Feedback: English for cabin crew este un curs în care te descoperi și afli la ce mai ai de lucrat

Cursul English for Cabin Crew este mereu un prilej de bucurie și o ocazie să descopăr în cursanții mei ambiția și determinarea de a sparge orice barieră. Majoritatea persoanelor care aleg să participe la acest curs o fac deoarece sunt neîncrezătoare în engleza lor. Vor să își îmbunătățească nivelul și, mai ales, au nevoie să știe că vorbitul în public și gândirea creativă nu sunt lucruri care să te sperie la un interviu cu o companie aeriană. În cele 3 zile de curs mă apropii foarte tare de cei care îmi sunt cursanți, caut să îi descopăr în spatele unei simple prezenătări, încerc pe cât posibil să scot la suprafață calități și abilități de care nici eu nu aveau habar. Îmi doresc ca ei să plece cu zâmbetul pe buze din sala de curs și cu o încredere mult mai mare în ceea ce pot face. Asta e pariul pe care îl am cu mine și recunosc că în cele 3 zile de curs mă străduiesc să îl câștig. Citind feedbackurile trimise de cursanți la finalul trainingului, îmi dau seama că pariul n-a fost în zadar.

Vă invit și pe voi să aflați ce simte un cursant după 3 zile petrecute alături de echipa Vreau să fiu Stewardesă:

Anca Francesca Neculaiasa:

Experiența mea de la cursul English for cabin crew a fost una interesantă și educativă. Înainte să particip, eram foarte suspicioasă în ceea ce ar putea oferi acest curs și nu îmi dădeam seama ce aș putea învăța eu în plus. Spre surprinderea mea, cursul mi-a depășit așteptările și mi-a dat energie pozitivă și nerăbdare să particip la interviu.

După părerea mea, activitățile au fost foarte interesante și, chiar dacă au conținut teorie, nu au fost plictisitoare, din contră, m-au făcut să ascult cu placere ce a avut Anca să ne spună. Faptul că este un curs nonformal, unde avem oportunitatea să cunostem diferiți oameni și să învățam de la fiecare câte ceva, este un lucru foarte important.

Fetele, Anca, Georgiana și Cristina sunt foarte drăguțe și primitoare și parcă te fac să vii cu drag a două și a treia zi. Mi-a făcut plăcere să particip la acest curs și sper că mă voi reîntâlni cu foștii colegii în aer.

I love you all!

Crucianu Ana:

Mă numesc Ana și am fost la cursul de engleză pentru viitoare stewardese. Mi-a plăcut foarte mult acest curs pentru că m-am simțit foarte bine alături de persoane foarte pozitive și mereu cu zâmbetul pe buze. Cursul English for cabin crew a fost o experiență foarte frumoasă pentru mine, aici am învățat multe lucruri pe care nu le știam.

Sunteți niște persoane minunate, m-ați ambiționat să învăț mai mult, să caut cât mai multe informații pentru că vreau să fiu stewardesă. Îți mulțumesc Anca pentru sprijinul dat, m-ai ajutat să înțeleg ce este mai important pentru mine, ce trebuie să fac cu viața mea.

Vă mulțumesc vouă, echipei Vreau să fiu Stewardesă, pentru vorbele frumoase, pentru momentele amuzante din în aceste zile fantastice. Îmi doresc foarte mult să fiu stewardesă, mă voi ambiționa să fiu ce îmi doresc.

Vă iubesc și vă mulțumesc pentru tot ajutorul și toate sfaturile date! Veți rămâne în inima mea!

Dudu Florinela:

Dragă echipă Vreau să fiu Stewardesă,

Trebuie să recunosc că nu m-am așteptat vreodată să găsesc niște suflete atât de calde și minunate. Vreau să vă mulțumesc pentru tot sprijinul acordat, pentru toată atenția și iubirea pe care ne-ați oferit-o. Sper într-o zi să ajung să zbor și să vă fiu stewardesă la un zbor la care o să fiți și voi, să fiți mândre de mine.

Toate aceste zile mi-au oferit încredere de sine și multă, multă motivație, toate aceste lucruri datorită vouă. Sunt sigură că nu o să mai găsesc nicăieri această bucurie, această “casă” pentru viitori însoțitori de bord. Sper ca în curând să primiți un mesaj în care o să vă spun “am reușit”.

IMG 5372 1024x894 Feedback: English for cabin crew este un curs în care te descoperi și afli la ce mai ai de lucrat

 

Vă mulțumesc și vă iubesc!

Flori Panait:

Am găsit acest curs pe interent absolut întâmplător și mi-a stârnit curiozitatea. Mă bucur foarte mult că am ales să vin aici, a fost o atmosferă superbă, persoane deschise care își dau toată silința ca noi să acumulăm informații prețioase, explicații clare și practice, ni s-a insuflat cursajul de a vorbi în fața publicului!

