Cum a decurs întâlnirea noastră din luna August cu cititorii Vreau să fiu Stewardesă

Chiar dacă a trecut ceva timp de la acest eveniment, îmi face o deosebită plăcere să vă povestesc puțin despre cum a fost întalnirea cu o parte dintre voi, ce a avut loc la sfarșitul lunii August, eveniment denumit “Meet Andreea” – ca un bunvenit simpatic din partea colegelor mele în echipa Vreau să fiu Stewardesă. M-am simțit onorată să iau parte la această întrunire care s-a transformat ulterior într-o petrecere cu prăjituri, zâmbete și povești cu stewardese, iar ceea ce m-a impresionat foarte mult a fost faptul că deși nu cunoșteam pe nimeni, am avut un sentiment de familiaritate incredibil care mi-a permis să fiu relaxată pe toată durata evenimentului.

Așa cum poate ați văzut în postările noastre de pe facebook, ideea întâlnirii a fost ca voi, cei prezenți, să aflați mai multe despre ceea ce presupune jobul de însoțitor de bord, dar și să aflați răspunsuri la întrebările care vă puneau la îndoială decizia de a participa la un interviu.

După ce am terminat de povestit experiența pe care eu am trăit-o alături de compania Emirates, au urmat întrebările de care vă spuneam și sper din tot sufletul că am avut răspunsuri pentru fiecare în parte. Pentru că eu și colega mea Rucsandra am trecut prin experiența zborului, ne-am emoționat până la lacrimi de fiecare dată când priveam pozele rulate pe ecran din layover și toată experiența mea la Emirates. Rucsandra, cu peste 28 ani de experiență de zbor, are cu adevărat multe povești care ating inclusiv sufletul celor mai puțin pasionați de domeniul aviației.

Inevitabil, am transmis aceste trăiri interioare tuturor prezenți, iar la un moment dat am primit și o confirmare în acest sens: unul dintre cititorii prezenți a fost adus la eveniment de către mama lui pe care am invitat-o cu drag să ni se alăture și văzând emoția cu care ne aducem aminte de perioada zborului ne-a întrebat dacă am recomanda acest job copiilor noștri. Am înțeles pe loc, deși nu sunt mama, grija pe care o poartă fiului ei și dragostea care o îndeamnă să îl îndrume către un viitor mai bun și mai sigur decât ceea ce se oferă în acest moment tinerilor. Cu siguranță mi-aș încuraja copiii, cunoscuții și pe toată lumea să meargă pe acest drum dacă simt o chemare în acest sens, iar colegele mele sunt în totalitate de acord cu ceea ce spun pentru că niciun sentiment nu se poate compara cu cel pe care îl simți de fiecare dată când pășești pragul unui avion.

A urmat spre final momentul dulce pregătit de chiar de mine cu mult drag, respectiv un candy bar alcătuit din prăjituri și alte dulciuri din care a gustat toată lumea, ba mai mult unii au și primit un mic pachețel la plecare pentru a-și aminti cu drag de întâlnirea noastră. Mă bucură faptul că pe unii dintre voi o să îi revedem la cursurile noastre din această lună, cu speranță că au mai dispărut din temeri și personalitatea luptătoare din fiecare începe să iasă încet, încet la suprafață pentru că spiritul de învingător este cel care ne face pe toți să rămânem verticali chiar și în cele mai dificile momente.

Vă îmbrățișez pe toți cu mult drag, sper că am redat puțin din atmosfera evenimentului pentru cei care nu au putut fi prezenți și cu siguranță pe viitor vom organiza și alte întâlniri în care să punem față în față dorințele voastre și răspunsurile noastre. Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți atât aici pe website cât și pe rețelele de socializare, iar noi promitem să rămânem mereu aceeași echipă veselă, profesionistă și unită de aceeași pasiune: cea pentru aviație.

Vrei să lucrezi ca însoțitor de bord pentru o mare companie aeriană? Noi te pregătim să treci cu succes de interviu! Organizăm un curs intensiv de pregătire pentru interviul cu cu orice companie aeriană – timp de 4 zile vei învăța tot ce ai nevoie să știi despre aviație, vei exersa probele de la interviuri, îți vei îmbunătăți limba engleza și tehnicile de vorbire în public, vei învăța cum să oferi cele mai creative răspunsuri în fața recrutorilor și cum să treci peste emoții. La finalul celor 4 zile de curs vei pleca acasă cu un CV perfect și cu fotografii profesionale. Înscrieri și detalii aici.

Andreea Julei avatar 80x80 Cum a decurs întâlnirea noastră din luna August cu cititorii Vreau să fiu Stewardesă

About Andreea Julei

Andreea Julei, fostă stewardesă Emirates, iubește aviația și crede că zborul este cel mai frumos lucru care li se poate întâmpla oamenilor. Pasionată de scris, Andreea împărtășește prin intermediul articolele scrise pe site din experiența ei de însoțitor de bord. Citește-i articolele și vei afla mai multe despre cum este să lucrezi pentru o mare companie aeriană arabă, cum e viața în Orient și ce pași poți urma ca să ajungi să lucrezi printre nori.

You may also like

Leave a comment