Cum s-a desfășurat interviul SaudiGulf Airlines

La finalul lunii mai vă anunțam că în curând se va lansa o nouă companie aeriană – SaudiGulf Airlines – și că aceasta se află în căutare de însoțitori de bord și în Romania. În urma postării anunțului pe site-ul Vreau să fiu Stewardesă, foarte mulți dintre cititorii și cursanții noștri au aplicat pentru acest job. Pe 29 și 30 iunie, persoanele care au trecut de preselecția online au fost chemate de către firma de recrutare la un interviu în București. Spre deosebire de recrutarile clasice la companiile arabe, în care candidații trec prin 1-2 zile de interviu, cu diverse probe scrise și orale, interviul la SaudiGulf Airines s-a desfășurat destul de simplu, fără probele de grup sau testele scrise de engleză cu care ne-am obișnuit până acum.
Mai multe dintre cursantele Vreau să fiu Stewardesă au participat la acest interviu, iar una dintre ele a ales să ne povestească cum a decurs întreaga recrutare. Mai jos povestea ei:

 

„Pentru interviu, am trimis CV-ul și o scrisoare de intenție în limba engleză. După aproape 3 saptamani, am fost sunată să merg la interviu, CV-ul meu fiind selectat. Am întrebat daca trebuie să plătesc vreun comision în cazul în care iau interviul si au spus că nu, recrutarea o fac cei din Arabia Saudită. Probabil au apelat la compania de recrutare pentru intermediere mai ușoară, fără comision.

Ulterior, am primit un e-mail în care am fost informată că în data de 29.06 trebuie să mă prezint la sediul lor, la ora 15.15. Am ajuns acolo și mai erau 4 fete. Intram câte 5 în sală (probabil din oră în oră) ni se făcea o scurtă prezentare a companiei, apoi intram pe rând la discuție cu recrutorii. În sală era un recrutor din Arabia Saudită și o reprezentantă a firmei de recrutare din România.

În prezentare au spus că vor să lanseze o companie de lux ca și vecinii lor (Etihad Airways, Qatar, Emirates.). Își doresc să facă ceva revoluționar pentru Arabia Saudită. Apoi ne-au arătat poze cu interioarele avioanelor. Au ales culorile scaunelor în nuanțe de maro, ca la mașini (spun ei), pentru ca pasagerii lor să se simta cât mai comfortabil, sunt destul de mari și au ecrane în fiecare tetieră. 

Culorile companiei sunt verde și auriu și au fost inspirate din relieful lor. Verdele care se vede și pe coada avionului este al unei frunze (de palmier, probabil) și auriul de la nisipul deșertului. Au ales voalul pentru uniformă pentru a face referire și la religia lor. Nu au vrut să dea mai multe informații și nici nu vor să mediatizeze încă.

La interviul față în față, recrutorul m-a pus să mă prezint, s-a uitat peste CV și a spus că nu am experiență în aviație, deci nu are ce să mă întrebe despre asta. Eu am absolvit facultatea de litere Franceză-Engleză. M-a întrebat de ce am de ce am ales facultatea aceasta, de ce nu am profesat în domeniu după terminarea facultății, ce experiență am, dacă sunt măritată sau într-o relație, de ce am ales să fiu cabin crew, de ce cred eu ca aș fi bună în această meserie. 

La final, întrebarea mea pentru recrutor a fost legată de viața noastră acolo, ce impact va avea restricția lor religioasă în programul nostru. Mi-a spus ca vom fi cazate într-un campus unde putem face ce vrea, cu excepția alcoolului. Când vom ieși afară trebuie să fim acoperite. Eu mai citisem pe internet că nu avem voie sa vorbim cu bărbații și în taxi nu avem voie să stam pe scaunul din față. Ne-a spus că în timpul liber stăm în campus și mergem la mall. Altceva nu prea avem ce face. 

Cam acesta a fost tot interviul: o prezentare a companiei și o discuție 1 la 1 cu recrutorii. În acest moment aștept un răspuns din partea companiei, CV-ul meu încă este în faza de analiză.”

Pregătește-te pentru interviu și îmbunătățește-ți engleza la cursul English for future Cabin Crew. Te așteaptă  3 zile de pregătire intensivă în care îți vei îmbunătăți nivelul de limba engleză, vei exersa toate probele de la interviu și vei învăța cum să treci peste emoții. Detalii și înscrieri aici.

Anca Dumitrescu avatar 80x80 Cum s a desfășurat interviul SaudiGulf Airlines

About Anca Dumitrescu

Anca este co-fondator Vreau să fiu Stewardesă, editor și trainer certificat la nivel internațional. Are o experiență de peste 8 ani în jurnalism, marketing și comunicare, iubește să lucreze cu oamenii și să le ofere cea mai bună experiență de învățare. O poți cunoaște la cursul English for Future Cabin Crew, unde se ocupă de îmbunătațirea nivelului de limba engleză al celor care își doresc o carieră printre nori.

You may also like

16 comments

  • Denisa iulie 3, 2015   Reply →

    Un interviu aparent usor,dar cu multe capcane nedepistabile pe moment.Eu am fost la interviu,primul de acest tip,din păcate nu am fost selectata,desi mi-as fi dorit nespus de mult.Interviul a decurs ok din punctul meu de vedere,dar probabil motivatia pentru acest tip de job nu a fost pentru asteptarile recrutorilor.Le doresc multe zboruri line celor acceptate si sper ca ne vom revedea candva!

