Maria, stewardesă Primera Air: Sinceritatea și naturalețea au fost atuurile mele la interviu

A jucat în reclame de la vârsta de 4 ani, a făcut muzică de mică și are în interiorul ei o ambiție constantă de a face lucruri frumoase. Maria are doar 20 de ani și în prezent studiază dreptul, dar viața se pare ca a vrut-o printre nori, așa că în cel mai scurt timp va îmbrăca uniforma de stewardesă a companiei Primera Air.

Am cunoscut-o în octombrie 2017 la cursul English for Cabin Crew și, după cum spunea și ea, inclusiv participarea la curs a fost un semn, căci de vreo 2 ani încerca să își facă puțin curaj să vina la unul din cursurile noastre. Nici acum nu știe exact ce a determinat-o să apese pe butonul de înscriere la curs, dar ce a urmat după i-a întrecut toate așteptările. La nici o săptămână de la terminarea cursului alături de echipa noastră, a trecut de toate probele interviului Primera Air de la București și afla că pe 6 noiembrie va începe deja trainingului. Extaz și bucurie, emoții și teamă, au fost toate stări inedite pe care Maria le-a încercat odată cu interviul Primera Air. Iată povestea drumului ei către nori:

Când te-ai gândit prima oară că vrei să lucrezi că însoțitor de bord și ce te-a motivat să alegi o astfel de carieră?

Nu pot spune momentul în care am luat decizia de a deveni însoțitor de bord deoarece nu a fost o hotărâre, ci pur și simplu de câțiva ani începuse să îmi surâdă această idee. Călătorind am observat fiecare detaliu legat de acest job și cel mai mult m-a atras eleganța, seriozitatea și ținuta pe care o stewardesă o afișează. Deci cred foarte mult în destin și în faptul că acesta este jobul care mă reprezintă.

IMG 20160907 170511 576x1024 Maria, stewardesă Primera Air: Sinceritatea și naturalețea au fost atuurile mele la interviu

Lucrezi ca model de la vârstă de 4 ani, ai studiat muzica din câte îmi amintesc, iar acum ești studentă la drept. Ești un om extrem de ambițios și perfecționist și am putut observa asta cu ușurință și la curs. În ce măsură crezi că aceste experiențe te-au ajutat în obținerea jobului de însoțitor de bord?

Încă de la o vârstă foarte fragedă am reușit cu multă ambiție să-mi îndeplinesc fiecare țel pe care mi l-am propus. Am început cu modă apoi cu muzică și în prezent sunt studentă în anul II la facultatea de drept. Moda mi-a arătat ce înseamnă să afișezi o ținută perfectă și mereu mi-a pus la încercare creativitatea și dorința de a evolua pe zi ce trece. Muzica, pasiunea mea “ascunsă” la care nu voi renunța niciodată m-a făcut un om ambițios, răbdător și, mai ales, mi-a pus la încercare toate forțele de muncă pentru că fără devotament și pasiune nu aș fi putut niciodată să studiez: pian, vioară, canto și actorie. Trebuie să menționez cu toată dragostea că aceste lucruri nu erau posibile fără susținerea și încurajarea mamei mele, care este cea mai importantă persoană din viața mea și care mi-a fost mereu alături și îmi va rămâne mereu. A fost lângă mine, a avut încredere și știa că tot ce îmi propun voi reuși chiar și în momentele în care eu poate nu mai aveam încredere în propriile forțe. Toate aceste experiențe plăcute din viața mea mi-au conturat personalitatea și tot ce am învățat m-a ajutat enorm de mult să mă prezint cu succes la un interviu al unei companii aeriene și chiar să obțin jobul de mult visat.

IMG 20170619 212507 635 953x1024 Maria, stewardesă Primera Air: Sinceritatea și naturalețea au fost atuurile mele la interviu

La început mi-am propus să particip la cât mai multe interviuri, să câștig experință. Însă norocul a făcut ca “locul meu” să fie Primera Air. M-am documentat înainte de interviu și am avut acel sentiment cum că această companie îmi va deveni o a doua familie. Nu pot explica în cuvinte aceste sentimente și cred foarte mult că am fost omul potrivit la locul potrivit.

Primul tău interviu de aviație a fost și cel cu noroc, la nici o săptămână de la terminarea cursului Vreau să fiu Stewardesă. De ce crezi că recrutorii te-au ales tocmai pe tine, ce crezi că a contat cel mai mult la interviu?

Prima etapă a interviului – testul de engleză-  a contat foarte mult deoarece a fost complex, iar cei de la Primera Air pun foarte mult accent pe el. Consider, totuși, că cel mai important este interviul final unde recrutorii au ocazia să îți descopere atuurile și să-și facă o primă impresie. Cu multe emoții am intrat zâmbitoare și încrezătoare în propriile mele forțe. M-am bazat pe naturalețea și sinceritatea mea, deoarece mi s-au părut cele mai importante calități în momentul de față, voiam să le arăt cine sunt eu cu adevărat și cât de mult îmi doresc acest job.

20171028 161353 e1511780094920 768x1024 Maria, stewardesă Primera Air: Sinceritatea și naturalețea au fost atuurile mele la interviu

Cum a decurs interviul? Ai avut emoții? Cum ai interacționat cu recrutorii?

