și testări. Erau în jur de 200 de fete și am zis că, aia e, cu ele concurez, trebuie să dau tot ce pot. Dar jumătate de oră mai târziu am aflat că nu-i așa. Că de fapt sunt în jur de 450 de fete! 450! O surpriză. În momentul ăla am simțit că-mi cade cerul în cap. Sincer, am zis că nu am nicio șansă, clar. Am zis că sigur sunt fete mult mai pregătite, cu experiență, cu una cu alta și chiar nu m-am văzut mai departe. Dar m-am înșelat, pentru că peste câteva ore, după ce am predat CV-urile, recrutoarele au păstrat în jur de 150 de fete din cele 450. Și eu eram acolo, pe listă, evidențiată. M-am bucurat atât de mult încât mai mai că ziceai că am primit the Golden Call! 
 
Și mai bucuroasă am fost când am aflat că trecusem de primul hop cu majoritatea fetelor de la curs. A fost super ok pt noi, pentru că deja știam cum să reacționăm la probe și ne-am menținut unite pentru a ne ajuta una pe altă să ajungem până la final. Și în mare parte am reușit. A venit și ziua de duminică încărcată de și mai multe emoții, desigur. Deja eram obosită după cele 2 zile de emoții și stres, dar încercam să mă îmbărbătez împreună cu fetele. De dimineață recrutoarele ne-au prezentat viața în Dubai, ce înseamnă să fii flight attendant, beneficii, avantaje și au răspuns întrebărilor pe care le aveam. După aceea ne-au împărțit în 4 grupuri, apoi în alte grupe mai micuțe de câte 2-3 persoane pentru a începe prima probă. Am avut de discutat despre o meserie, despre calitățile pe care trebuie să le aibă persoana care practică acea meserie, iar apoi să asociem o imagine acelei meserii. Având în vedere că am fost în grupă cu o fată de la curs, ne-a fost super simplu să ducem la capăt probă. Chiar am terminat în 5 minute, iar în celelalte 5 repetam discursul. După această probă nu prea aveam dubii, cam intuiam că vom merge mai departe. A urmat a 2-a probă, ceva mai grea ce-i drept, dar destul de simplu pt noi, cursantele!  
 
Acum am fost în echipe de câte 10-12 persoane și am avut de rezolvat ca manageri anumite situații dificile din cadrul companiei noastre. În total 6 la noi. Adevărul e că am avut puține emoții și eram oarecum dezamăgită de mine, îmi păruse că nu prea am vorbit. 6 situații, 12 fete și eu legasem abia 3-4 propoziții. Eram convinsă că de asta nu trec. Deja voiam să sun să anunț că plec acasă, dar am zis să aștept totuși să văd listele. Și culmea, eram și eu! Deja mi-am perfecționat vederea de la distanță, îmi ochiam imediat numărul și pe cel al fetelor. Împreună ne îndreptam spre interviul final, deși pe parcurs am pierdut 2-3 fete din păcate. Eram în culmea fericirii, efectiv! După această ultimă probă de grup, a urmat testul de engleză, la 19:25!!! O oră cam târzie, mai ales că noi eram super obosite, dar a fost ok. Mie, cel puțin, mi s-a părut destul de simplu testul, necesită puțintică atenție la citit și atât. Nimic complicat. O oră, deși unele am terminat mai repede. Dar nu toate au fost de acord cu mine în ceea ce privește gradul de dificultate, 2 fete chiar picând acest test, din păcate. 
 
Undeva la ora 20:00 am fost invitate în sală, ni s-au înmânat unele hârtii pentru completare și am programat interviul final, de luni până joi săptămâna asta. După atâta oboseală și stres și emoții seara, cele care am avut azi FI (luni) undeva la ora 22:00 a trebuit să facem și acel test psihometric. Sincer, nu știu cum am reușit, abia mai vedeam bine.
 
Astăzi dimineață, la 10:00, am fost onorată să dau startul, am fost prima intervievată. Am intrat cu cele mai multe emoții, dar în 5 minute m-am relaxat suficient cât să pot legă câteva cuvinte, chiar mai multe.
Recrutoarea a fost foarte caldă, deschisă, zâmbitoare și prietenoasă și chiar am avut un dialog foarte ok pe bază experienței mele din customer service. Interviul a durat 50 de minute, deși când am terminat am zis că au trecut doar 10, așa de ok a fost. O discuție liberă. Mi-a spus că în 4-5 săptămâni voi primi răspunsul și cam asta a fost. 
 
A fost cea mai frumoasă experiență din viață mea, dar și cele mai solicitante zile. Sunt mândră că am reușit din 450 de fete să ajung în primele 50. Vă mulțumesc foarte, foarte mult pentru tot ce m-ați învățat toate 3 la curs. Nu credeam că mă va ajuta atât de mult, dar în fiecare punct al interviului, în toate cele 3 zile, îmi aminteam cuvintele de la curs, instrucțiunile și sfaturile și am reușit cu ajutorul vostru să ajung la finalul interviului cu compania pentru care îmi doresc atât de mult să lucrez.”

Echipa Vreau să fiu Stewardesă e mândră să aiba astfel de cursanți minunați. Și, la final de zi, nu uitați că #oferimaripi, #împlinimvisuri !

Te pregătim să treci cu succes de interviul Emirates. Organizăm o zi de curs intensiv în care vei exersa toate probele de la interviu, testele scrise de limba engleză, vei învăța cum să răspunzi întrebărilor puse de recrutori și cum să treci peste emoții. Detalii și înscrieri aici.

Anca Dumitrescu avatar 80x80 Interviul Emirates, prin ochii unei cursante Vreau să fiu Stewardesă

About Anca Dumitrescu

Anca este co-fondator Vreau să fiu Stewardesă, editor și trainer certificat la nivel internațional. Are o experiență de peste 8 ani în jurnalism, marketing și comunicare, iubește să lucreze cu oamenii și să le ofere cea mai bună experiență de învățare. O poți cunoaște la cursul English for Future Cabin Crew, unde se ocupă de îmbunătațirea nivelului de limba engleză al celor care își doresc o carieră printre nori.

You may also like

Leave a comment