    • Anna iulie 4, 2015   Reply →

      Buna Denisa,

      Am participat si eu la acest interviu, insa pana acum nu am primit niciun raspuns. Cand ai primit raspunsul si cum te-au contactat?
      Multumesc!

  • Nicoleta iulie 4, 2015   Reply →

    Salut,
    ana, se pare ca suntem mai multe care inca nu au primit rasp final…. eu totusi am primit un mail in care mi se spunea ca vor reveni cu un raspuns… sunt curioasa daca cele care vor fi acceptate se vor razgandi tinand cont de conditiile ”dure” de viata din Arabia Saudita… 🙂

  • Denisa iulie 5, 2015   Reply →

    Buna fetelor,
    Eu am primit raspunsul pe e-mail miercuri,la 2 zile dupa interviu.Consider ca sunteti pe drumul cel bun daca nu ati primit nimic pana acum:)
    Pastram legatura!Pupici

  • Andreea iulie 5, 2015   Reply →

    Eu cred ca ar trebui sa va ganditi bine ce inseamna „campus”!!! In primul rand aceste companii vor avea turn around-uri la inceput. Femeia in Arabia Saudita nu poate conduce ceea ce va limiteaza clar. Nu vreau sa imi imaginez cum vor fi zborurile cu pasagerii din Arabia Saudita. Sunt challenging pe alte companii gen, emirates, qatar! Intrebati cat va tine contractul si care sunt conditiile in care nu va acomodati vietii respective. Personal as spune pas si m-as orienta spre alte companii care recruteaza…Si qatarul e extraordinar in comparatie cu Arabia Saudita!

  • Nicoleta iulie 5, 2015   Reply →

    Intr-adevar Andreea, ai dreptate dar mi se pare relativa discutia.Depinde de foarte multe lucruri acomodarea cu noul stil de viata, depinde de experienta de viata a fiecareia dintre noi, de motivatie, de cat de dispuse suntem sa facem aceste compromisuri ”de adaptare” si pentru ce. Mi se pare o decizie importanta care trebuie cantarita din toate perspectivele. De asemenea trebuie luat in considerare ca job-ul de stewardesa nu este unul simplu cum pare tuturor.Da, implica salariu bun (pentru Romania) si calatorii multe dar uite, implica si rigoare, reguli, compromisuri. Va pup, o duminica frumoasa!

  • Irina iulie 13, 2015   Reply →

    Buna fetelor! Ma adresez celor care nu au primit un raspuns sau ati primit acel email in care erati instiintate ca cv-ul este analizat pentru o posibila recrutare. Pana la urma ati primit un raspuns concret ?

  • DENISA iulie 14, 2015   Reply →

    Buna Irina,Eu am primit raspunsul imediat dupa recrutare,la 2 zile,in care mi se spunea ca nu am fost selectata si ca cv-ul este oprit pentru viitoarele recrutari.
    Banuiesc ca pentru „posibila recrutare” cum ai scris tu,urmeaza sa aleaga candidatele care vor obtine postul.
    Mult succes!

  • Anna iulie 14, 2015   Reply →

    Eu am primit doar un email, la 2 zile distanta, si mi se spunea ca cv-ul meu este analizat si ca se va reveni cu un raspuns. De atunci nu am mai primit nimic…

  • Nicoleta iulie 15, 2015   Reply →

    Buna, Anna se pare ca suntem in aceeasi oala, probabil ca asa cum interviul a fost unul atipic si recrutarea e diferita. Te pup, pastram legatura !

  • Irina iulie 15, 2015   Reply →

    Ok fetelor! Multumesc pentru raspuns!

  • Ramona iulie 29, 2015   Reply →

    Buna, fetelor! Mai e cineva care n-a primit raspuns pana acum? Eu nu am primit niciun mail, in care sa mi se dea un raspuns negativ sau afirmativ. Sa fie de bine sau de rau?

    • Irina iulie 31, 2015   Reply →

      Buna Ramona! Eu, personal, am primit un singur mail dupa ziua interviului in care imi spuneau ca imi analizeaza cv-ul. La interviu s-a prezentat si o prietena de-a mea care acum este in aceeasi situatie ca mine. Acum doua saptamani am trimis un mail la fly-level si i-am intrebat ce se intampla, daca au anuntat doar fetele care au trecut cu bine, insa nici de acolo nu am primit un raspuns. Asadar, tind sa cred ca inca nu s-au decis, a mai fost si ramadan-ul, insa mi s-ar fi parut corect sa ne trimita totusi un mail…pana la urma a trecut o luna de atunci.

      • Ramona iulie 31, 2015   Reply →

        Buna, Irina! Unii spun ca nu e bine sa-i deranjezi cu mail-uri, sa astepti pana esti contactat, dar a trecut prea mult timp si nici nu stim daca sa ne mai facem sperante sau nu. Poate ne scrie una din fetele care au fost selectate, daca s-a facut vreo selectie . Multumesc pentru raspuns! Succes!

        • Irina august 1, 2015   Reply →

          Nu ma intereseaza ce spun unii si pana la urma le-am trimis un singur mail. N-ai pt ce si o seara placuta!

  • Barbu Nicoleta Amelia septembrie 10, 2015   Reply →

    BUNA fetele… ati maiprimit vreun raspuns de la saudigulf>????

Leave a comment