Vă mulțumesc pentru tot ce m-ați învățat și abia aștept să ne revedem la următorul curs.

Nicoleta Pipan:

Dragă Anca,

Așa cum am spus la curs, vreau să fiu stewardesă din 2015. Lucram ca și consumer engager și eram într-o benzinărie când am văzut pentru prima dată o STEWARDESĂ. M-a atras foarte mult mândria cu care purta uniforma. Atunci m-am gândit pentru prima dată că aș vrea și eu să fiu ca ea. După 2 luni de la această întâmplare am călătorit și pentru prima dată cu avionul. Tot zborul am urmărit activitatea stewardeselor și am remarcat că aveau zâmbetul pe buze. Din acel moment mă gândesc continuu că îmi doresc nespus să fiu stewardesă.

Pot spune că urmăresc site-ul Vreau să fiu Stewardesă de 2 luni, iar de atunci citesc zilnic câte un articol, deși l-am mai citit de câteva ori. Informațiile de pe site m-au ajutat enorm și au fost foarte utile.

Acum că am ajuns în ultima zi a cursului English for cabin crew, pot spune cu mâna pe inimă că a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o în ultima perioadă. Cursul a fost extraordinar, iar tu ești minunată. În 3 zile am reușit să îmi înfrâng emoțiile pr care le aveam când vorbeam în limba engleză și, cel mai important, simt că am devenit mult mai sigură pe mine, am început să am încredere în mine cu adevărat.

Mulțumesc Anca, mulțumesc echipa Vreau să fiu Stewardesă. Mult success în continuare!

LOVE WHAT YOU DO AND DO WHAT YOU LOVE! RIGHT?

Vă pup!

engleza pentru interviu Feedback: English for cabin crew este un curs în care te descoperi și afli la ce mai ai de lucrat

David Florin:

Mă bucur foarte mult că am avut ocazia să vă cunosc, sunteți o echipă minunată și reușiți să transmiteți cursanților faptul că tot ceea ce se întâmplă cu acest proiect vine din inimă! M-am simțit extraordinar alături de voi, poate și din cauza faptului că am fost singurul băiat de la acest curs ☺ și, așa cum am mai spus deja, simt că îmi cresc aripi.

Am învățat foarte multe lucruri noi în aceste 3 zile, am mai multă încredere în mine și cu siguranță voi reuși ceea ce mi-am propus.Vă urez mult success în continuare și o dezvoltare cât mai frumoasă pe plan internațional!

Feedback nesemnat:

Dragă Anca,

Vreau să îți mulțumesc din suflet pentru că nu m-ai judecat atunci când ți-am trimis primul mail, ba din contră, mi-ai dat soluții la problem mea și m-ai ajutat fără să mă cunoști. Acum că ne cunoaștem, aș vrea să îți mulțumesc atât ție cât și colegelor tale pentru căldura cu care am fost primită.

Sunteți niște oameni deosebiți, profesioniști și pasionați de munca pe care o faceți. Eu cred că tu chiar ai ajuns la nivelul în care să afirmi că ești fericită pentru că nu trebuie să mai lucrezi pentru restul vieții tale.

Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

M-am simțit minunat!

Daniela Videnie: 

Probabil că sunteți obișnuite deja să primiți sute de feedback-uri pozitive, dar mă gândesc că își va mai face loc încă unul în portofoliul vostru.În primul rând, mulțumesc pentru că mi-ați dat ocazia să vă cunosc și bineînțeles să îmi cunosc viitorii foști colegi. Sunteți MI-NU-NAȚI.

În ceea ce privește informația primită, pot să afirm că mi-am îmbunătățit considerabil cunoștințele în materie de aviație și mai ales m-ați ajutat să “sparg gheața” în ceea ce privește comunicarea în limba engleză. Cu siguranță mai am de praticat, dar este un start bun.

Plec de la cursul acesta cu o doză în plus de încredere în mine și în calitățile pe care le dețin.Abia aștept să ne revedem la următorul curs și să am ocazia să învăț alte lucruri noi, dar și să le aprofundez pe cele deja învățate.

Sfat: continuați tot așa și o să aveți rezultate uimitoare!

Besos!

Mariana: 

English for cabin crew este un curs intensiv, cu o echipă echilibrată formată din profesioniști. Am venit aici cu mari emoții, dar și cu așteptări care au fost îndeplinite în totalitate. English for cabin crew este mai mult decât un curs despre cum să faci să treci de interviu, este un curs în care te descoperi și afli la ce mai ai de lucrat.

