Cum să te îmbraci la interviul de angajare?

La interviul de angajare ca însoțitor de bord, companiile aeriene le cer candidaților să se prezinte într-o ținută business. Recrutorii sunt foarte atenți la aspectul fizic al fiecărui candidat, mai ales că vorbim despre o meserie bazată într-o proporție foarte mare pe imagine.

Însoțitorii de bord sunt imaginea unei companii. Look-ul lor trebuie să fie mereu impecabil, de sus până jos. Coafură, machiaj, uniformă, pantofi. La  toate acestea se adaugă atitudinea, un alt aspect extrem de important. Trebuie să ai atitudinea corespunzătoare atunci când ești acolo sus printre nori sau atunci când ești în aeroport alături de echipa ta. Pasagerii așteaptă de la tine, pe lângă un look perfect, să da dovadă de empatie, căldura, ospitalitate, simț al umorului și, în general, deschiderea aceea către oameni, care te ajută să spargi bariere și să furi zâmbete involuntare.

Recrutorii caută toate aceste lucruri menționate mai sus în candidații de la interviu. După o simplă scanare, un recrutor este capabil să își dea seama dacă ești sau nu făcut pentru o astfel de meserie. Tocmai de aceea prima impresie este crucială la interviu. Până să dovedești că ai cunoștințele necesare, că știi limba engleză sau că atitudinea ta se potrivește de minune cu profilul însoțitorului de bord perfect, ai de trecut testul „vizual”. Modul în care arăți va fi primul lucru evaluat de recrutori. Tocmai de aceea, în toate sfaturile pe care le dăm aici pe site, cât și la cursurile noastre pregătitoare (unde chiar avem și un modul de „grooming”) punem accent pe ținuta de la interviu.

Ținuta de la interviul de angajare ca însoțitor de bord

Din ce este compusă ținuta:

1. Femei

a) fustă: recomandarea noastră este să porți o fustă până la genunchi (lungimea optimă este până la jumătatea genunchiului, nu mai sus de genunchi, nu peste genunchi). Fusta trebuie sa fie mai largă (de evitat stilul de fustă creion) într-o culoare neutră: negru, bleumarin, gri sau maro. Ar fi bine ca înainte de interviu să testezi cum arată fusta şi când stai jos, astfel încât să nu se şifoneze sau să se ridice prea tare.

b) sacou: un sacou simplu (fără aplicații, dungi sau alte modele), recomandabil de aceeași culoare cu fusta. Ai grijă ca sacoul să nu fie prea strâmt, dar nici cu un număr mai mare, astfel încât să arați cu el de parcă l-ai fi împrumutat de la prietena cea mai bună. Găsește unul care să îți vină la fix și să te avantajeze.

c) cămașa: alege o cămașă în ton cu ținuta pe care o porți: albă, crem sau albastru deschis, în funcție de culoarea fustei și a sacoului. Dacă ai o cămașă transparentă, ai grijă să porți un maiou pe dedesubt, astfel încât sutienul să nu fie la vedere. De asemenea, ai grijă la sutien, poartă unul alb sau de culoarea pielii și evită-le pe cele în culori electrice sau orice culoare care e diferită de nuanța cămășii. Nu sunt admise decolteurile sau cămășile descheiate mai mult de 1,2 nasturi.

Vino la cursul English for future Cabin Crew și pregătește-ți engleza pentru interviu. Te așteaptă  3 zile de pregătire intensivă în care îți vei îmbunătăți nivelul de limba engleză, vei exersa probele de la interviu și vei învăța cum să treci peste emoții. Detalii și înscrieri aici.  

d) pantofi: trebuie să fie unii cu toc (tipul stilettos), nu foarte înalți, mai degrabă o pereche de pantofi confortabili, care să aibă un model clasic şi pe care poţi merge uşor şi rezistă ore bune în picioare. Atenţie! Nu purta tocuri mai mari de 7-8 cm.  NU recomandăm: sandale, platforme, pantofi peep-toe, pantofi cu barete sau balerini. De asemenea, culorile pentru care vei opta să fie cât mai neutre: negru, gri, bleumarin.

e) ciorapi/dresuri: dacă mergi la interviu, trebuie neapărat să porți dresuri, chiar dacă este vară. La fel vei proceda și când vei fi stewardesă. E foarte important ca dresurile să fie de culoarea piciorului, nu negrii sau alte culori. De asemenea, în ziua interviului, e bine să ai la tine și o pereche în plus, în caz că se vor rupe printr-un accident.

rsz full3 Cum să te îmbraci la interviul de angajare?

Andreea, cursantă Vreau să fiu Stewardesă


rsz full1 Cum să te îmbraci la interviul de angajare?

