Probele de la interviul Emirates

Săptămâna trecută anunțam, în premieră, faptul că Emirates se întoarce după doi ani în România să facă recrutari de însoțitori de bord. Interviul va avea loc pe data de 8 august și este de tip Assesment Day, ceea ce înseamnă că ai nevoie de o invitație din partea companiei ca să poți aplica.

Până atunci însă, avem deja 2 cursante care au trecut de interviul Emirates și se pregătesc să își primească aripile. Una dintre ele a fost la interviu la Sofia, iar cealaltă la Munchen.

Iată mai jos ce am aflat cu privire la probele de la interviul Emirates, direct de la cursanta noastră recrutata la Munchen.

„Interviul a fost de tip Open Day. Am ajuns la hotel cu 10 minute înainte de ora 9:00, ora la care trebuia să înceapă interviul. Au fost 56 de candidați, printre care și 4 băieți. Aproape jumătate dintre fete erau asiatice, dar erau și candidați din Germania, Mexic, Cehia, Spania, Grecia, Rusia. Inițial am crezut că este doar CV Drop, dar când am ajuns la hotel am aflat de la celalalte fete că în aceeași zi vor avea loc toate probele.

La ora 9:00 a ieșit recrutoarea din sală și ne-a poftit pe toți înăuntru. Ne-a dat la fiecare să completam câte o fișă cu numele, limbile vorbite și ultima școală absolvită. Am capsat această fișa cu CV-ul și poza Full Length și ne-am trecut pe rând într-un tabel cu numele și semnătura, obținând astfel un număr care l-am avut pe parcursul primei probe. Această prima probă a constat în înmânarea CV- ului cu fișa respectica și poza. Am mers pe rând la recrutoare iar această s-a uitat pe CV și ne-a pus 1-2 întrebări. Pe mine m-a întrebat ce fac în Munchen când a văzut că sunt din România și de ce vreau să devin Flight Attendant. Întrebările au fost fost cam aceleași pentru toată lumea: de ce flight attendant și de ce Emirates.

A urmat o pauză de 15 minute după care ne-a poftit înăuntru, ne-a pus un filmuleț despre Emirates, Dubai, viața în Dubai, etc. și a răspuns la diferite întrebări ale candidaților. A mai urmat încă o mică pauză, după care a lipit pe ușă de la intrare o listă cu numele și numărul celor care au mers mai departe și în dreptul lor se află un nou număr, număr care l-am avut pe parcursul tuturor probelor. Au mers mai departe 33 de persoane, printre care și eu.

Ne-a împărțit în două grupuri și ne-a poftit, pe rând, din nou în sală, unde erau așezate scaunele în formă de cerc. Urmă să aibă loc ce-a de-a două probă: group exercise.

După această probă, alte patru fete au fost eliminate, iar grupul rămas a fost împărțit în 2 grupuri mai mici. Am primit o foaie cu 6 situații de customer complaints și trebuia să găsim rezolvarea lor. Am avut timp de gândire 15 de minute, iar tot în acest timp recrutoarea ne-a chemat pe fiecare în parte lângă perete, unde era trasată o line pentru Reach Test și 1 întrebare despre CV.

Când a venit rândul meu am atins linia de 2.12 m iar recrutoarea, uitându-se peste CV, mi-a spus că nu are nicio întrebare pentru mine. Am prezentat fiecare rezolvarea la câte o problemă. A urmat o altă eliminare după ce, și celălalt grup rămas în afară sălii a parcurs aceleași probe. Am rămas 17 candidați și am fost invitați înăuntru pentru ultima probă, English Test.

