Cum a decurs interviul Qatar Airways – martie 2017

Pe 18 martie 2017, compania aeriană Qatar Airways a revenit la București pentru a angaja însoțitori de bord. Peste 200 de persoane s-au prezentat începând cu ora 09.00 la Hotelul Radisson, unde a avut loc recrutarea, așteptând cu emoție confruntarea cu cei 2 recrutori trimiși de companie.

1. CV Drop

Recrutarea Qatar Airways a fost de tip Open Day, astfel că fiecare candidat a avut ocazia să se facă remarcat în fața recrutorilor în cadrul unei scurte discuții purtate cu aceștia, odată cu predarea CV-ului și a fotografiilor. Fiecare candidat a intrat în sala de interviu unde recrutorii au analizat CV-ul și au pus 1-2 întrebări de tipul: “Care este jobul tău în prezent?”, “De ce ai ales Qatar Airways?” “De ce îți dorești să lucrezi ca însoțitor de bord?”

În urma acestei prime discuții cu recrutorii, doar aproximativ 80 de persoane din cele peste 200 prezente au reușit să treacă mai departe, la probele care au urmat să aibă loc dumincă.

2. English Test

Ziua 2 de interviu a început cu testul de engleză, un test de nivel mediu format din întrebări cu răspunsuri grilă, texte unde aveai de completat spații libere, iar la final un eseu.

3. Reach test

După testul scris de engleză o serie de candidați au plecat acasă, iar cei care au rămas au trecut prin testul de înălțime – trebuie să atingi 212 cm pe vârfuri, cu ambele mâini ridicate; de preferat ar fi să depășești chiar cei 212 cm, să nu fii la limită. Odată cu testul de înălțime, recrutorii i-au întrebat pe candidați și despre semne, tatuaje sau alte particularități pe care aceștia ar fi trebuit să le declarare.

4. Prezentarea colegului

Următoarea probă a fost cea de prezentare a colegului. Candidații rămași au fost puși pe perechi, au avut câteva minute pentru a afla mai multe informații despre coleg, urmând ca fiecare să susțină o prezentare a colegului în fața recrutorilor, în baza informaților obținute de la acesta.

5. Prezentarea companiei

Recrutorii au susținut o prezentarea a Qatar Airways care include o serie de informații despre companie, viața în Doha, tipurile de aeronave pe care zboară, beneficiile oferite însoțitorilor de bord etc.

4. Interviu final

38 de candidați au ajuns la interviul final Qatar Airways, care a avut loc luni. Discuțiile purtate cu recrutorii s-au bazat mult pe atribuțiile pe care fiecare candidat le are la jobul din prezent/trecut și informațiile trecute în application form. Și recrutorii le-au dat ocazia candidaților să le pună întrebări la final de interviu, așa că foarte multe persoane au primit întrebarea: “Vrei să ne întrebi ceva?”

Cam așa a decurs interviul din martie 2017 de la București. Felicitări tuturor celor care au ajuns până la interviul final. Vă ținem pumnii și sperăm să vă primiți aripile cât mai curând.

Pentru cei care această recrutare nu a fost cu noroc, nu vă pierdeți speranța, Qatar Airways vine din nou să recruteze în România peste aproximativ o lună!

Succes!

Pregătește-te pentru următoarele interviu cu companii aeriana în cadrul cursului pregătitor Vreau să fiu Stewardesă. Organizăm 4 zile de curs intensiv în cadrul cărora vei învăța tot ce ai nevoie să știi despre aviație, vei exersa probele de la interviuri, îți vei îmbunătăți limba engleza și tehnicile de vorbire în public, vei învăța cum să oferi cele mai creative răspunsuri în fața recrutorilor și cum să treci peste emoții. La finalul celor 4 zile de curs vei pleca acasă cu un CV perfect și cu fotografii profesionale. Înscrieri și detalii aici.

Anca Dumitrescu avatar 80x80 Cum a decurs interviul Qatar Airways   martie 2017

About Anca Dumitrescu

Anca este co-fondator Vreau să fiu Stewardesă, editor și trainer certificat la nivel internațional. Are o experiență de peste 8 ani în jurnalism, marketing și comunicare, iubește să lucreze cu oamenii și să le ofere cea mai bună experiență de învățare. O poți cunoaște la cursul English for Future Cabin Crew, unde se ocupă de îmbunătațirea nivelului de limba engleză al celor care își doresc o carieră printre nori.

You may also like

4 comments

  • E aprilie 24, 2017   Reply →

    Ce inseamna mai exact ” Peste aproximativ luna ?”

    • Anca Dumitrescu aprilie 24, 2017   Reply →
      Anca Dumitrescu

      Buna Elena,

      Cand vom avea data exacta, vom publica pe site anuntul. Zi buna!

  • E aprilie 24, 2017   Reply →

    Mersi frumos, Ma ajuta mult sa stiu ca inca nu a avut loc, sunt tare nerabdatoare , Nu stiam daca a fost sau nu, pe internet nu gasesc nimic despre aprilie anul acesta, Crezi ca or sa vina undeva la inceputul lui mai ? Sau poate nu ma vin deloc in aprilie ? Sau de obicei anunta cu 2 zile inainte ? Mers, din nou,

    • Anca Dumitrescu aprilie 25, 2017   Reply →
      Anca Dumitrescu

      În aprilie încă nu au fost, îi așteptăm acum în mai! Îți dăm de veste de cum aflăm! Zi bună!

Leave a comment