Cătălina, cursantă Vreau să fiu Stewardesă

f) părul: regula spune așa: dacă lungimea părului depășește linia umerilor, trebuie să îl prinzi în coc. Poți să îți faci acel coc tip „bun” (rotund) sau poți alege un French Twist. Dacă ai părul mai scurt de linia umerilor, atunci ai grijă să te prezinți cu el cât mai îngrijit, eventual prins cu niște agrafe dacă îți vine pe față. În cazul în care porți breton, atunci trebuie ca acesta să fie mai scurt de sprâncene.

g) machiajul: cea mai buna sursă de inspirație e machiajul stewardeselor. Caută pe net poze și vezi cam ce machiaj au. Începe-ţi machiajul cu fond de ten şi corector, pentru a-ţi uniformiza culoarea şi textura pielii. Poţi alege un blush la final şi un ruj roşu sau nud. E mai bine să optezi pentru ruj în detrimentul luciului de buze. Îţi oferă o imagine mai serioasă şi profesionistă. E de evitat machiajul de tip “smokey eyes” sau farduri în culori metalice, la fel cum şi prea mult blush sau mascara strică. Acordă importanţă de asemenea şi manichiurii şi pedichiurii. Unghiile trebuie să fie de mărime medie, acoperite cu lac sau cu o ojă în culori neutre. Evită unghiile false sau ojele stridente. Regula “less is more” se aplică cu succes mai ales când vine vorba de machiaj.

rsz pass3 767x1024 Cum să te îmbraci la interviul de angajare?

cursantă Vreau să fiu Stewardesă


rsz pass5 767x1024 Cum să te îmbraci la interviul de angajare?

cursantă Vreau să fiu Stewardesă

h) accesorii: o eșarfă chic asortată ținutei tale îți poate conferi acel look de tipul „stewardess style”. Poţi purta eşarfa în jurul gâtului, cu un nod simplu sau dublu. De asemenea, ai grijă în ceea ce privește bijuteriile: nu mai mult de un inel pe mână, fără lanțuri sau brățări. În materie de cercei, alege unii mici, care să nu depășească lobul urechii, cu pietre sau perle. Ceasul trebuie să fie de dimensiuni mici, cu curea de piele sau metalica. Evita ștrasurile sau alte aplicații, cât și accesoriile din plastic.

i) poșetă: întregul tău look va fi întregit de poșetă. Alege una simpla, de dimensiuni medii (nu plic, nu geantă oversize), elegantă (cu toarte sau baretă), fără alte aplicații, lanțuri sau pietre.

2. Bărbați:

a) Costum: la interviu, bărbații pot purta un costum bleumarin, negru sau gri închis. Costumul să fie dintr-o stofă de bună calitate, care să nu se șifoneze prea ușor.

b) Cămașa: albă sau într-o culoare deschisă, perfect călcată. Dacă porți butoni, o poți face și în ziua interviului, îți va o oferi o eleganță aparte.

5D  6068 CV web 233x300 Cum să te îmbraci la interviul de angajare?

IMG 6583 r 200x300 Cum să te îmbraci la interviul de angajare?

c) Cravata: poartă o cravata simplă, uni sau colorată, dar nu o culoare prea stridentă și nici un model de cravată prea fancy.

d) Accesorii: curea neagră, pantofi negri (foarte bine lustruiți) și șosete negre. Neapărat să fii bărbierit pentru a avea un aer proaspăt, o ținută strălucitoare și îngrijită. Un ceas clasic ar fi binevenit. Nicio altă bijuterie în plus față de verighetă, dacă este cazul. O mapă elegantă pentru hârtii ar fi, de asemenea, un plus pentru ținuta generală.

Dacă vrei să îți mărești substanțial șansele să fii recrutat ca însoțitor de bord, îți recomandăm să te pregătești alături de echipa Vreau să fiu Stewardesă. Vor fi 4 zile de curs intensiv în care exersezi toate probele de la interviuri și avem grijă să te prezinți la următoarea recrutare cu un CV perfect și fotografii profesionale. Detalii și înscrieri aici. 
Anca Dumitrescu avatar 80x80 Cum să te îmbraci la interviul de angajare?

About Anca Dumitrescu

Anca este co-fondator Vreau să fiu Stewardesă, editor și trainer certificat la nivel internațional. Are o experiență de peste 8 ani în jurnalism, marketing și comunicare, iubește să lucreze cu oamenii și să le ofere cea mai bună experiență de învățare. O poți cunoaște la cursul English for Future Cabin Crew, unde se ocupă de îmbunătațirea nivelului de limba engleză al celor care își doresc o carieră printre nori.

You may also like

16 comments

  • Moldovan Lavinia noiembrie 16, 2013   Reply →

    Buna,sunt o posibila viitoare candidata la mult viisatul post de stewardesa.Insa am varsta de 16 ani si am decis ca anul acesta sa imi aleg de pe acum meseria pe care o voi avea in viitor;fiind o perfectionista vreau ca totul sa iasa perfect :).Singura mea ingrijorare ar fi ca : in momentul in care aspectul fizic se va deteriora (va imbatrani),vei fi inlocuita cu altcineva,in ciuda experientei tale?