Proba de care nu îmi era deloc frică s-a dovedit a fi cea mai grea probă. Nu au fost exerciții de gramatică deloc, doar exerciții de vocabular. Am avut de citit un text și să răspundem la întrebări, adică să alegem variantă corectă de răspuns. Alt exercițiu consta într-un text din care lipseau fraze, iar noi trebuia să punem frază corectă dintr-o listă. La alt exercițiu se aflau pe o coloană cuvinte din text și pe altă coloană semnificația lor, iar noi trebuia să le potrivim. A mai fost un exercițiu cu niște anunțuri și fiecare anunț avea 3 variante de răspuns și noi trebuia să alegem variantă care avea același înțeles cu anunțul. Acesta a fost un exercițiu capcană deoarece variantele erau asemănătoare și puteai fi dus în eroare de un cuvânt sau altul. Ultimul exercițiu a fost un text cu spații libere unde am avut de ales variantă corectă pentru cuvântul care lipsea, care era substantiv, adjectiv sau adverb. Am avut la dispoziție 60 de minute. După test am avut pauză 30 de minute și apoi a chemat în sală 4 fete să le spună că nu au trecut după care am fost chemați noi, cei 13 candidați rămăși care am trecut testul de engleză. Ne-a dat o listă cu documente pe care trebuie să le avem la noi la interviul final, iar dacă nu putem să le aducem atunci, aveam la dispoziție 7 zile de la interviul final pentru a le uploada pe un portal. De asemenea trebuia să completam online un chestionar și un test psychometric.

A doua zi a avut loc interviul final, a durat 30 de minute la mine și mi-a pus doar întrebări legate de actualul job.”

P.S. Pe 12 august, cursanta noastra urmează să zboare în Dubai 🙂

Succes la interviu, dragilor! Sa zburați!

Te pregătim să treci cu succes de interviul Emirates din 8 august. Organizăm un curs pregătitor de o zi în care vei exersa toate probele de la interviu, vei învăța cum să reacționezi în fața recrutorilor și cum să răspunzi întrebărilor lor. Detalii și înscrieri aici.

Anca Dumitrescu avatar 80x80 Probele de la interviul Emirates

About Anca Dumitrescu

Anca este co-fondator Vreau să fiu Stewardesă, editor și trainer certificat la nivel internațional. Are o experiență de peste 8 ani în jurnalism, marketing și comunicare, iubește să lucreze cu oamenii și să le ofere cea mai bună experiență de învățare. O poți cunoaște la cursul English for Future Cabin Crew, unde se ocupă de îmbunătațirea nivelului de limba engleză al celor care își doresc o carieră printre nori.

You may also like

5 comments

  • Raluca iunie 29, 2015   Reply →

    Buna,

    as dori sa stiu daca toate probele s-au desfasurat in limba engleza?
    Multumesc.

    • Anca Dumitrescu iunie 29, 2015   Reply →
      Anca Dumitrescu

      Buna Raluca,

      Limba folosita la orice interviu cu o companie aeriana internationala este engleza. Mai mult, daca citesti cu atentie ce am scris mai sus, ai sa vezi ca interviul a avut loc la Munchen, iar recrutorii sunt toti straini. Nu exista alta cale de comunicare intre recrutori si candidati decat limba engleza:)

      Succes,
      Anca

  • Elena iunie 30, 2015   Reply →

    Buna ziua,

    Eu am 28 de ani si sunt casatorita, credeti ca acestea sunt motive pentru care sa nu fiu acceptata ? Ce s-ar intampla daca as aplica in acelasi timp cu sotul meu, adica am merge in aceeasi zi la interviu ?
    Credeti ca ne-ar conditiona in vre-un fel, adica daca numai unul dintre noi trece mai departe ?
    Multumesc.

  • Narcis iulie 1, 2015   Reply →

    O intrebare pentru cursanta dumneavoastra.. Din cei 4 baieti a trecut cineva ?

  • Kohntopp iulie 13, 2015   Reply →

    Buna ziua

    As dori tare mult sa pot face Scoala de stewardese, singura problema este virsta, am 35 ani, credeti ca am o sansa totusi sa po face scoala? Multumesc

Leave a comment