Crede în visul tău și se va împlini – povestea Aurei, viitoare stewardesă Qatar Airways

Aura și aura ei. Asta îmi vine în minte când mă gândesc la fosta noastră cursantă Aura. Nu cred că are întâmplător acest nume, pentru că Aura are atâta energie bună, pace și liniște în ea, încât aura ei bună se observă de la distanță. E caldă, dulce și calmă și are acea bunătate care știi sigur că vine din interior și e cât se poate de reală. E genul de om pe care-l placi, pentru că pur și simplu n-ai avea niciun motiv să nu se întâmple așa. Aura a venit la cursul English for Cabin Crew în luna mai a acestui an, ușor timidă și nesigură cu privire la interviul de însoțitor de bord. Energia ei bună însă a fost de partea ei și câteva luni mai târziu a reușit să treacă cu succes de toate probele interviului Qatar Airways și acum se pregătește să decoleze spre Doha. Pe 8 decembrie Aura va zbura spre Qatar, unde va începe o nouă etapă din viața ei. Iată mai jos povestea drumului ei către nori:

Când te-ai gandit prima oară că vrei să lucrezi ca însoțitor de bord și ce te-a motivat să alegi o astfel de carieră?

Iarna trecută mi-a povestit prietenul meu despre o amică care lucrează ca însoțitor de bord la Etihad Airways și mi-a plăcut atât de tare ce am auzit încât am început să citesc din ce în ce mai multe detalii despre această meserie. În mai puțin de o lună m-am decis că asta vreau să fac pe viitor și am început să mă pregătesc. În primul rând a trebuit să învăț limba engleză într-un timp destul de scurt și să aproximez când aș putea să particip la un interviu. Aveam în gând ca în vară să încep deja să merg la interviuri pentru a acumula experiență și pentru a-mi depași emoțiile. Și asta am făcut! Ceea ce m-a motivat foarte tare era noutatea pe care mi-o putea oferi acest job, deoarece îmi plac experiențele unice.

aura vreau sa fiu stewardesa 1 768x1024 Crede în visul tău și se va împlini   povestea Aurei, viitoare stewardesă Qatar Airways

Care este jobul tău din prezent și în ce măsură crezi că a contribuit la obținerea jobului de stewardesă?

În momentul de față nu mai lucrez, însă experiența în customer service dobândită în urma jobului de ofițer bancar m-a ajutat mai mult decât îmi puteam imagina vreodată. Nu mă refer numai la faptul că m-a ajutat să cunosc și să înțeleg mai bine oamenii, ci m-a ajutat, înainte de toate, să mă cunosc mai bine pe mine. Să vorbesc fără emoții, să mă integrez rapid în grupuri noi, să îmi depășesc anumite limite și să fiu mai răbdătoare, mai bună și mai încrezătoare. Sunt criterii pe care și recrutorii le caută în noi. Probabil aceste detalii au cântărit mult în reușita interviului meu.

De ce ai ales Qatar Airways?

M-am decis destul de greu în privința companiei. Nu știam care ar putea fi cea mai bună alegere și m-am documentat mult, până să iau decizia finală. Tot ce știam era faptul că îmi doream o companie din Orientul Mijlociu. Atunci când am auzit că cei de la Qatar vor veni la București, nu am mai stat pe gânduri. M-am documentat, mi-a placut și am aplicat. Am ales Qatar Airways pentru că e una dintre cele mai bune companii din lume. Cui nu i-ar plăcea să lucreze pentru cei mai buni? Mi-au plăcut și destinațiile lor, climatul și de ce nu pentru că plătesc foarte bine. Așadar, am să fac ceea ce îmi place! Voi călători și voi fi plătită pentru asta!

La câte interviuri ai participat până să obții jobul mult dorit? Știu că la un moment dat mi-ai povestit de un interviu eșuat și știai exact de ce ai fost eliminată. Ce ai învățat din fiecare experiență de interviu?

Au fost 2 interviuri înainte de obținerea jobului. Primul interviu Qatar a fost un eșec din cauză că am avut extrem de multe emoții și încercam să controlez tot ce are legătură cu poziția corpului, mâinile și alte detalii care nu mă lăsau să mă concentrez pe ceea ce era mai important, adică probele! Nu m-am încadrat nici în timp la proba scrisă și nu am apucat să termin testul. Când a venit momentul celui de-al doilea interviu, la Ryanair, având experiența primului interviu, m-am dus extrem de relaxată, sigură pe mine și cred că asta a făcut diferența cu siguranță. Am reușit să trec de toate probele. La trei zile distanță de interviul Ryanair avea să vină interviul Qatar, care a devenit cea mai mare reușită a mea. Având experiența unui interviu cu succes, m-am prezentat altfel la interviul Qatar. Mult mai încrezătoare, pozitivă, relaxată și plină de bucurie. Am crezut în mine mereu, mai mult decât oricine și cred că asta mi-a dat putere.