    • Anca Dumitrescu noiembrie 17, 2013   Reply →
      Anca Dumitrescu

      Buna Lavinia,
      Daca te gandesti o cariera in aviatie si ai nevoie de informatii despre ce inseamna sa fii stewardesa, atunci te asteptam la conferinta noastra. Va avea loc pe 23 noiembrie la Bucuresti si are ca invitati reprezentanti ai scolilor de aviatie, companii aerene si stewardese de cariera. Ai sansa sa afli informatii utile si complete despre ce inseamna un curs de aviatie, cum obtii o licenta ca insotitor de bord, ce companii fac angajari si cum se realizeaza procesul de recrutare. De asemenea, ai sansa sa afli de la stewardese de cariera cum e sa ai un astfel de job si ce avantaje si dezavantaje implica. Toate detaliile despre eveniment si inscriere le regasesti aici: http://vreausafiustewardesa.ro/stewardesa/ Daca ai nevoie si de alte detalii, ne poti contacta la adresa de email eu@vreausafiustewardesa.ro

  • andreea noiembrie 17, 2013   Reply →

    foarte util acest blog, ma uit mereu ce mai este postat nou. am o intrebare, stiu k stewardesele trebuie sa aiba o sanatate de fier, se poate sa practici acasta meserie daca ai ceva gen gastrita, ulcer stie cineva este atat de rau daca zbori zilnic? acestea sunt probleme care se rezolva.

  • n.m. noiembrie 18, 2013   Reply →

    sau daca ai probleme cu tiroida???!!!!!poti sa fii stewardesa?

  • Andreea februarie 6, 2015   Reply →

    buna,
    nu am gasit sacoul din acelasi material ca si fusta, e vreo problema, sa mai caut?
    multumesc

    • Anca Dumitrescu februarie 6, 2015   Reply →
      Anca Dumitrescu

      Buna Andreea,

      Nu este nicio problema ca nu sunt din acelasi material. Important e ca rezultatul final sa fie unul ok si sa arate bine impreuna.

      Bafta!

  • Mihaela martie 30, 2015   Reply →

    Buna ziua,

    Este adevarat ca poti fi stewardesa numai daca ai un ten impecabil (adica fără coșuri apărute ocazional) si dantura perfecta (sau se referă doar la albirea dintilor?)
    Va multumesc mult!

    • Anca Dumitrescu martie 31, 2015   Reply →
      Anca Dumitrescu

      Buna Mihaela,

      Atat timp cat problemele tenului tau pot fi acoperite prin machiaj si nu e nimic grav, nu ar fi un impediment la angajare. Cat despre dantura, ar trebui sa nu ai dinti incalecati sau ceva foarte evident. In, un zambet frumos purtat cu eleganta va face mereu diferenta.

      Succes!
      Anca

  • Cristian aprilie 24, 2015   Reply →

    Buna,

    As vrea sa stiu daca am barba dar mica este foarte ingrijita , este vreo problema pentru cei de la qatar? multumesc

    • Anca Dumitrescu aprilie 27, 2015   Reply →
      Anca Dumitrescu

      Buna Cristian,

      Este obligatoriu sa te prezinti barbierit la interviu. Succes!

  • Gabriella mai 20, 2015   Reply →

    Buna ziua,sa inteleg ca daca indeplinesc toate celelalte conditii,dantura ma va impiedica momentan sa particip la vreun interviu?am dintii incalecati,cei de jos in special.pot opta pentru un aparat dentar,dar asta ar insemna sa il port vreun an si jumatate si apoi sa incerc?ce ma sfatuiti?

    • Anca Dumitrescu mai 20, 2015   Reply →
      Anca Dumitrescu

      Buna Gabriela,

      Dintii incalecati pot fi o problema la interviu. Acum depinde foarte mult cat se vad din ei atunci cand zambesti. Daca e foarte vizibil, atunci va trebui sa porti o vreme aparat ca sa ii indrepti.

      Succes,
      Anca

  • iuli noiembrie 12, 2015   Reply →

    Sacoul la femei… In magazine am gasit doua variante: 1) drepte si 2) cu pense, care vin usor pe talie, un pic cambrate… Care sunt mai potrivite?

    • Anca Dumitrescu noiembrie 13, 2015   Reply →
      Anca Dumitrescu

      Buna Iuli,

      Atat timp cat ambele modele de sacou sunt simple si respecta dress code-ul business, poti alege oricare din ele, fie cu pense, fie drept. Nu exista vreun impediment in acest sens. Bafta!

  • Georgiana iulie 14, 2016   Reply →

    Buna, Anca! Pt interviul de sambata cu Emirates! Fiind vara, m-as putea prezenta fara sacou? Doar camasa alba sau o bluza alba cu maneci 3/4?

  • roxana mai 12, 2017   Reply →

    Bună seara
    m ar interesa un magazin care comercializează ținute stil stewardese

Leave a comment