Emoțiile vor exista mereu și m-au însoțit pe tot parcursul interviului. Recunosc că atmosfera a fost caldă și primitoare încă de la început când ne-a fost prezentată compania, apoi am parcurs testul de engleză și cu “sufletul la gură” am așteptat rezultatele. Aflând că mă aflu printre persoanele care au trecut la ultima probă, cea a interviului final, mi-au pătruns în minte următoarele întrebări: “Oare ce va trebui să spun? Cum sunt oare recrutorii? Sper să mă placă!” Am avut cea mai plăcută interacțiune cu doamnele recrutoare care mi-au zâmbit cu tot sufletul în momentul în care vorbeau cu mine și erau foarte curioase să afle cât mai multe detalii despre viața mea. Când am intrat și m-au rugat să mă așez, prima lor reacție a fost: “Oh, you’re so beautiful and young!” , le-am zâmbit și le-am mulțumit respectuos, în continuare întrebându-mă cu ce mă ocup, care sunt hobby-urile mele, unde locuiesc, de ce îmi doresc acest job, iar în final mi-au cerut o copie a pașaportului și au dat mână cu mine (spre surprinderea mea). Am ieșit și mai zâmbitoare decât intrasem la interviu pentru că o asemenea experiență plăcută nu mai întâlnisem și speram cu tot sufletul și dorința să mă aflu printre noii angajați ai companiei.

Ai urmat cursul English for Cabin Crew alături de echipa Vreau să fiu Stewardesă. Cum ți s-au părut cele 3 zile petrecute alături de noi și interacțiunea cu echipa de traineri? În ce măsură crezi că pregătirea ante-interviu contează la recrutare?

Pentru mine cele 3 zile petrecute alături de echipa “Vreau să fiu Stewardesa” au fost esențiale pentru reușita mea. Sunt convinsă că fără ajutorul vostru nu știam ce să fac sau cum să mă prezint la un interviu pentru o companie aeriană. Pe lângă faptul că mi-am perfecționat limba engleză  și am învățat cum să mă prezint la un interviu, m-am dezvoltat eu ca persoană, am învățat multe lucruri noi și cu siguranță am întâlnit persoane minunate pe parcursul cursului.

IMG 8246 925x1024 Maria, stewardesă Primera Air: Sinceritatea și naturalețea au fost atuurile mele la interviu

Care ar fi cele 3 cuvinte care îți definesc cel mai bine caracterul?

Sunt o persoană ambițioasă, pozitivă, și serioasă pe care te poți baza mereu.

Ce sfat le poți oferi cititorilor Vreau să fiu Stewardesă care îți doresc să zboare?

“Never give up on your dreams!” Poate pare a fi un sfat banal, însă dacă chiar vă doriți acest job cu adevărat nu renunțați niciodată! Fie că participați la un interviu sau la zece interviuri, nu vă descurajați, pentru că, acolo unde există pasiune, dedicație și muncă nu aveți cum să da-ți greș niciodată. Să zburați!

IMG 20150906 WA0039 1024x1024 Maria, stewardesă Primera Air: Sinceritatea și naturalețea au fost atuurile mele la interviu

Un mesaj pentru echipa Vreau să fiu Stewardesă 🙂

Îmi este foarte greu să îmi aștern gândurile extraordinar de bune pentru această echipă minunată! În primul rând, vă mulțumesc pentru experiența oferită și pentru susținerea voastră. M-ați ajutat să descopăr ce înseamnă cu adevărat jobul de cabin crew, mi-ați dat foarte multă încredere în mine și am înțeles că nu trebuie să renunți ușor la ceea ce îți dorești din inimă! În al doilea rând, vreau să vă spun să nu renunțați niciodată în “a oferi aripi” persoanelor care își doresc acest lucru pentru că faceți o treabă minunată și încă din momentul în care am pășit în prima zi de curs am simțit că sunt acasă alături de oameni frumoși care au contribuit la îndeplinirea visului meu.

Vă mulțumesc și vă îmbrățișez cu mult drag,

Maria Andreea Chiru

Dacă îți dorești să devii însoțitor de bord, vino să te pregătești alături de echipa Vreau să fiu Stewardesă. Organizăm 4 zile de curs intensiv în care exersezi toate probele de la interviuri, afli totul despre aviație și avem grijă să te prezinți la următoarea recrutare cu un CV perfect și fotografii profesionale. Detalii și înscrieri aici. 

Anca Dumitrescu avatar 80x80 Maria, stewardesă Primera Air: Sinceritatea și naturalețea au fost atuurile mele la interviu

About Anca Dumitrescu

Anca este co-fondator Vreau să fiu Stewardesă, editor și trainer certificat la nivel internațional. Are o experiență de peste 8 ani în jurnalism, marketing și comunicare, iubește să lucreze cu oamenii și să le ofere cea mai bună experiență de învățare. O poți cunoaște la cursul English for Future Cabin Crew, unde se ocupă de îmbunătațirea nivelului de limba engleză al celor care își doresc o carieră printre nori.

You may also like

Leave a comment