Vă mulțumesc dragele mele pentru tot! Pentru atmosfera minunată de aici și pentru tot efortul despus în aceste 3 zile pline de soare într-un un sfârșit de ianuarie geros!!! ☺

IMG 5384 1024x768 Feedback: English for cabin crew este un curs în care te descoperi și afli la ce mai ai de lucrat

Bianca:

Atunci când m-am înscris la acest curs am fost nesigură de alegerea făcută, temându-mă că se va întâmplă la fel ca la celelate cursuri: voi pleca nemulțumită. Dar trebuie să recunosc că nu a fost așa. Sincer, cred că este cea mai bună investiție din ultimul timp.

Plec de aici cu o altă gândire și mult mai sigură de abilitățile mele. În aceste 3 zile am fost pusă în fața unor situații noi care m-au provocat să scot ce este mai bun în mine, iar pentru asta vă mulțumesc.

Faceți o treabă minunată și sunt convinsă că nu vă veți opri aici. Încă am multe de învățat până să ajung să vă ofer eu sugestii de îmbunătățire, din punctul meu de vedere evoluția noastră ca indivizi nu se oprește niciodată și așa sper să fie în cazul vostru.

Mult success în continuare, îmi i-au rămas bun cu prietenie și respect dorindu-mi să ne mai întâlnim în viitor.

Cristina:

Am plăcerea să fiu la cursurile voastre pentru a doua oară și să spun de asemenea că m-am simțit ca acasă. Pentru mine, cursul English for cabin crew la fel ca și Cursul pregătitor pentru interviul la o companie aeriană. Am învățat foarte multe lucruri relevante pentru cariera pe care vreau să o urmez și despre viața de zi cu zi, despre oameni.

Am câștigat încredere în mine, am învățat să-mi depășesc anumite temeri și cum să fac față cu brio fiecărei etape ale unui interviu cu o companie aeriană.

Dacă aș putea să descriu în câteva cuvinte aceste zile petrecute aici, aș spune simplu: au fost zilele în care am învățat să zbor. Mulțumesc întregii echipe Vreau să fiu Stewardesă pentru că m-a învățat să lupt și mai mult pentru visul meu! ☺

Dumitrica Andreea: 

În primul rând aș vrea să vă felicit pentru acest proiect minunat, pentru că oferiți sansa tuturor persoanelor care vor să fie însoșitori de bord să se pregătesacă foarte bine și să se ducă încrezători la un interviu.Mi-a plăcut foarte mult că am luat parte la cursul English for cabin crew, pentru că am aflat o mulțime de informații utile care cu siguranță mă vor ajuta în viitor. Aveți un curs foarte interesant, interactiv, asemănător unui curs de dezvoltare personală. 

Pentru Anca: îți mulțumesc foarte mult pentru toate sfaturile, recomandările, pentru toate lucrurile pe care le-am învățat de la tine și că ai avut răbdare cu noi. Ești o persoană deosebită și te admir foarte mult. Mult success în viitor!

Pentru toată echipa: Vă doresc cât mai multe cursuri reușite și foarte mulți însoțitori de bord angajați! Thank you!

Iordan Vasile Daniela:

Cursul English for cabin crew m-a ajutat foarte mult să realizez că îmi doresc cu adevărat să fiu stewardesă și că mă voi pregăti intens pentru acest lucru. Totodată, mi-am îmbunătățit engleza și mi-am depășit parte din emoțiile pe care le am când vorbesc în public. Mi-a fost de un real folos șă mă află, chiar și pentru 3 zile, printre oameni care împărtașec aceeași pasiune ca și mine și au același tel: Acela de a deveni însoțitor de bord.

Am aflat informații despre acest job pe care nu le știam înainte și care sunt convinsă că mă vor ajuta la interviuri și îi mulțumesc Ancăi pentru răbdarea și sfaturile sale și pentru că este o persoană extrem de specială și caldă, care ne-a ajutat să ne depășim emoțiile și ne-a îndrumat pe tot parcursul cursului.

Abia aștept să ne revedem la următorul curs!

Cursul English for cabin crew vine în ajutor candidaților care nu au fluență în exprimare, dar și persoanelor care au emoții atunci când trebuie să vorbească în public în limba engleză. Următorul curs va începe în 24 martie, la București și te poți înscrie aici.

Anca Dumitrescu avatar 80x80 Feedback: English for cabin crew este un curs în care te descoperi și afli la ce mai ai de lucrat

About Anca Dumitrescu

Anca este co-fondator Vreau să fiu Stewardesă, editor și trainer certificat la nivel internațional. Are o experiență de peste 8 ani în jurnalism, marketing și comunicare, iubește să lucreze cu oamenii și să le ofere cea mai bună experiență de învățare. O poți cunoaște la cursul English for Future Cabin Crew, unde se ocupă de îmbunătațirea nivelului de limba engleză al celor care își doresc o carieră printre nori.

You may also like

Leave a comment