Ionela prinde aripi la Qatar Airways. Povestea drumului ei către nori

Ionela știe că zâmbetul o pune cel mai bine în evidență, așa că zâmbește mereu și are o atitudine caldă și empatică față de cei din jur. Ne-am cunoscut în vară la cursul English for Cabin Crew și astfel am aflat despre intențiile ei de a îmbrăca cât mai curând uniforma de stewardesă. A participat la 3 interviuri până să își împlinească visul de a zbura și, așa cum se spune, cea de-a treia experiență a fost cu noroc. Pe 6 ianuarie, Ionela își va lua zborul spre Doha, unde se va alătura marii familiii Qatar Airways. Iată mai jos care este povestea drumului ei către nori:

Când te-ai gândit prima oară că vrei să lucrezi că însoțitor de bord și ce te-a motivat să alegi o astfel de carieră?

Dacă nu mă înșel, alegerea am făcut-o încă de când aveam 16 ani, îmi amintesc că îmi stresam prietenele și mama că eu vreau să devin stewardesă, dar eu nu zburasem niciodată în viața mea.

Care este jobul tău din prezent și în ce măsură crezi că a contribuit la obținerea jobului de stewardesă?

Ultimul meu job a fost ca hairdresser și make-up artist, faptul că am interacționat cu multe persoane, acestea având personalități, dorințe, gusturi diferite m-au făcut să înțeleg cum să reacționez în anumite situații critice, să am răbdare și cum să mulțumesc pe oricine.

De ce ai ales Qatar Airways?

Încă de când eram mică eu știam foarte clar că eu vreau să lucrez pentru o companie arabă și că trebuie să am 21 de ani când voi participa la un interviu. De ce Qatar? Să fiu sinceră, eu nu mi-am dorit Qatar Airways niciodată, dar având în vedere că ei au recrutat în ultimul an, și eu vroiam să îmi îndeplinesc visul de a fi cabin crew, am zis de ce nu. După primul meu interviu nereușit, am început să mă documentez mai mult despre Qatar și să îmi doresc mai mult să fiu stewardesă pentru ei.

ionela qatar vreau sa fiu stewardesa 3 Ionela prinde aripi la Qatar Airways. Povestea drumului ei către nori

La câte interviuri ai participat până să obții jobul mult dorit. Ce ai învățat din fiecare experiență de interviu?

Am participat la 3 interviuri, al 3-lea fiind cu succes. Primul interviu a fost mai “dureros“ să zicem așa: am picat la testul  de engleză (asta pentru că nu am fost atentă din cauza emoțiilor) și îmi amintesc că aveam avion spre Cluj Napoca în aceași zi. Eram în autobuzul care duce spre avion și îmi amintesc că șoferul a întors și am ajuns să așteptăm lângă un avion de mari dimensiuni. Acesta spre surprinderea mea era de la Qatar, am început să plâng fără să mă pot controla și atunci mi-am zis “O să merg la interviuri până o să reușesc“, o să lupt pentru ceea ce îmi doresc, nu o să mă las doborâta de niciun eșec și o să fac ceva pentru visurile mele, pentru că doar așa voi fi fericită cu propria persoană.

ionela qatar vreau sa fiu stewardesa 1 Ionela prinde aripi la Qatar Airways. Povestea drumului ei către nori

Ai participat la cursul English for Cabin Crew alături de echipa Vreau să fiu Stewardesă. Cum ți s-au părut cele 3 zile petrecute alături de noi și interacțiunea cu echipa de traineri? În ce măsură crezi că pregătirea ante-interviu contează la recrutare?

Au fost 3 zile super productive, am întâlnit niște oameni calzi, oameni care chiar dacă nu te cunoșteau, aveau răbdare și dedicare cu tine, și te încurajai să crezi în tine, să crezi cu toată inima că îți vei îndeplini visul. Mie cel puțin mi-ați dat mai multă încredere în mine, curaj că eu chiar o să reușesc și exact după curs am luat interviul pentru Qatar Airways.

IMG 7414 e1512379000548 768x1024 Ionela prinde aripi la Qatar Airways. Povestea drumului ei către nori

IMG 7415 1024x891 Ionela prinde aripi la Qatar Airways. Povestea drumului ei către nori

De ce crezi că recrutorii te-au ales tocmai pe tine? Ce crezi că a contat cel mai mult la interviu?

După părerea mea, fiecare recrutor știe de la început cine poate să lucreze pentru ei și cine nu, contează foarte mult cum te comporți care îți sunt gesturiile, ceea ce transmiți în ziua aia, să vadă că ești relaxat și că nu joci un act prost. Cel mai mult a contat că am fost eu și că nu m-a interesat cine mai e în jurul meu, am concurat doar cu persoana mea, nu cu persoanele care erau la interviu.

Ai avut emoțiii? Cum ai reușit să le controlezi?

La primul interviu am avut foarte mari emoții, nici măcar nu am văzut la primul punct că eu trebuia să completez în chenar. La următoarele interviuri am fost mult mai relaxată, îmi amintesc că pe 10 Septembrie dimineață aveam emoții și ceva îmi spunea să stau acasă să nu mă mai prezint la interviu, dar am lăsat deoparte fiecare gând negativ. A fost destul de greu să mă controlez, nu am un secret pentru asta, dar cred că în cele din urmă vin de la sine.

Ce sfat le poți oferi cititorilor Vreau să fiu Stewardesă care își doresc să zboare?

Să își urmeze visurile și ceea ce îi face pe ei fericiți. Aveți încredere în voi și fiți pozitivi pentru că atrageți ceea ce gândiți întotdeauna și nu va demoralizați dacă nu reușiți, din asta învățați cum să fiți mai buni data viitoare și doar prin eșecuri ajungti unde vă doriți.

IMG 7481 1024x767 Ionela prinde aripi la Qatar Airways. Povestea drumului ei către nori 

Un mesaj pentru echipa Vreau să fiu Stewardesă:

Să o țineți tot așa! Să încurajați oameni că mine, care nu au avut încredere că vor reuși vreodată, sa ne țineți în continuare la curent cu povești minunate.
Vă îmbrățișez cu drag pe toate și aștept să ne revedem curând!

Dacă îți dorești să devii însoțitor de bord, vino să te pregătești alături de echipa Vreau să fiu Stewardesă. Organizăm 4 zile de curs intensiv în care exersezi toate probele de la interviuri, afli totul despre aviație și avem grijă să te prezinți la următoarea recrutare cu un CV perfect și fotografii profesionale. Detalii și înscrieri aici. 

Anca Dumitrescu avatar 80x80 Ionela prinde aripi la Qatar Airways. Povestea drumului ei către nori

About Anca Dumitrescu

Anca este co-fondator Vreau să fiu Stewardesă, editor și trainer certificat la nivel internațional. Are o experiență de peste 8 ani în jurnalism, marketing și comunicare, iubește să lucreze cu oamenii și să le ofere cea mai bună experiență de învățare. O poți cunoaște la cursul English for Future Cabin Crew, unde se ocupă de îmbunătațirea nivelului de limba engleză al celor care își doresc o carieră printre nori.

You may also like

Leave a comment