Sărbătorile de iarnă pentru un însoțitor de bord – gânduri bune de Crăciun

Decembrie este perioada din an care îmi aduce mereu aminte de toate Târgurile de Crăciun vizitate de-a lungul celor cinci ani de zbor, momentul când retrăiesc din bucuria pe care o simțeam când vedeam pe roster(*programul de zbor) în luna decembrie un zbor european, pentru că nicăieri în lume în această perioadă nu este aceeași atmosferă.

De sărbători îți dorești să fii acasă, să petreci așa cum știi tu magia sărbătorilor. Chiar dacă am avut șansa și bucuria de a trăi forfota lunii decembrie în New York sau Chicago, minunat împodobite, încărcate de acea atmosferă pe care o știm din filme, chiar dacă m-am bucurat de shopping și lumini, de o oră de patinat în Rockeffeler Center, de o plimbare în Central Park, de o cafea cu gust de iarnă la Starbucks, de prima ninsoare, emoția și bucuria pe care le trăiam toți (toți românii) când ajungeam în Germania, Italia sau chiar și Anglia, era cu mult mai mare.

Pentru mine iarna, decembrie sau Crăciunul înseamnă frigul de afară, mirosul de vin fiert, cozonac și portocale din casă, covorul alb de zăpada, paltonul, mănușile și fularul, fac toate parte din tabloul iernii, cum poți să trăiești iarnă fără ele, pe plajă la 30 de grade sau mai mult? M-am întristat să descopăr, pentru că nu mă gândisem niciodată până atunci la asta, că sunt atâția oameni care nu au văzut niciodată zăpada, atâția alții care nu sărbătoresc Crăciunul, nu urmăm toți același calendar, aceleași sărbători.

Dar indiferent din ce colț al lumii eram cei din echipaj, ne bucuram de atmosfera de poveste din Târgurile de Crăciun nemțești. Cum să nu petreci o seară minunată în Munchen la unul dintre cele mai mari Târguri de Crăciun situat în locația Oktoberfest sau cel din Marienplaz, în Dusseldorf tot centrul vechi găzduia târgul, la Frankfurt sau în cele din parcurile Londoneze.

FotorCreated 1024x576 Sărbătorile de iarnă pentru un însoțitor de bord   gânduri bune de Crăciun

La Milano, fiecare Piazza era un mic târg cu produse tradiționale, muzică și voie bună. Chiar și în aeroport aveam parte de ele, făceam mereu escală la Munchen în drum spre casă și uitam de mine la târgul dintre terminale. Poate această trăire se datora și faptului că noi la rândul nostru am împrumutat această tradiție a Târgurilor de Crăciun și o simțim mai aproape de ceea ce știm noi ca români, eu fiind timișoreancă cunosc multe obiceiuri (feluri de mâncare, gluewein) împrumutate de la sași. Petreceam orele/zilele de layover la câte un pahar de vin fiert și povestind fiecare de tradițiile de acasă, ne umpleam valizele de la supermarket pentru a ne pregăti fiecare Crăciunul acolo în deșert.

Și chiar și în deșert, cu prieteni dragi, cu casă și braduțul împodobite, cu masă plină, reușeam să sărbătorim Crăciunul de acasă, iar dacă nu reușeam să-l sărbătorim în 25 Decembrie (se poate întâmplă să zbori de Crăciun sau Anul Nou) făceam din altă zi Crăciunul, pentru că în fiecare zi ar trebui să găsim un motiv de sărbătoare.

Un Decembrie magic tuturor!
Lili

O poți cunoaște pe Lili la Cursul pregătitor pentru interviul la o companie aeriană desfășurat în perioada 15-18 februarie la București. Lili se va ocupa de pregătirea viitorilor însoțitori de bor și va împărtăși cursanților din experiența ei în aviație. Te așteaptă 4 zile de curs intensiv în care exersezi toate probele de la interviuri, afli totul despre aviație și avem grijă să te prezinți la următoarea recrutare cu un CV perfect și fotografii profesionale. Detalii și înscrieri aici. 

Procopciuc Lili avatar 80x80 Sărbătorile de iarnă pentru un însoțitor de bord   gânduri bune de Crăciun

About Lili Procopciuc

Lili Procopciuc a lucrat 5 ani ca însoțitor de bord Etihad Airways. A început în 2008, în clasa Economic, urmând ca în 2013 să plece din companie de pe poziția de First and Business Class flight attendant.

Lili este trainer și editor la Vreau să fiu Stewardesă, unde împărtășește din experiența ei printre nori cursanților și cititorilor noștri.

You may also like

One comment

  • Cosmin decembrie 17, 2016   Reply →

    Ce inaltime se cere pt blueair? Multumesc!

Leave a comment