Ai participat la cursul English for Cabin Crew alături de echipa Vreau să fiu Stewardesă. Cum ți s-au părut cele 3 zile petrecute alături de noi și interacțiunea cu echipa de traineri? În ce măsură crezi că pregătirea ante-interviu contează la recrutare?

Cele 3 zile de curs au fost intense, plăcute, dar și extrem de bine sintetizate astfel încat să acumulăm cât mai multă informație într-un timp foarte scurt. La cursul English for Cabin Crew am învățat cam tot ce aveam nevoie ca să mă pot descurca la un interviu. De la curs știam toate probele înainte de a mers la interviu și asta m-a ajutat extrem de mult pentru că mi-a oferit confortul de care avem nevoie în acele momente. Nu puteam să fiu luată prin surprindere de o proba pentru că știam deja ce urmează. Pe mine m-a ajutat foarte mult pregătirea ante-interviu. A fost impulsul de care avem nevoie să încep să îmi conturez visul.

18581930 1436480109723665 7688556715351560100 n Crede în visul tău și se va împlini   povestea Aurei, viitoare stewardesă Qatar Airways

De ce crezi că recrutorii te-au ales tocmai pe tine? Ce crezi că a contat cel mai mult la interviu?

Consider că orice detaliu contează. Oricât de mic ar fi. De la coafură, ținută și tot ce ține de groomig, până la atitudine, ton și gesturi. În acea zi, am fost în totalitate eu! Cred că energia mea pozitivă și pofta de viață m-au ajutat cel mai mult la interviu. Sunt un om cald și cred că le-am transmis asta. M-au ales probabil pentru că au observat cât de mult îmi doresc. Cred că ei asta caută! Oameni dedicați, care pot face asta cu inima.

Ai avut emoțiii? Cum ai reușit să le controlezi?

Pe parcursul interviului nu prea am avut emoții, foarte puține înainte de proba de spontaneitate, însă am trecut cu bine peste ele. Au fost constructive. Am reușit să le controlez gândindu-mă că și dacă o să plec acasă, am reușit deja foarte mult ajungând până acolo. Pentru mine era un progres imens.

Cel mai emoționant moment a fost cel în care am realizat că am ajuns până la interviul final, împreună cu alți 26 de candidați. În acel moment emoțiile au început să se schimbe, nu mai erau emoții de frică, nu îmi făceam probleme ca aș putea să o dau în bară. Erau emoții de fericire. Ajunsesem acolo și simțeam că o să reușesc. Am avut credință. Și am reușit.

18620155 1437297169641959 4144724317474775042 n Crede în visul tău și se va împlini   povestea Aurei, viitoare stewardesă Qatar Airways

Ce sfat le poți oferi cititorilor Vreau să fiu Stewardesă care își doresc să zboare?

Cred că cel mai bun sfat pe care aș putea să-l ofer, e și cel pe care mi l-am oferit mie. Dacă ai credință, reușești orice îți propui. Dacă tu crezi în visul tău, cu siguranță o să reușești să-l atingi! Dacă crezi că nu poți, mai gândește-te o dată! Poți orice, trebuie doar să vrei!

MG 5675 1024x683 Crede în visul tău și se va împlini   povestea Aurei, viitoare stewardesă Qatar Airways

 

Un mesaj pentru echipa Vreau să fiu Stewardesă:)

Am emoții aici. Am ajuns la voi cu încredere puțină. Voi ați crescut-o! Am venit cu un geamantan gol și am plecat cu el plin, așa cum se va întâmpla și în călătoriile mele de acum înainte. Am învățat să sper mai mult cu ajutorul vostru și mi-am dat seama că fără voi nu aș fi reușit atât de repede. Pentru asta vă mulțumesc și vă apreciez. Sunteți parte din visul meu!

Pregătește-te să devii însoțitor de bord în cadrul cursului Vreau să fiu Stewardesă. Organizăm 4 zile de curs intensiv în cadrul cărora vei învăța tot ce ai nevoie să știi despre aviație, vei exersa probele de la interviuri, îți vei îmbunătăți limba engleza și tehnicile de vorbire în public, vei învăța cum să oferi cele mai creative răspunsuri în fața recrutorilor și cum să treci peste emoții. La finalul celor 4 zile de curs vei pleca acasă cu un CV perfect și cu fotografii profesionale. Înscrieri și detalii aici.

Anca Dumitrescu avatar 80x80 Crede în visul tău și se va împlini   povestea Aurei, viitoare stewardesă Qatar Airways

About Anca Dumitrescu

Anca este co-fondator Vreau să fiu Stewardesă, editor și trainer certificat la nivel internațional. Are o experiență de peste 8 ani în jurnalism, marketing și comunicare, iubește să lucreze cu oamenii și să le ofere cea mai bună experiență de învățare. O poți cunoaște la cursul English for Future Cabin Crew, unde se ocupă de îmbunătațirea nivelului de limba engleză al celor care își doresc o carieră printre nori.

You may also like

Leave a comment