Părerea cursanților despre cursul English for Cabin Crew

English for Cabin Crew este un curs foarte drag pentru că de fiecare dată cursanții vin cu un bagaj foarte mare de emoții, neîncredere în abilitățile lor de vorbire în public urmate de lipsa fluenței în limba engleză.

După 3 zile si aproape 30 de ore petrecute împreună, se întâmpla magia: Cursanții noștri se deschid, se dezbracă de emoții și frici, iar rezultatul mă uimește de fiecare dată. Descopăr niște oameni încrezători, pregătiți să facă față probelor de interviu cu un zâmbet larg.

O parte dintre cursanții de la English for Cabin Crew, din mai 2016, ne-au scris părerea lor și o împărtășim cu voi.

Este primul curs la care am simțit că pot să fiu eu, că pot avea visuri care devin realitate. A fost un curs pe care îl voi ține minte, deoarece am învățat să excelez și să am mai multă încredere în mine.

Am învățat foarte multe lucruri pentru o carieră în aviație, iar atmosfera a fost minunată.

Îmi doresc și voi reveni cu mare drag și interes în același timp la un alt curs pentru că am simțit că îmi este foarte util.

Vă mulțumesc că ați avut răbdarea necesară să-mi pot oferiți pe înțelesul meu informațiile necesare acestui job.

Alina 

Dragile mele,

Vreau să vă mulțumesc că mi-ați dat oportunitatea să vă cunosc și să învăț atâtea lucruri bune de la voi. Când am venit aici, în prima zi, recunosc că am fost puțin încordată, că ceilalți vor râde de modul în care mă exprim în public, în limba engleză. Datorită vouă pot să zic că am reușit să îmi înving jumătate din teama de a vorbi în public, grație joculețelor interactive pe care le-ati coordonat.

Am avut ocazia să îmi pot folosi și cunoștințele pe care le aveam de limba engleză și am reușit de asemenea să învăț pe zi ce trece cât mai mult. Îmi sunteți dragi, vă mulțumesc!

A voastră,

Lavinia S. 

M-am reîntors cu plăcere la cel de-al doilea curs cu voi și am regăsit aceeași atmosferă caldă și prietenoasă. Am aflat lucruri noi, mi le-am readus amine pe cele pe care le uitasem, iar acum, la sfârșit, mă încearcă același sentiment de ,,I wish it won’t be over”.

Am legat prietenii noi, care cu siguranță vor continua și în afara cursului și sper ca în curând să ne auzim cu vești bune legate de un ,,Golden Call”. 

Vă mulțumesc pentru tot.

Maria

Cursul de engleză a fost cu mult peste așteptările mele. Am crezut că voi învăța doar generalități despre marile companii și vocabular aviatic, însă am rămas plăcut surprinsă să văd că am fost pusă în situații clare, concrete.

În prima zi când am venit am spus despre mine 3 rânduri și alea pe jumătate greșite, iar când am ajuns acasă, am deschis caietul și am început să îmi fac ,,tema”, self presentation… am scris o jumătate de foaie A4. Mi-a plăcut foarte mult și consider că au fost 3 zile intense în urma cărora am rămas cu multe informații. Mulțumesc trainer-ului și mi-ar plăcea să revin peste câteva luni, să vă surprind în mijlocul cursului și eu să am deja aripi.

Mulțumesc fetelor, vă doresc mult succes în continuare!”

Andreea

Cursul English for cabin crew este una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le-am trăit. Mi-a dăruit ocazia să mă dezvolt personal și totodată de să îmi creez noi prieteni, m-a făcut să fiu mândră și bucuroasă că am luat parte. 

Cunoștințele acumulate de-a lungul cursului au fost notabile, am plecat la sfârșitul cursului că sunt mult mai încrezătoare și cred că voi reuși într-o frumoasă carieră printre nori, de aceea vă mulțumesc!”

Alecsandra D.

„Mi se confirmă a doua oară că sunteți minunate din toate punctele de vedere și vreau să vă mulțumesc pentru timpul dedicat mie și pentru progresul pe care l-am observat.

Acest curs în prima zi m-a găsit emoționată, o engleză sărăcăcioasă, gramatică nu mai zic, dar acum când vă scriu, sincer mă simt mai încrezătoare, în bagajul meu de cunoștințe am mai adăugat lucruri noi, alte prietenii și știu ce am de făcut după ce se termină acest curs. 

Anca, ești un exemplu adevărat pentru cei care își doresc să învețe engleză, limbajul specific aviației, deoarece ne-ai sfătuit unde trebuie să mai lucrăm, și îți multumesc că ai avut răbdare să ne corectezi tot timpul.

Și încă o chestie, voi mai ajunge la un curs, imediat cum încep pregătirea acasă la engleză, pentru a-mi vedea nivelul. 

Recomand cu căldură echipa Vreau să fiu Stewardesă 

Și ție Georgiana îți mulțumesc că mereu mă ții la curent cu tot ce se întâmplă în aviație, când au loc cursurile 🙂

Vă îmbrățisez!

Data viitoare promit că vă aduc o prăjitură făcută de mine, să vă răsfăț puțin pentru că meritați.”

Iustina

Astăzi 22.05.2016, ultima zi de curs la Vreau să fiu Stewardesă, am realizat că participarea mea la English for cabin crew a fost cea mai bună alegere.

Eu am avut mereu parte de sprijin moral și financiar din partea mamei, însă acesta este singurul lucru pe care eu am ales să îl fac fără „aprobarea” ei. Ea mă ajută financiar, dar nu vrea să accepte că viața mea ar putea fi în pericol zburând atât de mult.

La Vreau să fiu stewardesă m-am simțit ca într-o familie. În ficare zi am învățat ceva nou. 

Mă consideram fără speranță. Cu ajutorul și sprijinul vostru, pot spune că plec de aici încântată, nerăbdătoare și pregătită pentru un interviu. 

Vă mulțumesc,

ps: #oferițiîntradevăraripi

Raluca 

Pregătește-ți engleza pentru interviurile cu marile companii aeriene. Vino la cursul English for future Cabin Crew și exersează timp de 3 zile limba engleză, termeni de aviație, prezentarea personală și probele de la interviu, iar la final vei fi complet pregătit de recrutări. Detalii și înscrieri aici.

Georgiana Ene avatar 80x80 Părerea cursanților despre cursul English for Cabin Crew

About Georgiana Ene

Georgiana este co-fondator al proiectului Vreau să fiu Stewardesă, coordonează organizarea cursurilor și evenimentelor și are în grijă imaginea și buna funcționare a site-ului. Are o experiență de peste 10 ani în jurnalism, marketing și comunicare.

You may also like

Leave a comment